Începe a doua etapă de lărgire a plajelor de pe litoralul românesc
Publicat de ,
10 septembrie 2019, 12:10
Va începe a doua etapă de lărgire a plajelor de pe litoralul românesc. În stațiunea Mamaia, se va lucra pe o porțiune de aproximativ 7 kilometri, a declarat, pentru Radio Constanța, directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, Hristu Uzun.
„Celălalt lot pe care se va face lărgire de plajă este Mamaia, pe o lungime de aproape 7 kilometri, de unde a fost finalizată în prima etapă, până la limita cu Năvodari, și puțin în Năvodari…În zona aceea se finalizează înnisiparea. Alt lot important este zona Cazino, pe o lungime de 790 de metri. Se va consolida toată acea faleză, astfel încât să nu mai fie rupturi în cadrul falezei“, a afirmat Hristu Uzun.
Alte loturi sunt la Agigea și la Eforie. „La Agigea, pe o lungime de 1.000 de metri, se va consolida toată acea faleză. De asemenea, lotul Eforie Nord-Sud, este un lot în jur de 6900 de metri lungime, cu diguri lungi în mare, în jurul la 400 – 600 de metri, și cu frecvența de înnisipare între 80 – 120 de metri liniari se va lăți plaja. Pentru acest lot încă nu este finalizat contractul, sperăm ca în 15 octombrie să se finalizeze contractul. Este o contestație în instanță, sperăm să se finalizeze până în 15 octombrie. Dintre aceste cinci proiecte s-au semnat contractele, mai puțin lotul Eforie…“, a declarat directorul ABADL, Hristu Uzun.