Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 4 noiembrie

Calendarul zilei – 4 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 4 noiembrie 2019, 06:00 / actualizat: 5 noiembrie 2019, 7:40

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* ora 14:00 – Ședința Comună a Senatului şi Camerei Deputaților. Programul zilei:

  • Prezentarea Programului şi a Listei Guvernului de către Ludovic Orban, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru
  • Dezbateri asupra Programului şi Listei Guvernului
  • Votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii Liste a Guvernului

 

– Ambasade

* Ambasada Ucrainei în România organizează Zilele Filmului Ucrainean – ora 18:00, “Cinema Muzeul Țăranului”, Strada Monetăriei nr.3

– Economic

* O nouă ediţie GPeC SUMMIT, eveniment de E-Commerce și Digital Marketing, are loc în zilele de 4 și 5 noiembrie, la Teatrul Național București, unde speakeri de renume internațional vor fi prezenți pe scenă pentru prima dată în România, vor inspira și vor răspunde întrebărilor participanților dornici să afle ultimele noutăți din domeniul Digital

– Medicină, Sănătate

* Asociația OncoPacienților „PHOENIX” în parteneriat cu Institutul Oncologic București organizează Conferinta de presă şi simpozionul pentru jurnaliști „Melanomul în actualitate. De la prevenție și diagnosticare precoce la tratamente revoluționare” în cadrul proiectului „Soare fără pete” un proiect emblematic în România pentru depistarea precoce a melanomului și educația medicală a pacienților – ora 11:00, în Amfiteatrul Institutului Oncologic București, Soseaua Fundeni nr.252. Seminarul pentru jurnaliști va fi susținut de unii din cei mai reputați specialiști în domeniu: Conf. Univ. Dr. Ana-Maria Forsea – Clinica de Dermatologie Oncologică, Spitalul Universitar de Urgență Elias, UMF Carol Davila București, Doctor în științe medicale,     Conf. Univ. Dr. Laurenția Nicoleta Galeș, Institutul Oncologic București, Conferențiar UMF Carol Davila, disciplină oncologie, medic primar oncologie medicală, medic specialist radioterapeut, doctor în ştiinţe medicale

– Cultură

* Ediția a IV-a Galei „Magazin folcloric” are loc, de la ora 18:00, la Palatul Național al Copiilor din București și va include un recital al Paulei Seling. Printre invitați se vor afla tinerii interpreți de muzică populară: Beatrice Băndoiu, Gabriel Dumitru, Ana Maria Pătrășcioiu, Nicu Mâță, Oana Bozga, Ciprian Pop, Oana Tomoiagă, Raluca Radu. Acompaniamentul va fi asigurat de Ansamblul folcloric „Cununa Carpaților” al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” din București. Vor fi prezenți copiii de la cercurile Palatului Național al Copiilor din București: Meloritm, Trupa Dinamic, Ansamblul „Românașul” și Trupa AS

* Trupa Umbra lansează, la Club Expirat, un album în format EP

* Ploieşti: În perioada 4 – 10 noiembrie, Teatrul „Toma Caragiu”, Primăria Municipiului Ploieşti şi Asociaţia Viitor Art organizează cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Toma Caragiu”. Ediţia 2019 a festivalului se va desfăşura sub semnul sărbătoririi a 70 de ani de la înfiinţarea Teatrului „Toma Caragiu” şi se va bucura, pentru al treilea an consecutiv, de o prezenţă internaţională, în programul său regăsindu-se invitaţi din Spania şi Franţa

* Sibiu: De la ora 19:00, Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA va găzdui un spectacol unic de percuție pe ritmuri jazz, clasice și contemporane susținut de îndrăgitul duo PERCUSSIONEscu. Evenimentul este invitat în cadrul Stagiunii ICon Arts@Biblioteca ASTRA și face parte din programul Transylvania Live

 

– S-a întâmplat într-o zi de 4 noiembrie

* Se împlinesc 150 de ani (1869) de când, în Statele Unite ale Americii, era publicat primul număr al reputatei reviste științifice „Nature”, cel mai influent şi cel mai citat săptămânal din lumea ştiinţifică mondială. Sub sigla “Nature”, în ultimele decenii au mai apărut alte zece jurnale ştiinţifice, iar subredacţii există la New York, Hong Kong, München sau Tokyo

* Se împlinesc 140 de ani (1879), de la patentarea primei maşini de marcat (care calcula, înregistra şi controla vânzările), inventată de americanul James Ritty (1836 – 1918)

* Acum 91 de ani (1928), la microfonul Radiodifuziunii Române era invitat primul actor, de fapt, o actriţă, şi anume Victoria Mierlescu, care a susţinut un recital de poezie. Emisia inaugurală a Radioului românesc avusese loc cu câteva zile mai înainte, la 1 noiembrie

* Acum 73 de ani (1946), începea să funcţioneze oficial UNESCO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, instituţie specializată a ONU, cu sediul la Paris. La această dată a intrat în vigoare actul de constituire a Organizaţiei, semnat la 16.XI.1945, la Londra. România este membră a UNESCO din 27.VII.1956

* Acum 69 de ani (1950) a fost semnată, la Roma, Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, care a intrat în vigoare la 3.IX.1953. Convenţia a fost semnată sau ratificată de peste 30 de state. La 20.VI.1994, România a ratificat, la Strasbourg, Convenţia şi zece protocoale adiţionale

* Cu 41 de ani în urmă (1978) avea loc inaugurarea oficială a nodului hidrotehnic de la Stânca-Costeşti de pe râul Prut, construit împreună cu URSS (azi la graniţa cu R. Moldova). Una dintre cele mai frumoase, dar şi mai utile construcţii hidrotehnice din România, Barajul de la Stânca-Costeşti, din judeţul Botoşani, ridicat pe râul Prut, se situează pe locul al doilea în ţară din punct de vedere al volumului de apă, după Porţile de Fier I. Cu o capacitate de 1,4 miliarde de metri cubi de apă, lacul de acumulare de la Stânca-Costeşti atrage atenţia şi prin întinderea sa. El ocupă o suprafaţă de 6.000 de hectare, la nivel normal de retenţie, însă poate ajunge şi la 9.000 de hectare, în situaţia în care coeficientul de umplere este maxim, fiind şi la acest capitol între primele trei din ţară

* Se împlinesc 40 de ani (1979), de când un grup de studenţi iranieni, susţinători ai ayatollahului Khomeini, a atacat şi ocupat Ambasada SUA de la Teheran, luând prizonieri 52 de diplomaţi americani, pe care i-au ţinut în captivitate 444 zile, criză care a provocat ruperea relaţiilor diplomatice dintre Iran şi Statele Unite. În luna iulie a acestui an, Iranul şi marile puteri au încheiat un acord istoric care îşi propune să facă imposibilă obţinerea armei nucleare de către Teheran, în schimbul unei ridicări progresive, dar şi reversibile, în cazul nerespectării angajamentelor, a sancţiunilor internaţionale. Este pentru prima oară când un acord la acest nivel leagă Republica islamică de Statele Unite, de la ruperea relaţiilor diplomatice, deznodământul marcând un succes major pentru preşedintele Hassan Rohani, dar şi pentru omologul său american, Barack Obama

* Cu 11 ani în urmă (2008), democratul Barack Obama a fost ales drept cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, primul afro-american ales în această funcţie. A fost învestit la 20 ianuarie 2009, înlocuindu-l pe predecesorul său George W. Bush. În anul 2012 a fost reales, rămânând astfel în funcţie pentru încă 4 ani. A fost succedat în funcţie de republicanul Donald Trump, care a câştigat alegerile din 8 noiembrie 2016

* Acum 4 ani (2015) premierul Victor Ponta a demisionat, în urma unor proteste de stradă care au durat mai multe zile, oamenii fiind nemulţumiţi de modul în care autorităţile au tratat tragedia din clubul bucureştean „Colectiv”, din data de 30 octombrie 2015. În aceeaşi zi, primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus demisia

* Tot cu 4 ani în urmă, la Palatul Cotroceni, a avut loc reuniunea la nivel înalt a statelor din Europa Centrală şi de Est, şefii de delegaţii fiind primiţi de preşedinţii României şi Poloniei, Klaus Iohannis, respectiv Andrzej Duda. La reuniune au participat şi secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, alături de preşedinţii Bulgariei, Rosen Plevneliev, Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves, Republicii Letonia, Raimonds Vejonis, Republicii Lituania, Dalia Grybauskaite, Republicii Slovace, Andrej Kiska, Ungariei, Ader Janos, şi preşedintele Camerei Deputaţilor a Republicii Cehe, Jan Hamacek. Liderii statelor din Europa Centrală şi de Est au adoptat declaraţia comună privind „Solidaritatea aliată şi responsabilitatea comună”, în care este subliniată necesitatea întăririi flancului estic al NATO şi angajamentul alocării a 2% din PIB apărării

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Carol Borromeu, episcop (Calendarul Romano-Catolic 2019)

 

– 1818: S-a născut preotul şi istoricul Gavriil Pop; lucrări de istorie antică sau privind Transilvania şi Banatul; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (m. 1883)

 

– 1872: S-a născut omul politic Barbu Alexandru Ştirbei; preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de interne şi ad-interim la Finanţe şi la Externe (în 1927); a fost desemnat, în 1944, să poarte tratative de armistiţiu, la Cairo, cu britanicii şi americanii; în septembrie 1944 a făcut parte din delegaţia română trimisă la Moscova pentru încheierea armistiţiului; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (m. 1946)

 

– 1876: S-a născut Nicolae Lupu, medic şi om politic, iniţial liberal (1907), ulterior membru al PNŢ (1918) sau al disidenţelor din acesta (Partidul Ţărănesc Democrat, pe care l-a creat în 1946); de mai multe ori ministru (m. 1947)

 

– 1900: S-a născut Lucreţiu Pătrăşcanu, jurist, sociolog şi om politic comunist; participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944; ministru al justiţiei între anii 1944 şi 1948; arestat în 1948 sub acuzaţia falsă de complot, împreună cu pictoriţa Lena Constante, soţia sa, Elena Pătrăşcanu, filosoful Bellu Zilber, folcloristul Harry Brauner ş.a. (m. 1954, executat în închisoarea Jilava, după simulacrul de proces din 6-13 aprilie acelaşi an)

 

– 1901: S-a născut Henri H. Stahl, sociolog, antropolog cultural, etnograf, memorialist şi jurist; începând cu anul 1925 s-a implicat activ în acţiunile de cercetări monografice iniţiate de Dimitrie Gusti, luând parte, până în 1955, la toate campaniile monografice de studiere a satelor româneşti; fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai acestuia (alături de Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa), Stahl l-a sprijinit pe profesorul Gusti în eforturile de a înfiinţa Muzeul Satului din Bucureşti (1936); membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1991). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 12.X.1901

 

– 1903: S-a născut compozitorul Ion Vasilescu (m. 1960)

 

– 1904: A murit Nicolae I. Basilescu, scriitor, publicist şi traducător (n. 1868) – 115 ani

 

– 1924: S-a născut medicul şi profesorul Valeriu Popescu, unul dintre oamenii care au marcat şi influenţat medicina pediatrică (m. 2013) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut Horia Aramă, prozator, eseist, scenarist, traducător, critic și poet (m. 2007)

 

– 1938: S-a născut traducătoarea Irina Mihaela Bădescu, membră a Filialei de Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România (m. 2019)

 

– 1939: S-a născut Boris Petroff, actor, scenarist, producător şi regizor de teatru – 80 de ani

 

– 1941: S-a născut Alice Mavrodin, muzicolog; redactor muzical (1965-1992) şi realizator (1992-1999) la Societatea Română de Radiodifuziune

 

– 1947: A murit Alexandru C. Cuza, profesor, publicist şi om politic de extremă dreapta, creatorul doctrinei naţionaliste creştine; în 1923 înfiinţează, împreună cu Corneliu Zelea Codreanu, Liga Apărării Naţionale Creştine (din care, în 1927, Codreanu se desprinde, formând Legiunea Arhanghelului Mihail, devenită, ulterior, Garda de Fier, principala grupare fascistă din România); în 1935 LANC fuzionează cu Partidul Naţional Agrar condus de Octavian Goga, formând Partidul Naţional Creştin; în intervalul decembrie 1937 – februarie 1938 O. Goga şi A. C. Cuza conduc ultimul guvern format de partide înaintea instaurării dictaturii personale a regelui Carol al II-lea; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1857)

 

– 1951: S-a născut Traian Băsescu, fost preşedinte al României între anii 2004 – 2014; preşedinte al Partidului Democrat (mai 2001-decembrie 2004); primar general al Bucureştiului după alegerile din iunie 2000 (reales în iunie 2004) până în decembrie 2004; fost ministru al transporturilor în mai multe rânduri după 1990. În aprilie 2007, Traian Băsescu a devenit primul preşedinte din istoria României care a fost suspendat din funcţie, dar a fost reinstalat o lună mai târziu după un referendum popular, care a avut loc la 19 mai, unde a fost susţinut de aproape 3/4 din electoratul prezent la vot. În iulie 2012, Parlamentul României l-a suspendat pentru a doua oară. El a rămas în funcţie după referendumul din data de 29 iulie 2012, întrucât nu s-a întrunit rata de participare necesară validării votului – 50% + 1 (46,23 % din cetăţenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, 87,52 % au votat pentru demitere şi 11,15 % au votat împotrivă), dar a rămas suspendat până pe data de 27 august 2012, atunci când Monitorul Oficial a publicat decizia Curţii Constituţionale cu privire la disputa dintre partidele politice pe tema numărului cetăţenilor cu drept de vot de pe listele electorale din România; în prezent este preşedinte de onoare al Partidului Mişcarea Populară, pe care l-a înfiinţat în anul 2014, şi europarlamentar din partea aceleiaşi formaţiuni pentru un mandat de 5 ani (2019-2024)

 

– 1965: A murit Elena Vianu, critic, istoric literar şi eseist; soţia esteticianului Tudor Vianu (n. 1911)

 

– 1966: A murit Traian Chelariu, poet, prozator, eseist şi dramaturg; alături de Mircea Streinul, Iulian Vesper ş.a., a făcut parte din gruparea poeţilor bucovineni constituită la Cernăuţi în deceniul al patrulea al secolului XX; bogată activitate publicistică (a fost redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei” şi a făcut parte din colectivele de conducere ale publicaţiilor „Junimea literară”, „Orientări” şi „Universul literar”) (n. 1906)

 

– 1970: A murit Tudor Muşatescu, dramaturg, prozator, poet şi publicist (n. 1903)

 

– 1975: A murit inginerul Plautius Andronescu, unul dintre primii specialişti români în domeniul aparaturii electrotehnice; creatorul şcolii româneşti de electrotehnică teoretică de la Timişoara (n. 1893)

 

– 1979: A murit regizorul de teatru şi profesorul Moni Ghelerter (n. 1905) – 40 de ani

 

– 2006: A murit fizicianul Vladimir Ţopa; studii de optică şi spectroscopie; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (n. 1929, la Hotin, azi în Ucraina)

 

– 2015: A murit compozitorul şi muzicianul român de origine maghiară Károly Horváth (n. 1950)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Londra: Camera Comunelor îşi alege noul preşedinte după demisia lui John Bercow

 

– Beijing: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va efectua o vizită de stat în China, pe care Parisul o doreşte axată pe economie, cultură şi mediu (4 şi 6 nov.)

 

– Bangkok, Thailanda: Forumul economic Indo-Pacific, cu participarea secretarului de comerț al SUA, Wilbur Ross

 

– Bangkok: Liderii ASEAN organizează cea de-a 11-a ediție a Summit-ului Mekong-Japonia, la care participă premierul chinez Li Keqiang, președintele Coreei de Sud, Jae-in Moon și prim-ministrul japonez, Shinzo Abe

 

– Lisabona: Web Summit: reuniune anuală de economie digitală şi a noilor tehnologii (4 – 7 nov.)

 

– Paris: Decernarea Premiilor literare Goncourt şi Renaudot

 

– Zwickau, Germania: Compania Volkswagen lansează producţia noului său model electric ID.3

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– 4 – 10.XI: „Săptămâna Europeană a Fertilității” (EFW), stabilită în 2016, se desfășoară anual în prima săptămână (completă) din noiembrie, perioadă în care Fertility Europe – organizaţia-umbrelă a asociaţiilor de pacienţi afectaţi de infertilitate – şi membrii săi, asociaţii de pacienţi din peste 20 de ţări europene, îşi intensifică acţiunile de awareness & advocacy pentru cauza celor care îşi doresc copii dar nu îi pot avea decât cu ajutor medical. NOTĂ: Asociaţia „SOS Infertiltatea” desfăşoară în România, din 2012, „Săptămâna naţională de conştientizare a fenomenului medical şi social al infertilităţii”

 

– În Rusia se sărbătoreşte, începând din 2005, „Ziua Unităţii Poporului” (care marchează sfârşitul intervenţiei poloneze în 1612); ea înlocuieşte ziua de 7 noiembrie, pe baza unei legi adoptate, în decembrie 2004, de Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus). NOTĂ: La 7.XI.1917 revoluţionarii bolşevici au cucerit Palatul de Iarnă al ţarilor ruşi de la Sankt-Petersburg, puterea fiind preluată de către Partidul Bolşevic condus de Lenin, eveniment cunoscut în istorie ca Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi considerat începutul unei perioade de peste 70 de ani de comunism; după prăbuşirea URSS, în 1991, sărbătoarea a fost redenumită „Zi a consensului şi reconcilierii”, dar comuniştii şi alţi nostalgici după era sovietică au continuat să marcheze această dată prin marşuri cu drapele roşii

 

– 1575: S-a născut pictorul italian Guido Reni (m. 1642)

 

– 1751: La această dată a fost botezat Richard Brinsley Sheridan, autor dramatic şi om politic irlandez (m. 1816)

 

– 1847: A murit compozitorul şi dirijorul german Felix Mendelssohn-Bartholdy (n. 1809)

 

– 1856: A murit pictorul academist francez Paul (Hippolyte) Delaroche (n. 1797)

 

– 1884: S-a născut inginerul irlandez Harry Ferguson, cunoscut mai ales pentru rolul său în dezvoltarea modernă a tractorului agricol; a fost primul irlandez care a construit şi zburat cu propriul său avion (m. 1960) – 135 de ani

 

– 1885: S-a născut scriitorul austriac Felix Braun (m. 1973)

 

– 1900: S-a născut Luigi Lucioni, pictor peisagist american de origine italiană (m. 1988)

 

– 1908: S-a născut Sir Joseph Rotblat, fizician britanic de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1995 (m. 2005)

 

– 1909: S-a născut Ciro Alegría, scriitor, jurnalist şi om politic peruvian (m. 1967) – 110 ani

 

– 1916: S-a născut Ruth Handler, om de afaceri american; ea a inventat, în 1959, celebra păpuşă Barbie (m. 2002)

 

– 1919: S-a născut actorul de film american Martin Balsam (m. 1996) – 100 de ani

 

– 1919: S-a născut cântăreaţa portugheză de fadó Lucilia do Carmo (m. 1998) – 100 de ani

 

– 1921: A murit arheologul suedez Oscar Montelius; fondatorul metodei tipologice în cercetarea arheologică (n. 1843)

 

– 1924: A murit Gabriel Fauré, compozitor francez (n. 1845) – 95 de ani

 

– 1925: S-a născut actriţa americană Doris Roberts, câștigătoare a mai multor premii Emmy (m. 2016)

 

– 1929: S-a născut (în Grecia) Preafericitul Părinte Anastasie (Yannoulatos), Arhiepiscop al Tiranei, Durrësului şi al întregii Albanii (din 1992) – 90 de ani

 

– 1929: S-a născut Shakuntala Devi, femeia supranumită „calculatorul uman”, datorită capacităţii ei extraordinare de a realiza calcule matematice complexe în minte; în 1980 a înmulţit corect două numere a câte 13 cifre (7.686.369.774.870 şi 2.465,099.745.779), în numai 28 de secunde (timp necesar, de altfel, pentru a pronunţa răspunsul calculului, un număr alcătuit din 26 de cifre), în cadrul Imperial College din Londra, performanţa asigurându-i un loc în ediţia din 1982 a Cărţii Recordurilor; a fost, de asemenea, astrolog şi autoare de cărţi (m. 2013) – 90 de ani

 

– 1957: A murit compozitorul, muzicologul şi pianistul francez Joseph Canteloube (n. 1879)

 

– 1969: S-a născut actorul american Matthew McConaughey – 50 de ani

 

– 1969: A murit compozitorul ungar Szabó Ferenc (n. 1902) – 50 de ani

 

– 1982, 4/5: A murit Jacques Tati (numele real: Jacques Tatischeff), regizor de film, scenarist, producător şi actor francez (n. 1907)

 

– 1994: A murit pictorul american Sam Francis (n. 1923) – 25 de ani

 

– 1995: Yitzhak Rabin, general şi om politic israelian laburist, prim-ministru (1974-1977; 1992-1995), a fost asasinat de un extremist evreu, la Tel Aviv, în cursul unui mare miting pentru pace (n. 1922). NOTĂ: Datorită rolului important în procesul de pace în Orientul Apropiat şi în detensionarea relaţiilor cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, Yitzhak Rabin a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1994, împreună cu Shimon Peres, ministrul de externe israelian din epocă, şi Yasser Arafat, şeful OEP

 

– 2008: A murit John Michael Crichton, scriitor de literatură science fiction şi horror, romancier (faima a dobândit-o cu romanul ”Jurassic Park”), medic, producător de film şi regizor american de film şi televiziune; părintele techno-thriller-ului; cărţile sale s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial şi multe dintre ele au fost adaptate pentru film şi televiziune (n. 1942)

 

– 2011: A murit jurnalistul american Andrew Aitken „Andy” Rooney, prezentatorul popularului program de analiză politică „60 minutes” al postului american de televiziune CBS (n. 1919)

 

– 2016: A murit compozitorul francez Jean-Jacques Perrey, unul dintre pionierii muzicii electronice din anii ’50 (n. 1929)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie