FC Viitorul a câștigat amicalul cu Chindia Târgoviște
Publicat de Claudiu Dobrescu, 7 septembrie 2019, 15:21
Echipele din Liga I la fotbal, FC Viitorul și Chindia Târgoviște s-au confruntat astăzi pe stadionul din Călărași într-o partidă amicală.
Formația constănțeană s-a impus cu 2-0.Pentru FC Viitorul au marcat Cosmin Matei (minutul 39 ) și Carlo Casap (minutul 59).
Trei jucători de la FC Viitorul au fost convocați la naționala României U21 (George Ganea, Andrei Ciobanu și Radu Boboc), iar fundașul Virgil Ghiță și mijlocașul Eric de Oliveira nu au putut juca fiind în continuare accidentați.
Doi tineri născuți în 2003, Alexandru Mitulețu și Cezar Onuț, formați la Academia de la Ovidiu, au fost folosiți în acest meci de pregătire.
Text- Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK FCVIITORUL