Calendarul zilei – 17 octombrie
Publicat de Codrin RAITA, 17 octombrie 2019, 05:28
EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – Activitate în comisiile parlamentare
– Social
* Hart Consulting și Facultatea de Management a SNSPA organizează, la JW Marriott Grand Hotel, conferința “Leadership in times of digital disruption”. Keynote speaker al acestei conferințe dedicate specialiștilor din resurse umane va fi prof. dr. psiholog Robert Hogan
– Economic
* Are loc cea de-a II-a ediție a conferinței ”Rebels and Rulers – The Global Forum for Open Branding”, în cadrul căreia 20 de experți internaționali vor vorbi despre branding în centrul strategiei de business – ora 8:00, la Willbrook Platinum Business & Convention Center, Șos. București-Ploiești nr. 172-176 (17 – 18 oct.)
* Ediţia de toamnă a Baby Boom Show – cel mai mare târg pentru viitoare mămici şi copii cu vârste între 0 şi 7 ani – va avea loc la Romexpo, în perioada 17 – 20 octombrie, la eveniment urmând să fie prezente sute de branduri internaţionale renumite
– Arhitectură
* Iaşi: Are loc cea de-a patra ediție a seriei de conferințe cu tema „Specialiştii ferestrelor, faţadelor şi sticlei”, eveniment profesional în cadrul MUST-ului de arhitectură 2019 „Modern sau postmodern?” – ora 9:30, la Hotel Select
– Cultură
* Are loc vernisajul expoziției ”URANUS ACUM”, de arhivă digitală și instalații în spațiul public – ora 18:00, la Muzeul Național de Artă Contemporană. Parteneri: Muzeul Național de Artă Contemporană, Academia Română și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București. Expoziția va fi deschisă între 17 octombrie și 15 noiembrie
* De la ora 18:30, are loc conferinţa „Peregrinări prin Balcani”, și expoziția de acuarele de prof. arh. Vasile Marcu. Coordonator: Cătălin D. Constantin – la Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei, nr. 151. Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București
* Concert în cadrul ultimul capitol al trilogiei de concerte “West meets East”, ce sărbătoreste prima fuziune din istorie dintre muzica clasică occidentală și cea indiană, eveniment organizat de Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” – ora 19:00, la Sala Auditorium, MNAR
* METALHEAD şi BestMusic Live Concerts organizează, la Hard Rock Cafe, de la ora 21:00, un show COMA Light
* Bacău: De la ora 18:00, la Teatrul Municipal „Bacovia” va avea loc un spectacol prilejuit de apariția volumului „Femeia care și-a pierdut bărbatul”, de Sādegh Hedāyat, Editura Tracus Arte, traducere din limba persană, prefață, note şi comentarii de Gheorghe Iorga. Invitați: Ali Asghar Rahimi (Iran), Gheorghe Iorga, Bianca Bor, Geo Popa, într-un spectacol imaginat și realizat de Gheorghe Geo Popa. Evenimentul are loc în cadrul Simpozionului Național de Estetică, ediția a XXIV-a
* Târgoviște: În perioada 17-19 octombrie, se va desfășura cea de-a 52-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței Românești „Crizantema de Aur”, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Ediţia din acest an este dedicată celebrării prin Romanță a Patrimoniului muzical și poetic național și Anului omagial al satului românesc
* Zalău: În perioada 10 octombrie – 8 noiembrie 2019, doi dintre cei mai activi și valoroși tineri muzicieni români, violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga, vor susține un turneu național de promovare a celui mai recent proiect cultural și produs discografic care le aparține intitulat „Doamnele muzicii românești”. Concertul de astăzi are loc de la ora 18:00, la Sala Avram Iancu a Primăriei Municipiului Zalău
– S-a întâmplat într-o zi de 17 octombrie
* Acum 332 de ani (1687) prin Tratatul de la Blaj, 12 oraşe şi cetăţi din Transilvania erau puse la dispoziţia trupelor imperiale, pentru a căror întreţinere erau necesare fonduri importante (acest act a marcat, practic, începutul dominaţiei habsburgilor în Transilvania). Imperiul recunoştea, în cadrul Tratatului, privilegiile ţării şi domnia ereditară a lui Mihai Apafi, principe al Transilvaniei (1661-1690) (17/27)
* În urmă cu 169 de ani (1850) se înfiinţa Facultatea de Drept, în cadrul grupului de studii de la Colegiul Naţional Sf. Sava. În anul 1854 a fost consemnată prima promoţie de jurişti. La 25 noiembrie 1859, prin decret princiar, Facultatea de Drept devenea instituţie independentă, primul său decan fiind Constantin Boşianu. La data de 4/16 iulie 1864, prin Decretul nr. 765, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza aproba înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, prin reunirea celor trei facultăţi existente: Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe şi Facultatea de Litere şi Filozofie. Facultatea de Drept a avut la începuturile ei 9 catedre, 9 profesori şi 30 de studenţi. În primii ani universitari, disciplinele predate au fost: dreptul roman, dreptul civil român şi procedura dreptului civil, dreptul penal român şi procedura dreptului penal, dreptul comercial, dreptul constituţional, dreptul administrativ şi economia politică. Durata studiilor era de 4 ani
* Cu 117 ani în urmă (1902) era terminată construcţia primului automobil „Cadillac” – „Cadillac Runabout and Tonneau”. Era un automobil cu două locuri de 10 cai putere (7 kW) cu un motor de un singur cilindru, practic, identic cu Ford Model A din 1903. Noul Cadillac a fost prezentat la Salonul Auto de la New York în ianuarie anul următor şi a impresionat mulţimea suficient pentru a aduna peste 2.000 de comenzi ferme. Din primii săi ani, Cadillac s-a axat pe tehnologie de înaltă calitate şi pe finisaje de lux, clasând maşinile sale printre cele mai bune şi elegante din SUA. Utilizarea de piese interschimbabile a fost o inovaţie importantă a companiei în 1908. Cadillac a fost, de asemenea primul producător al unei maşini complet închise în 1906, iar în 1912 a fost primul care a încorporat în automobilele sale un sistem electric care să permită pornirea, aprinderea şi iluminatul
* Cu 101 ani în urmă (1918), se constituia, la Budapesta, Consiliul Naţional Român Central (din 21.X/3.XI.1918, cu sediul la Arad), ca organ de conducere al românilor, format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod și Aurel Vlad) şi şase social-democraţi (Tiron Albani, Ioan Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu); din 21.X/3.XI.1918 Consiliul își mută sediul la Arad, în casa lui Ștefan Cicio Pop. Acest Consiliu a fost recunoscut de guvernele de la Viena și Budapesta și a devenit în săptămânile următoare organismul care a impulsionat energiile majorității românilor din Transilvania spre realizarea idealului Unirii (17/30)
* Acum 92 de ani (1927) apărea, la Bucureşti, ziarul „Dreptatea” (1927-1938; 1944-1947), oficios al Partidului Naţional-Ţărănesc; primul director, Virgil Madgearu (1927-1928); ultimul director, Nicolae Carandino (1944-1947); din 1990 a reapărut (cu întreruperi), ca organ al PNŢCD
* Acum 56 de ani (1963) Adunarea Generală a ONU adopta, în unanimitate, proiectul de rezoluţie privind interzicerea folosirii de arme nucleare în spaţiul cosmic, prezentat în numele a 17 ţări membre ale Comitetului pentru dezarmare de la Geneva, printre care şi România
* Cu 46 de ani în urmă (1973), Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol – OPEC, a instituit un embargo petrolier împotriva unor state occidentale care s-a considerat că au sprijinit Israelul în războiul de Yom Kippur, împotriva unei coaliţii de naţiuni arabe. Criza petrolului din 1973, denumită şi Prima criză petrolieră a început în octombrie 1973, când OPEC (avându-i ca membri la acea dată şi Egiptul, Siria şi Tunisia) a proclamat embargo asupra livrărilor de petrol. La începutul aceluiaşi an Egiptul şi Siria, cu sprijinul altor ţări arabe au lansat un atac surpriză împotriva Israelului, în cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, Iom Kipur, declanşând astfel Războiul de Iom Kipur. Deoarece Israelul a fost copleşit numeric de trupele arabe, SUA a decis ca printr-un pod aerian să trimită armament pentru completarea stocurilor israeliene. Cu ajutorul livrărilor de armament şi muniţie de la SUA, Israelul a reuşit să oprească ofensiva ţărilor arabe şi să stabilizeze situaţia. Ca răspuns, membrii OPEC s-au reunit la o şedinţă în Kuweit şi au decis să „pedepsească” SUA instituind embargo asupra livrărilor de petrol ţărilor care au susţinut Israelul
* Acum 39 de ani (1980) Marea Adunare Naţională (Parlamentul) adopta Legea privind organizarea excursiilor cu turişti români în străinătate. Acestea se făceau, de regulă, în grupuri organizate de Ministerul Turismului, excursiile individuale fiind permise numai în ţările socialiste
* Cu 24 de ani în urmă (1995), la această dată, Consiliul Naţional al Audiovizualului acorda SRTV licenţa de emisie pentru postul TVR Internaţional; primul director, jurnalista Felicia Meleşcanu (1941 – 2004)
Aniversări – Comemorări
– Sf. Ignaţiu din Antiohia, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2019)
– „Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial” în România, instituită, în 2013, prin ordin al ministrului culturii, aminteşte de deschiderea spre semnare, la 17 octombrie 2003, a Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO de la Paris. Convenţia este instrumentul legal prin care statele-părţi îşi asumă obligaţia de a proteja patrimoniul cultural imaterial, sub toate formele sale: tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi la univers, precum şi tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale. Prin Legea nr. 410 din 29 decembrie 2005, România a acceptat această Convenţie, iar prin depunerea instrumentelor de ratificare, în 20 ianuarie 2006, ţara noastră fiind al 30-lea stat care a devenit parte la Convenţie, aceasta a intrat în vigoare pe plan universal
– 1858: S-a născut Andrei Bârseanu, poet, folclorist şi traducător; a fost membru şi preşedinte al Societăţii studenţilor români ”România jună” din Viena; membru şi preşedinte (1911-1922) al ASTREI; membru titular al Academiei Române din 1908 şi vicepreşedinte al acestui for (8.VI.-19.VIII.1922) (m. 1922)
– 1892, 17/30: S-a născut Dragoş Protopopescu, poet, prozator, eseist, traducător şi profesor; interesul iniţial al criticii pentru el va scădea direct proporţional cu alunecarea ideologiei sale spre extrema dreaptă; a desfăşurat o susţinută activitate de traducător din limba engleză (mai ales din Shakespeare), colaborând, între anii 1929 şi 1946, cu Teatrul Naţional din Bucureşti (m. 1946)
– 1897: S-a născut (la St. Moritz, Elveţia) scriitoarea Ştefana Velisar-Teodoreanu; soţia scriitorului Ionel Teodoreanu (m. 1995)
– 1904: S-a născut tenorul Dinu (Constantin) Bădescu (m. 1980) – 115 ani
– 1904: A murit Ştefan Petică, poet, prozator, dramaturg, sociolog, traducător şi publicist; G. Călinescu l-a numit „întâiul simbolist declarat şi veritabil” din România (n. 1877) – 115 ani. NOTĂ: Dicţionarul de literatură română (1979) dă ca dată a naşterii 22.I.1874, iar a morţii 18.X.1904
– 1904: A murit poetul Dumitru Theodor Neculuţă, condiderat primul poet proletar din literatura română; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (n. 1859) – 115 ani
– 1905: S-a născut criticul şi istoricul literar Alexandru Dima; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1979)
– 1907: S-a născut (în Ucraina) soprana Dora Massini (m. 1996, la Bucureşti)
– 1908: S-a născut Leon Kalustian, eseist, memorialist şi ziarist; în 1949 a fost arestat de autorităţile comuniste (m. 1990)
– 1913: S-a născut Octavian Fodor, medic şi profesor universitar clujean; importante contribuţii la studiul bolilor digestive; membru al Academiei Române (m. 1976)
– 1921: S-a născut Liviu Popa, grafician, scenograf de teatru şi film (m. 1977)
– 1923: S-a născut prozatorul Constantin Bărbuceanu (m. 1997)
– 1924: S-a născut Miriam Răducanu, dansatoare, coregrafă şi profesoară; a revoluţionat dansul modern în România; este creatoarea unei poetici a dansului şi a mişcării scenice în teatru; a condus prima şcoală publică de coregrafie din România în perioada 1949-1950 – 95 de ani
– 1929: S-a născut actorul de teatru şi film Aurel Cioranu; cunoscut pentru activitatea sa de la Teatrul Bulandra (m. 2014) – 90 de ani
– 1937: S-a născut compozitorul Anton Zeman (m. 1996)
– 1960: A murit inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1905)
– 1973: A murit prozatorul Nicolae Dunăreanu (pseudonimul lui Nicolae Ionescu), unul dintre supravieţuitorii realismului gen 1900 în proza românească (n. 1881)
– 1983: A murit Romulus Guga, poet, prozator şi dramaturg (n. 1939)
– 1994: A murit Alexandru Protopopescu, poet şi critic literar (n. 1942) – 25 de ani
– 2008: A murit Gheorghe Pavelescu, etnolog, folclorist și profesor; apropiat al lui Lucian Blaga, autor a peste 200 de studii despre artă tradiţională, folclor, magie populară şi etnomedicină (n. 1915)
– 2010: A murit Mircea Ghiţulescu, critic şi istoric literar, cronicar dramatic, eseist şi prozator; opera sa capitală este „Istoria literaturii dramatice române contemporane” (1900-2000) (n. 1945)
– 2010: A murit fizicianul Tibor Toró, membru al Comitetului Naţional de Istorie şi Filosofia Ştiinţelor din cadrul Academiei Române şi membru corespondent al Academiei Ungare de Ştiinţe (n. 1931)
– 2015: A murit scriitorul, publicistul şi traducătorul Liviu Radu; considerat unul dintre cei mai importanţi autori de science-fiction şi fantasy din România perioadei de după 1990 (n. 1948)
– 2017: A murit agronomul Nicolae Bria, specializat în tehnologii de mecanizare și echipamente tehnice destinate culturilor de cartof, sfeclă de zahăr, in și cânepă (n. 1927)
– 2018: A murit botanistul Mandache Leocov, director al Grădinii Botanice din Iași între anii 1973-1990 (n. 1928) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Preşedintele ales al viitoarei Comisii Europene, Ursula von der Leyen, va participa la reuniunea Consiliul European (17 – 18 oct.)
– Washington: Conferință de presă a directorului genearal al FMI, Kristalina Georgieva
– Gibraltar: Alegeri legislative
– Niamey, Niger: Cea de-a V-a reuniune a miniștrilor culturii din Africa și Caraibe (17 – 20 oct.)
– Londra: Convenția Organizației internaționale pentru transport maritim (IMO) privind carburanții alternativi (17 – 18 oct.)
– Italia: A XIV-a ediție a Festivalului de Film de la Roma va avea loc la Auditorium Parco della Musica și în alte locuri din Capitala italiană (17 – 27 oct.)
– La Pampa, Argentina: Ceremonii de celebrare a „Zilei Loialității”
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei”; iniţiativa instituirii unei astfel de zile aparţine organizaţiei neguvernamentale „ATD-Quatre Monde” (Ajutor pentru toţi dezmoşteniţii sorţii – Lumea a patra) cu sediul în Franţa, fondată de preotul Joseph Wresinski; ziua are ca scop sensibilizarea factorilor decizionali în vederea eradicării sărăciei în toate ţările lumii, mai ales în cele în curs de dezvoltare, necesitate care a devenit o prioritate a dezvoltării; este marcată din anul 1993 (pe baza Rezoluţiei 47/196 din 22.XII.1992 a Adunării Generale a ONU)
– 1493: S-a născut Baccio Bandinelli, sculptor şi pictor italian (m. 1560)
– 1688: S-a născut Domenico Zipoli, compozitor toscan (m. 1726)
– 1744: A murit constructorul italian de viori Giuseppe Guarneri (del Gesú) (n. 1698) – 275 de ani
– 1780: A murit pictorul italian Bernardo Bellotto-Canaletto (numit şi Canaletto „cel tânăr”) (n. 1720)
– 1809: A murit inginerul francez PierreLouis Georges Du Buat (n. 1734) – 210 ani
– 1813: S-a născut Georg Bűchner, dramaturg (drame romantice anticipând teatrul naturalist şi expresionist) şi publicist german (m. 1837)
– 1837: A murit pianistul şi compozitorul german Johann Nepomuk Hummel (n. 1778)
– 1849: A murit compozitorul şi pianistul polonez Frédéric Chopin; considerat unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru pian (n. 1810) – 170 de ani
– 1864: S-a născut scriitoarea britanică Elinor Glyn (născută Sutherland) (m. 1943) – 155 de ani
– 1887: A murit fizicianul german Robert Kirchhoff; contribuţii în electricitate; a pus bazele analizei spectrale (1859), împreună cu conaţionalul său Robert Wilhelm Bunsen, şi a descoperit cesiul şi rubidiul (1860-1861) (n. 1824)
– 1898: S-a născut Shinichi Suzuki, muzician, violonist, filosof și educator japonez, inventator al metodei de educație muzicală Suzuki (m. 1998)
– 1898: S-a născut Simon Vestdijk, poet, romancier și eseist olandez (m. 1971)
– 1903: S-a născut Nathanael West, scriitor și scenarist american (m. 1940)
– 1914: A murit Theodor Lipps, filosof și psiholog german; cunoscut pentru teoria sa privind estetica; a creat cadrul pentru conceptul de empatie (n. 1851) – 105 ani
– 1914: S-a născut scriitorul american Jerome „Jerry” Siegel, care, împreună cu Joe Shuster, a creat personajul Superman, primul dintre marii eroi ai benzilor desenate (m. 1996) – 105 ani
– 1915: S-a născut dramaturgul şi eseistul american Arthur Miller; între anii 1956 şi 1960 a fost căsătorit cu actriţa de film Marilyn Monroe, apoi cu renumita fotografă americană de origine austriacă Inge Morath (m. 2005)
– 1918: S-a născut actriţa americană de film Rita Hayworth (m. 1987)
– 1920: S-a născut actorul american de film Montgomery Clift (m. 1966)
– 1920: S-a născut Miguel Delibes, nuvelist, eseist şi jurnalist spaniol (m. 2010)
– 1920: A murit John Reed, scriitor, ziarist şi om politic american (unul dintre fondatorii Partidului Comunist din SUA) (n. 1887)
– 1923: S-a născut Barney Kessel, chitarist american de jazz (m. 2004)
– 1924: S-a născut poetul, eseistul şi traducătorul portughez Antonio Ramos Rosa (m. 2013) – 95 de ani
– 1928: A murit Sir Frank Dicksee (nume complet: Sir Francis Bernard Dicksee), pictor și ilustrator britanic (n. 1853)
– 1928: S-a născut ziaristul şi scriitorul american Jimmy Breslin (m. 2017)
– 1930: S-a născut medicul cardiolog american Robert Atkins, pionier în medicina complementară; bine cunoscut în întreaga lume pentru regimul alimentar de slăbit care-i poartă numele, lansat 1972 (m. 2003)
– 1933: S-a născut Jeanne-Paule Marie Deckers, cântăreaţă belgiană (m. 1985)
– 1934: A murit Santiago Ramón y Cajal, medic şi histolog spaniol; a elaborat teoria neuronului; considerat precursor al neurofiziologiei şi neurochirurgiei, dar mai ales al histologiei; Premiul Nobel pentru medicină pe 1906, împreună cu italianul Camillo Golgi; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (n. 1852) – 85 de ani
– 1938: S-a născut Les (Leslie Allan) Murray, poet, critic literar și antolog australian
– 1946: S-a născut Adam Michnik, istoric, politolog, eseist, jurnalist, fost disident polonez; redactor şef al celui mai mare ziar polonez – Gazeta Wyborcza
– 1946: S-a născut violonistul, dirijorul şi profesorul rus Viktor Tretiakov
– 1948: S-a născut actorul american George Wendt
– 1958: A murit Paul Outerbridge, fotograf american, important pentru folosirea și experimentarea fotografiei color (n. 1896)
– 1959: S-a născut Ameenah Gurib, președintele Republicii Mauritius – 60 de ani
– 1972: S-a născut Eminem (Marshall Bruce Mathers III), cântăreţ american de muzică hip-hop, producător şi actor
– 1972: S-a născut (în Germania) Tarkan (Tevetoğlu), interpret de muzică pop turcească (la 15 ani s-a stabilit cu părinţii la Istanbul)
– 1973: A murit scriitoarea austriacă Ingeborg Bachmann, autoare de versuri, romane şi piese radiofonice (n. 1926)
– 1980: A murit violonista franceză Yvonne Astruc (n. 1889)
– 1983: A murit filosoful, sociologul, politologul, jurnalistul și profesorul francez Raymond Aron (n. 1905)
– 1993: A murit Criss Oliva, chitarist şi compozitor american (n. 1963)
– 1998: A murit actriţa britanică Joan Hickson (n. 1906)
– 2008: A murit Levi Stubbs, actor şi cântăreţ american (n. 1936)
– 2012: A murit regizorul japonez de film Koji Wakamatsu (n. 1936)
– 2017: A murit actriţa și cântăreața franceză Danielle Darrieux (nume complet: Danielle Yvonne Marie Antoinette Darrieux); a fost una dintre cele mai mari staruri de cinema din Franța, numărându-se printre cele mai longevive actrițe din istoria filmului (80 de ani de carieră) (n. 1917)
– 2017: A murit Gord Downie, cântăreţ și compozitor canadian, liderul trupei rock ”Tragically Hip” (n. 1964)
– 2018: A murit fotojurnalistul turc Ara Güler, supranumit „Ochiul Istanbulului” (n. 1928) – 1 an