TULCEA: Începe cea de-a XVII-a ediție a Festivalului de Teatru ,,Tragos”, la Teatrul ,,Jean Bart”
Publicat de Doina Sirbu, 19 septembrie 2019, 14:03
Teatrul ,,Jean Bart” Tulcea, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea și al Primăriei Municipiului, organizează cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru ,,Tragos”. Evenimentul se va desfășura în perioada 26 septembrie-9 octombrie 2019.
Scurtă istorie:
,,Tragos” înseamnă țap. De aici și cuvântul tragedie. Dar, totuși, de ce acest nume pentru festivalul tulcean? Păi, se pare că sunt dovezi arheologice care atestă faptul că primele manifestări teatrale de pe teritoriul țării noastre, au avut loc în interiorul cetăților grecești din… Dobrogea de Nord, acum 2000 de ani!
Festivalul de Teatru “Tragos” debutează în anul 1993, organizatori fiind Centrul de Conservare a Tradiţiei Populare şi, pe atunci, Inspectoratul pentru Cultură Tulcea.
După succesul aproape neaşteptat al primei ediţii, festivalul începe să fie curtat de trupe cu performanţe notabile, atât în ţară, cât şi în străinătate. Astfel, ecoul festivalului de la Tulcea trece graniţele, urmarea fiind solicitările de participare din străinătate.
Din anul 1999 îşi încetează existenţa, motivul fiind lipsa fondurilor financiare şi a interesului manifestat de autorităţile locale.
În anul 2012, după ediţia a XII-a, festivalul mai trece o dată pe linie moartă de unde pleacă din nou la drum în 2015, cu o garnitură de elită. Calitatea spectacolelor din repertoriul acestei ediţii îl recomandă şi pe viitor ca festival de marcă.
Ediția a XVII-a, anul 2019
Ca și în anii precedenți, organizatorii Festivalului au invitat la această ediție spectacole de înaltă calitate, din repertoriile Teatrelor de Stat sau particulare din capitală ori provincie, cât și din Republica Moldova. Vor fi două săptămâni de magie, la care tulcenii sunt invitați să fie părtași, de pe 26 septembrie până pe 9 octombrie a.c..
La fel ca și în anii trecuți, unele spectacole vor fi cu intrare liberă, iar pentru toate celelalte, biletele se pot procura de la Agenția de Bilete a Teatrului ,,Jean Bart”. Se mai pot achiziționa, de asemenea, și abonamente pentru Festival, pentru care se obține și o reducere. Abonamentele nu includ spectacolele pentru copii și nici reprezentațiile de la Sala Studio.
Să vedem ce… vedem!
PROGRAM:
Joi, 26 septembrie, ora 19:00: ,,Memoria apei” Teatrul de Stat Constanța
Teatrul ,,Jean Bart” deschide Festivalul Internațional de Teatru ,,Tragos”, ediția a XVII-a, 2019, cu spectacolul ,,Memoria apei” de Shelagh Stephenson, regia Vladimir Anton, producție a Teatrului de Stat Constanța. Spectacolul se va juca joi, 26 septembrie 2019, ora 19:00.
O comedie tristă despre pierderea ființelor dragi.
Într-un laborator din Franța s-au făcut mai demult niște experimente legate de apă, încercau să verifice eficiența homeopatiei. Și, după luni întregi de teste, au observat că, dacă îndepărtezi dintr-o soluție pe bază de apă toate substanțele curative, toate-toate, apa încă își păstrează efectul benefic. E ca o bandă magnetică. Apa are memorie.
Traducerea și adaptarea: Vladimir Anton
Cu: Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manțu, Georgiana Rusu, Laura Iordan Adrian, Andu Axente
Regia: Vladimir Anton
Scenografia: Maria Miu
Asistent scenografie: Diana Sav
Lighting design: Lucian Moga
Spectacolul de la Constanța este montat de Vladimir Anton, un regizor din generația tânără ce a montat în multe teatre din țară, a regizat seriale de televiziune, este trainer al tinerilor actori și profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC).
Preț bilet: 18 lei
Vineri, 27 septembrie, ora 19:00: ,,American Buffalo” de David MAMET, regia: Vlad Cristache, Teatrul ,,Jean Bart” Tulcea
,,Trei americani mărunţi, de-o banalitate revoltătoare, sunt puşi brusc în împrejurarea de a se înavuţi prin jaf. Cam asta e, în mare, povestea din American Buffalo. Mirajul loviturii – meschină, la fel ca miza ei – le fură minţile şi-i orbeşte cu poleiala staniolului în care, pasămite, ar fi ambalat acest vis american procurat prin efracţie.
S-a spus că scenariile lui David Mamet sunt cu con artists (escroci, în accepţie curentă) şi trişurile dintre ei. American Buffalo e, în acest sens, exemplar. Mici borfaşi ai metropolei, Don, Walter Cole, zis Teach, şi Bob – un abonat la insucces, un cocalar sentimental şi un adorabil, duios nătâng – n-au nimic din măreţia nelegiuită a gangsterilor din Chicago sau New York.”
Petru Țincoca
Distribuția: Ionuț-Paul Ștefan, Nelu Serghei, Stefan Mihai;
Traducerea: Bogdan Budeș;
Foto: Cătălin Bodea;
Regia și scenografia: Vlad Cristache.
Preț bilet: 25 lei
Sâmbătă, 28 septembrie, ora 19:00: ,,American Buffalo” de David MAMET, regia: Vlad Cristache, Teatrul ,,Jean Bart” Tulcea
Duminică, 29 septembrie, ora 20:00 „Andrieș – Iese la pensie”.
„Andrieș – Iese la pensie”.
Alexandru Andrieș este fără discuție cel mai creativ artist al ultimilor 35 de ani, lansând peste 80 de materiale discografice și susținând peste 3000 de concerte. Muzician, arhitect, poet, artist plastic, simbol al unei generații și mentor al următoarelor generații, Alexandru Andrieș este un artist unic, iar întâlnirile cu el devin evenimente de neuitat. Întrebat ce înseamnă mai exact „pensionare” pentru Alexandru Andrieș, muzicianul a spus:
„Și pentru mine pensionarea înseamnă același lucru ca pentru toți oamenii planetei: împlinesc 65 de ani și ies la pensie – de la toamnă nu o să mai fiu angajat al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București, ci un vesel și (sper) sănătos pensionar – nimic complicat sau misterios”.
Ca de fiecare dată, Alexandru Andrieș va avea alături de el pe scenă o serie de muzicieni de calibru care completează formula pentru „cea mai frumoasă seara”: Berti Barbera, Călin Grigoriu, Maria Ioana Mîntulescu, Sorin Romanescu.
Preț bilet: Categoria 1 – 65 lei
Categoria 2 – 35 lei
Luni, 30 septembrie, ora 18:00 ,,Mătrăguna” de Nicollo Machiavelli, regia Vinicius Tomescu, Asociația Culturală ,,Didascalia”
Machiavelli, machiavelic, machiavelism
Rareori un nume propriu devine adjectiv sau substantiv, asigurând persoanei respective, printr-un subterfugiu lingvistic, un loc sigur în posteritate. Adjectivul machiavelic în conjuncție cu un alt cuvânt plasează sintagma rezultantă în aria peiorativului, trezind suspiciunea subversivității și a unei morale corupte. Dar care este morala coruptă și care este morala justă și perfectă? Cum putem alege? Avem instrumente pentru a evalua corect alternativa pe care ne-o oferă viața ori suntem niște păpuși în mâna destinului care ne oferă oportunități pe care știm sau nu știm să le speculăm? Aceasta este problematica sugerată de Niccolo Machiavelli în capodopera dramaturgică Mătrăguna.
Regia și adaptarea: Vinicius Tomescu
Mișcarea scenică: Adina Cezar
Costumele: Cristina Neacșu
Distribuția:
Messer Nicia – Tudorel Filimon
Calimaco – Nae Alexandru
Ligurio – Vasile Filipescu
Părintele Timoteo – Mihai Niculescu
Lucrezia – Diana Radu Stan
Sostrata, Femeia – Cristina Cîrcei
Siro – Cristian Simion
Preț bilet: 18 lei
Luni, 30 septembrie, ora 20:30, ,,Cerere în căsătorie” de Anton P. Cehov, regia Victor Olăhuț, compania ,,Cultură-n șură”, spațiu neconvențional, intrarea liberă
Premiul pentru cel mai bun spectacol, la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2016
Premiul pentru cel mai bun actor (George Constantinescu), la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2016
„Un lucru e cert: îți trebuie ceva curaj să faci o cerere în căsătorie. Ei bine, pețitorul nostru nu-l are. Ar vrea să se însoare, fata îi place, la o adică și cu socrul s-ar putea înțelege, dar nici legat de glie nu s-ar vrea. Și unde e o problemă, se știe, apar mai multe. Nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri în căsătorie, pentru a dezgropa toate certurile, bârfele, neînțelegerile între două familii. Dar, cum dragostea invinge totul, sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să aibă de ce să se împace, așa și tinerii noștri, până la urmă iau o pauză de la scandal.” – Victor Olăhuț.
Spectacol realizat în cadrul proiectului CULTURĂ-N ȘURĂ
Cu: Florentina Năstase, George Constantinescu, Valentin Terente
Regia: Victor Olăhuţ
Intrarea liberă
Marți, 1 octombrie, ora 19:00 ,,The Sunset Limited” de Cormac McCarty, regia: Andreea și Andrei Grosu, Teatrul ,,Unteatru” București
Proiect finanțat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în cadrul Programului cultural „Ești București 2015”
„The Sunset Limited e o întâlnire. O întâlnire autentică . Plină de bucurie. E felul nostru de a ne deschide. E o poveste despre fragilitate și îndrăzneală. E despre tine. Și despre noi. Netrucat. E despre cele mai întunecate gânduri și despre cele mai gingașe încercări. E despre iubire sau despre absenta ei. E despre prietenie. E despre Dumnezeu.Sau nu. E despre toate astea și despre nimic din toate astea. Probabil e unul dintre cele mai intime spectacole care ti se pot întâmpla. Atât de personal că ti se face frică. Sau nu. Sau dor. E despre doi oameni care au nevoie. Atât. Acesta nu este o prezentare a spectacolului. E puțin mai mult. E o confesiune. Curajoasă.”
cu: Șerban Pavlu
Richard Bovnoczki
traducerea Ioana Pelehatăi
scenografia Vladimir Turturica
regia Andrei și Andreea Grosu
Preț bilet: 36 lei
Miercuri, 2 octombrie, ora 18:00 ,,Gaițele” de Alexandru Kirițescu, regia Alexandru Dabija, Teatrul ,,Odeon” București
,,În Gaiţele, Alexandru Dabija face comedie cu o ferocitate surâzătoare… Decorul lui Vittorio Holtier, un şir de covoare, mobilier de epocă şi costumele imaginate de Irina Solomon, bogate şi policrome, aduc o sublimare poetică acestui univers uman, scos parcă dintr-un vechi album. În această ambianţă plastică fermecătoare, sub bagheta de maestru a lui Dabija, echipa de la Odeon evoluează omogen, cu rigoare şi vigoare.”
Ludmila Patlanjoglu – Curentul, iunie 2002
,,Regizorul Alexandru Dabija merge dincolo de umorul replicilor şi situaţiilor, altfel binecunoscut şi gustat din plin de publicul de orice vârstă. De aceea, textul naşte pe scenă, la vedere, o lume autentică, deloc prăfuită, încărcată de gesturi mici sau ample, demonstrative, de ticuri verbale şi nu numai, de un derizoriu cinic, de o tristeţe infinită care bântuie şi astăzi în spaţiul clocotitor al Olteniei.”
Marina Constantinescu – România Literară
Distribuția:
Aneta Duduleanu: Dorina Lazăr
Wanda Serafim: Ana Maria Moldovan
Margareta Aldea: Elvira Deatcu / Paula Niculiţă
Colette Duduleanu: Carmen Tănase
Fräulein: Virginia Rogin
Lena: Ionel Mihăilescu
Zoia: Constantin Cojocaru
Zamfira: Antoaneta Zaharia / Dana Voicu
Mircea Aldea: Marius Stănescu
Georges Duduleanu: Petre Nicolae
Ianache Duduleanu: Pavel Bartoş
Regia: Alexandru Dabija
Decorul: Vittorio Holtier
Costumele: Irina Solomon.
Preț bilet: 36 lei
Miercuri, 2 octombrie, ora 21:00 ,,Pe jumătate cântec”, text, regie, proiecții: Crista Bilciu- Teatrul ,,Odeon” București-Sala Studio
Pe jumătate cântec spune povestea Francescăi de la 5 până la 33 de ani, în nouă tablouri, fiecare surprinzând o vârstă, un univers, o întâmplare dintre cele care contează şi care pot modela sau frânge un destin. O poveste despre ratare, despre ce se întâmplă atunci când nu ai curajul să îţi urmezi visele şi te încurci în propria ta viaţă, ca într-o haină cu câteva numere prea mare.
Premii:
Textul spectacolului a câștigat concursul de dramaturgie ”Gala Star” 2015, Bacău,
iar actrița Anda Saltelechi a câștigat cu acest rol:
– Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Teatru Scurt, Oradea
– Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal la Fest(in) pe Bulevard, București
– Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio Pitești 2017
de Crista Bilciu
Regie, costume, videoproiecții: Crista Bilciu
Cu: Anda Saltelechi
Preț bilet: 25 lei
Joi, 3 octombrie, ora 18:00 ,,Ea și numai ea” de Andrei Ivanov, regia Radu Ghilaș, Teatrul ,,Sică Alexandrescu” Brașov
„Piesa tratează o temă actuală: comunicarea virtuală, care acaparează generaţia tânără, şi nu numai, devenind o ameninţare reală, o problemă mondială, un caz cu ecouri şi amprente în viaţa socială şi emoţională”, a explicat Dan Cogălniceanu, manager Teatrul „Sică Alexandrescu”.
O mamă, văduvă încearcă să-şi îmbunătăţească relaţia cu fiul, adolescent. Între aceştia nu există comunicare aproape de niciun fel, viaţa şi universul lor fiind despărţite de peretele dintre camerele în care cei doi locuiesc, pe de o parte şi de diferenţele dintre generaţii şi viziuni, pe de alta. Pentru a se apropia de fiul său şi a-l descoperi, mama apelează la un tertip periculos, îşi creează un cont pe o reţea de socializare sub un pseudonim, dând astfel naştere unei adolescente, cu preocupări extravagante, Toffy, care îl fascinează şi atrage, încetul cu încetul pe Corbul din turn. Comunicarea devine, aşadar, posibilă, dar nu pentru vreme îndelungată, mama fiind în cele din urmă demascată, plătind un greu preţ al dreptăţii: pierderea fiului.
Regia: Radu Ghilaş
Scenografia: Andreea Felciuc.
Distribuţia: Anca Florea, în rolul Mamei, Răzvan Grosu, aflat la prima sa reprezentaţie în teatrul profesionist, în rolul lui Kostea, Corbul din turn şi Claudia Suliman/Ada Galeş în rolul lui Toffy. Traducerea piesei: Raluca Rădulescu.
Preț bilet: 25 lei
Joi, 3 octombrie, ora 19:30 ,,Violoncelissimo” Clasic la Puterea a Treia, Concert Național Extraordinar, Casa Avramide-etaj
Născut în anul 1994, Ștefan Cazacu şi-a început la doar 6 ani formarea muzicală, alături de tatăl său, cunoscutul violoncelist Marin Cazacu.
A urmat studiile de licență și de master la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa unui alt important violoncelist român: Răzvan Suma.
Grație bursei Erasmus oferite de Uniunea Europeană, și-a completat studiile de master la Universitatea de Muzică din Viena (Universität für Musik und darstellende Kunst Wien/ University of Music and Performing Arts Vienna), una dintre cele mai importante instituții de gen din lume, a cărei istorie a început cu peste 200 de ani în urmă, în 1817.
A participat la cursuri de perfecționare susținute de apreciați violonceliști pe scena muzicală internațională, ca Reinhard Latzko, Wolfgang Boettcher și Frans Helmerson.
În octombrie 2018, alături de tatăl său, violoncelistul Marin Cazacu, și de sora sa, violonista Iulia Cazacu, Ștefan Cazacu a participat la primul său turneu național, intitulat Clasic la puterea a treia, eveniment ce a avut-o ca invitată și pe mama sa, Constanța Cazacu, la flaut.
Ștefan Cazacu colaborează constant – începând din anul 2011 – cu ansamblul Violoncelissimo, creat de tatăl său, Marin Cazacu, în anul 1992. Ansamblul presupune o formulă flexibilă – cuprinde între 4 și 100 de violoncele – în funcție de eveniment. Alături de Violoncelissimo, Ștefan Cazacu a cântat în străinătate, în mari orașe ca Bruxelles sau Washington DC, dar și în țară, la București, Iași, Timișoara.
Intrarea liberă
Joi, 3 octombrie, ora 21:00 ,,Ultima bandă a lui Krapp” de Samuel Beckett, regia Toma Dănilă, Teatrul ,,Unteatru” București”-Sala Studio
,,Ultima banda a lui Krapp”, a fost scrisă de celebrul dramaturg Samuel Beckett (1906-1989), câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură, pentru actorul irlandez Patrick Magee în 1958 și a avut premiera în același an la Royal Court Theatre, Londra. A fost jucată cu succes, de-a lungul timpului, de către actori renumiți printre care John Hurt, Harold Pinter și Robert Wilson.
„Mă fascinează bătrânețea și mai ales singurătatea oamenilor bătrâni. Amestecul de neputință fizică și retragerea în fantasmele amintirilor, incapacitatea de a isi mai proiecta existența în viitor, regretul anilor trecuți sau, dimpotrivă, sentimentul de împlinire a misiunii lor pe acest pământ mă determină să aleg acest gen de texte.
„Ultima banda a lui Krapp” nu face excepție, ba din contra, ne-a obligat să ne forțăm limitele înțelegerii singurătății umane, atât pe mine, cât și pe Constantin Cojocaru, din punctul meu de vedere actorul absolut pentru a-l interpreta pe Krapp-ul lui Samuel Beckett.”
Toma Dănilă
Traducerea: Toma Dănilă și Ania Tudoran-Dănilă
Cu: Constantin Cojocaru
Regia, scenografia, ilustrația muzicală și lightdesign: Toma Dănilă
Afiș: Valentin Vârlan
Preț bilet: 25 lei
Vineri, 4 octombrie, ora 19:00 ,,Sarmale cu dragoste”, text și regie: Ivona Boitan, compania ,,Lui`s Art” București
Comedia SARMALE CU DRAGOSTE” – un amestec de iubire, tandrețe, și… picanterie, învelite în foi suculente de umor și bună dispoziție.
Un spectacol cu un el și o ea, trecuți de prima tinerețe, cei doi ajung să se cunoască în sala de așteptare a unui cardiolog.
Pe lângă boala de inimă îi unește pasiunea pentru fumat, cafea, dar mai ales pentru sarmale. SARMALE CU DRAGOSTE” este o comedie romantică, în care iubirea se poate bucura de happy end și ține până la adânci bătrâneți. Deși se mai ciondănesc, cei doi se susțin, se ocrotesc și cel mai important, „așteaptă” împreună. Dincolo de replicile amuzante piesa este o invitație de a ne bucura de viată așa cum este ea, fără să o raportăm la un model ideal.
Este practic un elogiu adus cuplurilor care, deși încercate, rămân împreună.
Autor: IVONA BOITAN
Distribuţia: Victoria Dicu, Nicodim Ungureanu
Regia: Ivona Boitan
Scenografia: Ruxandra Tesa
desen afiș: Ana Bănică
preț bilet: 18 lei
Sâmbătă, 5 octombrie, ora 19:00 ,,Ultima haltă în Paradis” de Valentin Nicolau, regia Andrei Mihalache, Teatrul ,,Aureliu Manea” Turda
Ultima oprire în stația iubirii și o încercare de a da mai departe secretele unui Don Juan aflat pe patul de spital către un Ionel lipsit de experiență. – Dansul dragostei este ca o partidă de șah, spune personajul lui Mitică.
„Greu de stabilit ce este dragostea: artă, meserie sau război? …. Sau toate trei la un loc? … Orice ar fi, necesită disciplină, talent și putere de muncă. ….Dacă vorbim despre „arta războiului”, de ce n-ar exista și ARTA IUBIRII? ….” a spus regizorul Andrei Mihalache.
Distribuția: Catalin Grigoras – Ionel, Marian Negrescu – Mitica, Dorina Nemes – D-na Doctor, Alexandra Dusa – asistenta, Amalia Popa– roscata, Raluca Eremei-Birza – Bruneta, Doina Soproni – Blonda, Valentin Oncu– Brancardieri.
Regia: Andrei Mihalache
Scenografia: Alexandru Radu
Preț bilet: 18 lei
Duminică, 6 octombrie, ora 19:00 ,,All Inclusive” după Ray Cooney, regia: Aurel Palade, Teatrul ,,Jean Bart” Tulcea
Tema adulterului este una obligatorie în cazul comediei bulevardiere, iar ,,All Inclusive” este o comedie bulevardieră. Așadar, infidelitatea amoroasă va fi cauza întregului conflict. Autorul, Ray Cooney, nu își cruță personajele. Le pedepsește cum știe el mai bine, punându-le în situații care mai de care mai absurde, cu ițe aparent imposibil de descâlcit.
Distribuția: Radu NICULESCU, Ionuț-Paul ȘTEFAN, Oana-Lavinia PISAROGLU, Dana VITCU, Inga MARCU, Emanuel CRISTOIU, Mihai GĂLĂȚAN, Cristi NAUM, Nicolas TEODORESCU, Nicoleta LUNGU
Llight design: Adrian VÂLCU-ARDELEANU, sunet: Nicu CARAIGNAT, costume: Dorina PROICEA, tehnicieni scenă: Ecaterina TUDOSE, Gicu POMAZAN, Cosmin Vîlcu, tâmplărie și decor: Nicolae MUȘAT, grafică și concept afiș: Elena ORBOCEA, grafică: Daniel-Paul IACOBLEV-BARĂU.
Scenografia: Elena COZLOVSCHI
Regia: Palade Aurel.
Foto: Cătălin Bodea.
Preț bile: 18 lei
Duminică, 6 octombrie, ora 21:00 ,,Întoarcerea de acasă” de Ștefan Caraman, regia Bia Baraboi, Sala Studio
ÎNTOARCEREA DE ACASĂ ne vorbeşte despre curajul de a ne povesti în faţa lumii exact aşa cum suntem, în urma întâmplărilor ce şi-au pus amprenta asupra noastră. Un spectacol confesiune ce te poartă prin diferite etape ale vieţii. O călătorie prin care tu, spectatorule, să te laşi purtat…
Cu: Alina Mișoc
Regia: Bia Baraboi
Mişcarea Scenică: Ralu Buta
(recomandat unui public 14+)
durata: 50 min
Luni, 7 octombrie, ora 10:00 ,,Frumoasa din pădurea adormită” după Charles Perrault, regia și coregrafia: Mălina Andrei, Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” Târgu-Jiu,
„Ce este, oare, sau ce mai este acum, o piesă, un spectacol,,pentru copii”? E, cumva, o simplă joacă ”de-a v-ați ascunselea” ori ”de-a baba-oarba”? Nu cred. Eu gândesc că ar trebui să redevină, să fie din nou o pledoarie curată, sinceră, din inimă, pentru înnobilarea sufletelor cu frumos, cu emoție, cu miracolul și magia basmului, a poveștii de care, copii și adulți, de la tinerețe la senectute – cu toții avem nevoie!
Acesta a fost principiul de la care s-a pornit în prezentul demers artistic și cultural, deopotrivă. ”Frumoasa din pădurea adormită” nu este cu nimic mai prejos decât, de pildă, povestea de iubire a lui Romeo și a Julietei. Și dacă celebra poveste poartă semnătura bardului Shakespeare, povestea pe care o propunem este zugrăvită în culori la fel de vii de nu mai puțin cunoscutul Charles Perrault, aici, acompaniat de muzica divină a lui Ceaikovski, unde dansul vorbește aceeași limbă a iubirii cuprinsă în cuvânt și în imagine.”
Mălina Andrei
Adaptare după Charles Perrault.
Regia artistică și coregrafia: Mălina Andrei
Decoruri și costume: Dan Felecan
Asistent coregrafie: Liliana Tăbuș
Proiecții video: Florin Rotaru
Distribuție: Adelina Puzdrea, Mihai Rădulea, Ana Negrescu, Alexandru Manea, Iulian Marinescu, Vlad Fiu, Ion Alexandrescu, Monica Sfetcu, Vlad Rădulea, Bogdan Tălmaciu, Adrian Șerban/ Octavian Călina, Eduard Prodan, Patrisia Sava, Oana Marinescu, Izabela Opran, Ana Maria Păuna, Georgiana Enache
Preț bilet: 13 lei
Luni, 7 octombrie, ora 19:00 ,,Aplexus (sau ultima îmbrățișare), text și regie: Andrei Măjeri, Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” Târgu-Jiu
AMPLEXUS (sau Ultima îmbrățișare) este o piesă – atmosferă, în care viața se preface-n amintire. Pe ritmurile ABBA se produce decorticarea unui sfârșit. Aici, noi-spectatorii putem fi oricând noi-personajele. Transparența scandinavă, minimalismul cromatic, gesturile de un ritualism homemade fac casă bună cu nefericirea unui crepuscul. Corul (care pastișează cel mai cunoscut band muzical suedez) este cel care organizează vizita privitorilor. Sub ochii noștri, tragedia se naște în familie.
Text: Andrei Măjeri,
Distribuția : Simona Urs, Radu Botar, Cosmin Brehuță, Mădălina Ciobănuc, Oana Marinescu, Vlad Rădulea, Mihai Rădulea
Regia: Andrei Măjeri, Scenografie: Irina Chirilă, Coregrafie: Attila Bordas, Sound designer: Adrian Piciorea, Corepetitor muzical: Oana Marinescu
Preț bilet: 18 lei
Marți, 8 octombrie, ora 18:00 ,,Aventurile lui Pinocchio” după Carlo Collodi, regia Daniel Stanciu, Teatrul ,,Jean Bart” Tulcea
Pygmalion, Meșterul Manole… Gepetto?
Motivul însuflețirii creației apare ca un lait motiv pe parcursul devoltării civilizației. De la Geneză încoace, prin teorii cosmogonice, religii și mituri, acesta traversează veacurile sub forma legendelor. În literatură îl întâlnim, de asemenea, destul de des. În general, simplificată, ideea e că un creator pământean țintește spre Absolut imitând Creatorul Divin.
Cam așa stau lucrurile și cu Pinocchio. În ,,Aventurile lui Pinocchio”, păpușarul Gepetto sculptează, din buturuga fermecată, un băiețel din lemn cu… suflet! Discuțiile ce se pot naște pe marginea acestui subiect sunt multe, iar concluziile care mai de care mai surprinzătoare, așa că nu vom inista asupra lor. Una din variante, pe departe mai puțin încărcată de filosofii, dar mustind de frumusețe și culoare, o putem afla pe data de 29 august 2019, de la ora 18:00.
Asta deoarece Teatrul ,,Jean Bart” a pregătit pentru copiii mici și cei mari o surpriză pe care cu toții ne-am dorit-o de foarte mult timp. Un spectacol cu actori și cu păpuși, magie, aventuri, cântecele, emoții și muuuultă bucurie! Vorbim, deci, de ,,Aventurile lui Pinocchio”, după Carlo Collodi, adaptat și regizat de Daniel Stanciu.
Adaptarea scenică: Daniel STANCIU. Distribuția: Inga MARCU, Nelu SERGHEI, Oana-Lavinia PISAROGLU, Mihai GĂLĂȚAN, Cristi NAUM, Ionel DURBALĂ, Costel ZAMFIR, Irina NAUM, Mirela DIMA, Nicoleta LUNGU, Răzvan-Nicolas TEODORESCU.
Coregrafia: Oana-Lavinia PISAROGLU
Scenografia: Maria DORE
Construcție păpuși: Compania HAI-HUI
Asistent regie și ilustrație muzicală: Jou-Jou STANCIU
Foto: Cătălin BODEA; Grafica afiș: Elena Orbocea
Light design: Adrian VÂLCU-ARDELEANU; Sunet: Nicu CARAIGNAT; costume: Dorina PROICEA; tehnicieni scenă: Ecaterina TUDOSE, Cosmin VILCU, Gicu POMAZAN; tâmplărie și construcție decor: Nicolae MUȘAT.
Preț bilet: 13 lei
Miercuri, 9 octombrie, ora 19:00 ,,Happy End” de Jeroen Van Der Berg, regia Vitalie Drucec, Teatrul Dramatic ,,Satiricus I.L. Caragiale” Chișinău, Republica Moldova
Regizorul Vitalie Drucec a afirmat că spectacolul ”Happy End, montat după piesa dramaturgului olandez Jeroen Van Den Berg este o melodramă sentimentală, cu implicații în problematica familiei moderne europene, lipsite de anumite convenționalisme, dar cu o biografie nu mai puțin dramatică și marcată de conflicte tensionante. ”E vorba despre relațiile dintre părinți și copii, mamă și fiică, tată și fiu. Cred că publicul va vedea mai multe situații prin care trec eroii din acest spectacol”, a mai spus Vitalie Drucec.
Muzica este semnată de Marian Stârcea, Artist al Poporului. Scenografia și costumele sunt realizate de Ecaterina Salimova. În roluri evoluează Irina Rusu, Artistă Emerită (Els), Nadejda Crîlov (Ester), Dan Ciobanu (Iurgen), Ion Grosu, Artist Emerit (Leo). În spectacol răsună și vocea de după cadru al celui de-al cincilea personaj – Tanti Teea, în interpretarea Alexandrinei Grecu.
Preț bilet: 18 lei
Redactor online – Doina Sîrbu