ATELIER URBAN | Astăzi de la ora 18:00, Radio Constanța: Interviu cu prof. univ. dr. Olga Duțu, personalitate marcantă a învățământului dobrogean
Publicat de , 7 octombrie 2019, 14:56
„Educația schimbă vieți” este titlul unui concurs național din cadrul programului Euroscola, concurs aflat la cea de a XII-a ediție. Euroscola reuneşte în fiecare an elevi liceeni din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene: programul Educaţie şi formare 2020 reprezintă cadrul European de cooperare în domeniul educaţiei şi formării.
Concursul este lansat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, iar din Constanța participă elevi și profesori ai Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu“. La proiectul înscris în concurs de către acest colegiu contribuie și fostul director al instituției, prof. univ. dr. Olga Duțu, personalitate marcantă a învățământului dobrogean. A contribuit la educarea multor generaţii de elevi şi studenţi, este scriitoare, autoare a numeroase cărţi de critică literară, care reconstituie viața culturală a cetății, reputat specialist al gramaticii românești.
Prof. univ. dr. Olga Duțu este invitată în emisiunea „Atelier urban” din această seară, realizată de Steliana Bajdechi, imediat după Știrile orei 18:00.