Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: A fost marcată “Ziua Internațională a Nevăzătorilor” – FOTO

CONSTANȚA: A fost marcată “Ziua Internațională a Nevăzătorilor” – FOTO

Publicat de Doina Sirbu, 15 octombrie 2019, 17:01

“Ziua Internațională a Nevăzătorilor”, denumită și Ziua Bastonului Alb, instituită în 1964, de către președintele S.U.A., Lyndon Johnson, a fost celebrată astăzi, la Constanța la sediul Asociației Nevăzătorilor, printr-o conferință de presă, care a marcat finalul unui proiect prin care Asociația Lions Club a donat 230 de computere mai multor asociații de nevăzători din Sud-Estul României.

Acest proiect a fost demarat acum cinci ani, chiar la Constanța, după cum ne-a declarat fostul președinte LIONS CLUB, Valentin Uleșanu.

’’Am reușit să dăm calculatoarele special dotate pentru persoanele cu handicap de vedere, atât în Constanța, dar și în Tulcea, Galați, Focșani, Călărași. La finalul celor cinci ani, avem un total de 230 de calculatoare donate’’, a declarat Valentin Uleșanu.

Cu acest prilej, am aflat că trupa de teatru a Asociației Nevăzătorilor din Constanța tocmai ce s-a întors de la un Festival destinat nevăzătorilor de la Zagreb, din Croația, unde au fost foarte apreciați, iar la Festivalul de Teatru de la Bacău au primit premiul al doilea.

’’Asociația Nevăzătorilor din Constanța a creat primul festival național de Teatru și Artă Dramatică cu persoane nevăzătoare, festival care s-a ținut la noi, la Constanța. În urma acestui festival, am obținut foarte multe premii. Acum două săptămâni ne-am întors de la Zagreb cu trupa de teatru’’, a declarat președintele Asociației Nevăzătorilor, Iulian Iova.

 Prin aceste acțiuni, membrii Asociației de Nevăzători doresc să atragă atenția autorităților asupra nevoilor și problemelor cotidiene ale acestora.

Redactor – Cecilia Pătrăhău / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – Cecilia Pătrăhău

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:51

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu

Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat,...

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:47

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole

În ultimii ani, pomii fructiferi pentru plantare au fost foarte solicitați în România, cerințele pieței fiind mult mai mari decât stocul...

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Călin Georgescu, la Parchetul General
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:15

Călin Georgescu, la Parchetul General

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat,...

Călin Georgescu, la Parchetul General
CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:07

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona

O amenințare cu bombă printr-un apel telefonic a fost înregistrată, în noaptea de miercuri spre joi, la centrala Aeroportului Internațional...

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 09:16

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București

Cetățenii români cu vârsta de peste 14 ani care au domiciliul în București vor putea solicita, începând de joi, eliberarea unei cărți...

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 08:42

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei

Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al...

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 07:27

Județele CONSTANȚA și TULCEA sub cod galben de ceață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață, un cod galben de ceață ce vizează zona continentală a județului...

Județele CONSTANȚA și TULCEA sub cod galben de ceață
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 21:08

TULCEA: Poliția a reținut suspectul în cazul uciderii celor doi câni

Referitor la incidentul din data de 20 aprilie 2025, în comuna Luncavița, privind uciderea unor animale de companie și violarea de domiciliu,...

TULCEA: Poliția a reținut suspectul în cazul uciderii celor doi câni