CONSTANȚA: Vizită de lucru a președintelui CJC, Horia Țuțuianu, la Spitalul Clinic Județean de Urgență – FOTO
Publicat de Doina Sirbu, 3 septembrie 2019, 18:46 / actualizat: 4 septembrie 2019, 5:47
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, însoțit de membri ai Consiliului de administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, de echipa Serviciului Control din cadrul CJC, precum și de conducerea unității medicale, a efectuat o vizita de lucru la mai multe secții ale SCJU.
Au fost vizitate Secțiile de Neurologie, Medicală 1 și 2, Nefrologie, Chirurgie Plastică, Microchirurgie – Reconstructivă și Unitatea de Primiri Urgențe. Controlul a vizat starea de funcționare a secțiilor, condițiile de cazare pentru pacienți și stadiului lucrărilor la Secțiile de Radioterapie și Neurologie. În cadrul vizitei, președintele CJC a discutat atât cu pacienții cât și cu cadrele medicale referitor la doleanțele și nevoile acestora, iar în cazul UPU s-a interesat de timpii de așteptare pentru primire și diagnosticare a persoanelor care necesită intervenții de urgență. S-a constatat necesitatea intervenției privind renovarea și modernizarea secțiilor Medicală 1 și 2 și a celei de Chirurgie Plastică, Microchirurgie – Reconstructivă.
“Așa cum am promis, periodic voi efectua controale la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța pentru a vedea care sunt nevoile unității în vederea îmbunătățirii serviciului medical. Investițiile în sănătate sunt o prioritate și voi depune toate eforturile pentru ca pacienții din regiune să beneficieze de un act medical la cele mai înalte standarde. Voi continua să mă implic activ în îmbunătățirea activității unităților medicale din județul nostru. Împreună cu doamna doctor Docu Axelerad Any, Șef Secție Neurologie, am reușit să reabilităm această secție cu fonduri de la Consiliul Județean Constanța și din sponsorizările atrase de dumneaei. Îi mulțumesc public pentru implicare și devotament, dar și pentru profesionalismul de care dă dovadă. Mai sunt multe de făcut și voi căuta, în continuare, noi surse de finanțare pentru reabilitarea acestui spital”, a declarat Horia Țuțuianu.
În urma controlului efectuat astăzi, președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a solicitat conducerii spitalului o analiză privind sumele necesare pentru renovarea/modernizarea secțiilor Medicală 1 și 2, precum și a celei de Chirurgie Plastică, Microchirurgie – Reconstructivă.
De asemenea, au fost constatate mai multe deficiețe, care puteau fi ușor remediate dacă managerul instituției medicale dădea dovadă de mai multă implicare, spun autoritățile. La finalul vizitei de lucru a avut loc o ședință cu reprezentanții Consiliului de Administrație și conducerea spitalului, în care s-a solicitat un raport privind planul de igienizare și renovare/modernizare a unității sanitare, precum și o situație a cheltuielilor efectuate până în prezent atât din fondurile Consiliului Județean Constanța, cât și din cele alocate de către Ministerul Sănătății.
redactor online – Doina Sîrbu / foto – Consiliul Județean Constanța