Ascultă Radio România Constanța Live

Psihoterapeutul Florena Antonescu: Suntem atât cât ne permitem să fim…

Psihoterapeutul Florena Antonescu: Suntem atât cât ne permitem să fim…

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 octombrie 2019, 11:32

„Suntem ceea ce am creat și am pus în noi de-a lungul timpului.Suntem cioburi adunate din oglinzile celor în care ne privim.Suntem ceea ce suntem și ne putem descoperi în măsura în care îndrăznim să privim în adâncul ființei noastre.
Suntem atât cât ne permitem să fim…
Eu cred că așa cum ne-am format ți ne-am deformat prin intermediul relațiilor din viața noastră, tot așa ne putem descoperi”,
afirmă psihoterapeutul Florena Antonescu.

Invitată la Interviul Dimineții, psihoterapeutul ne-a dezvăluit în dialog cu Larisa Calistru, că acesta este motivul pentru care ne sugerează să începem călătoria către noi inșine prin intermediul terapiei relaționale.

Care este viziunea ta ca psiholog?

Se leagă foarte mult de felul în care privesc psihologia și psihoterapia în general, prin prisma felului în care trăim, ca o artă de a fi, și oricât am încerca să teoretizăm sau să filozofăm acest aspect, în realitate este vorba despre trăitorul vieții, despre noi, cei care suntem în contact zilnic cu problemele cotidiene.

În ce constă sprijinul psihoterapeutic?

Constă în primul rând în crearea unei relații terapeutice, prin crearea și punerea la dispoziție a unui spațiu terapeutic, un spațiu de siguranță, unde cel ce se află în nevoie să vină și să înceapă un proces prin care să-și îndrepte atenția către el însuși, să înțeleagă care sunt nevoile lui reale și ce anume din ce face își dorește să schimbe și să demareze procesul de schimbare atunci când acesta este posibil.

Formarea ta psihoterapeutică este una integrativă/relațională. De ce ai ales această abordare?

Am ales abordarea relațională pentru că eu cred foarte tare în puterea relațiilor. Cred că relația este salvarea vieților noastre, pentru că așa venim pe lume, în relație. În relație cu mama, apoi ne creăm, ne formăm și ne deformăm continuu prin intermediul relațiilor semnificative din viața noastră.Vorbim despre relația cu noi înșine, vorbim despre relația cu cei din jurul nostru, prin intermediul cărora creștem sau, din contră, poate zăbovim prea mult, vorbim despre relația cu mediul, cu spațiul cultural din care facem parte precum și despre relația cu viața însăși.

Cum ne afectează relațiile din viața noastră?Care este maniera în care relația cu părinții (îngrijitorii) în perioada copilăriei ne pot influența alegerile și universul relațional?

Este cunoscut faptul că mediul timpuriu este un spațiu care amprentează foarte tare evoluția tânărului și adultului de mai târziu. Se vorbește foarte des de cei 7 ani de acasă. În realitate, se vorbește despre felul în care îi sunt împlinite copilului anumite nevoi de bază prin intermediul relației cu persoanele semnificative. Și aici vorbim despre nevoia de siguranță, de autonomie, de relaționare, de a-și manifesta părerea personală, exprimarea liberă precum și de a stabili o serie de limite realiste în spațiul personal al copilului.

Este posibilă schimbarea atunci când ne preocupă o anumită situație sau relație din viața noastră?

Eu cred că schimbarea e posibilă. Acesta este și motivul pentru care practic această meserie. Stă în puterea noastră, a fiecăruia dintre noi, să ne îndreptăm atenția către situațiile din viața noastră, să înțelegem ce se potrivește cu schema personală. Nu cred că este vorba despre ceva bine sau rău, este vorba doar despre interpretările pe care le oferim experiențelor din viața nostră. Și aceste interpretări au puterea de a crea o serie de convingeri limitative care ne pot ține pe loc.Așa cum am vorbit și mai devreme despre importanța primilor ani din viața noastră, despre importanța relațiilor cu părinții și mediul timpuriu al copilăriei noastre, de foarte multe ori atunci când, în relația cu părintele, spre exemplu autonomia, spațiul personal de siguranță ori exprimarea liberă ne sunt îngrădite, pe parcursul relațiilor pe care le dezvoltăm mai târziu în viața noastră ne manifestăm prin prisma rănilor pe care le-am format în perioada copilăriei.Când spațiul de siguranță nu este unul suficient de bine consolidat, de multe ori dezvoltăm răni ale abandonului, ale neîncrederii și îi vom privi pe cei cu care intrăm în relație prin prisma acestor răni, vom avea mereu teama că putem fi părăsiți sau că se poate întâmpla ceva.Ori această manieră de a exista într-o relație este una extrem de apăsătoare și greu de depășit dacă nu-ți dorești asta, dacă nu depui un efort în sensul ăsta și dacă nu apelezi la servicii de specialitate.

Probabil că ai nevoie și de o inteligență relațională… la ce se referă și cum funcționează ea?

Îmi place să vorbesc despre inteligența relațională, referindu-mă la felul în care noi suntem atenți, la felul în care suntem niște observatori ai relațiilor din viața noastră. Așa cum se vorbește despre o inteligență emoțională vizavi de emoțiile noastre, indiferent că sunt catalogate pozitive sau negative, și maniera prin care noi prin această inteligență le putem folosi în sprijinul nostru, așa și informațiile pe care le culegem prin prisma relațiilor din viața noastră ne pot fi favorabile. Astfel, putem fi foarte atenți la felul în care ne manifestăm și ne comportăm cu cei din viața noastră. Mai puțin în a învinui și a judeca și mai mult în a înțelege ce stă în dreptul meu să aduc în relație.Care este „partea mea de vină” sau din comportamentul meu ce afectează bunul mers al relației.Și atunci când mă privesc pe mine în ipostaza în care mă comport, într-o manieră în care o făceau mama sau tatăl meu de fiecare dată cînd mă aflam într-o situație neplăcută, aș putea să înțeleg care este modul prin care eu pot să transform în comportament reactiv într-unul asertiv, adaptat la această nouă situație din viața mea.

Ne afectează preocuparea pentru tehnologie calitatea relațiilor din viața noastră?

Aș zice că ne afectează, deși este paradoxal vizavi de acest aspect al tehnologizării faptul că iată, putem beneficia de atât de multă informație într-un timp foarte scurt, tocmai acest contact cu informația ne îndepărtează de noi înșine, devenim mult mai abili în a căuta o informație decât a ne întreba pe noi. Încetăm să ne mai contruim un filtru personal și din păcate renunțăm foarte mult la gândirea critică, gândire care înseamnă să evaluezi, să poți să faci diferența între esențial și neesențial, să știu ce informație e potrivită pentru mine și să o folosesc în sprijinul meu.Atunci când eu sunt conectat mereu la rețele de socializare, sunt mereu cu telefonul în mână, atunci nu am spațiu și timp pentru a petrece cu mine însumi, pentru a mă întreba, a observa lucruri din viața mea. Și de foarte multe ori putem observa că atunci când avem o clipă de răgaz, de cele mai multe ori punem mâna pe telefon să mai privim, să mai observăm, să vedem ce se mai întâmplă.În felul acesta noi excludem din viața noastră momentele în care putem fi singuri cu noi. Și ne întrebăm apoi mai târziu de ce ne este teamă de singurătate.Pentru că nu i-am făcut loc în viața noastră și nu am adus-o într-un spațiu în care să ne fie benefică.Și să ne ajute să ne înțelegem mai bine.Dispare comunicarea, pentru că suntem foarte preocupați în a fi la curent, la zi cu toate informațiile, avem cumva senzația că în felul acesta suntem în control. În realitate, controlul este o formă prin care ne putem crea doar iluzia de a stăpâni lucrurile.Pentru că, de cele mai multe ori, din interiorul nostru pornește controlul.Atunci când suntem în confort cu noi și când suntem stăpâni pe propriile gânduri, comportamente, pe propria viață.Ca în orice domeniu, echilibrul și buna măsură a lucrurilor fac diferența.

Să vorbim și despre proiectul de design relațional pe care l-ai creat…

Este un proiect pe care îl desfășurăm în cardul centrului de psihoterapie și dezvoltare personală în care îmi desfășor activitatea, se numește The Orlov. Suntem un grup de psihologi și psihoterapeuți și organizăm tot felul de activități pe lângă psihoterapia individuală: grupuri de psihoterapie precum și grupuri de informare. Activitatea de design relațional este una care pune în lumină relația și felul în care ne formăm, felul în care ne privim pe noi prin intermediul relațiilor din viața noastră, iar a-ți crea propriul design relațional înseamnă a înțelege care sunt tiparele relaționale, care sunt rănile psihologice de pe urma cărora îți construiești acest tipar relațional atunci când el devine unul care afectează bunăstarea psihică.Ne desfășurăm activitatea pe Strada Dobrogei nr. 20. La serviciile centrului apelează atât persoanele aflate în nevoie și care își doresc să depășească anumite situații conflictuale din viețile personale cât și oameni care își doresc să se informeze, care vor să contribuie într-un fel la igiena proprie mentală.Pentru că organizăm și grupuri de informare pe diferite teme de interes, evenimente care ar putea veni în sprijinul celor care au nevoie de informare, indiferent că vorbim de zona de parenting(poți afla cum să fii un părinte potrivit pentru copilul tău), avem și grupuri de dezvoltare personală pentru copii, avem un program de psiho-oncologie pentru persoanele aflate în nevoie și pentru aparținătorii acestora, programe de psiho-business, orice implică starea de bine și bunăstarea psihică.

Sunt oamenii receptivi la aceste ședințe de psihoterapie?Cât de des apelează la un psihoterapeut?

În ultima vreme oamenii apelează la ședințele de psihoterapie.Există o deschidere în ceea ce privește nevoia de informare în primul rând. Nu mai este privită psihoterapia prin intermediul paradigmei că ar fi un serviciu la care ar trebui să apelezi dacă ești nebun sau în situații foarte grave, ci ca o investiție în tine. Vin persoane care se află în nevoie și au într-adevăr nevoie de o însoțire terapeutică și sunt persoane care își doresc să se afle mai mult, să se cunoască. Să înțeleagă mai bine viața sau felul în care își pot optimiza starea de bine.


Realizator – Larisa Calistru

Județul CONSTANȚA vizat de un nou cod GALBEN. Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 11:49

Județul CONSTANȚA vizat de un nou cod GALBEN. Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, atenționări Cod galben și Cod portocaliu de vreme instabilă, valabilă în...

Județul CONSTANȚA vizat de un nou cod GALBEN. Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină
CONSTANȚA: Razie în oraș. 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 11:40

CONSTANȚA: Razie în oraș. 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat în perioada 25–26 aprilie a.c., activități, cu forțe mărite, pentru...

CONSTANȚA: Razie în oraș. 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei
Ritualurile funerare pentru Suveranul Pontif
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 11:04

Ritualurile funerare pentru Suveranul Pontif

Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, 26 aprilie 2025, la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru din Roma unde sunt...

Ritualurile funerare pentru Suveranul Pontif
AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 11:02

AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea

Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în...

AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 10:25

Funeraliile Papei Francisc. Reflecții din Tulcea

Comunitatea romano-catolică din județul Tulcea este una restrânsă numeric – puțin peste 200 de familii – dar răspândită pe o arie...

Funeraliile Papei Francisc. Reflecții din Tulcea
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 07:06

Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale...

Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 07:06

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc. Guvernul a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre în...

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 18:34

Bogdan Peşchir, eliberat din arest de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, că Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, poate fi cercetat în libertate....

Bogdan Peşchir, eliberat din arest de Tribunalul Bucureşti