ANPC introduce cazierul contravenţional pentru operatorii economici care încalcă în mod repetat legislaţia
Publicat de Doina Sirbu, 29 august 2019, 10:02
De la 1 septembrie, ANPC introduce cazierul contravenţional pentru operatorii economici care încalcă în mod repetat legislaţia. Măsura a fost iniţiată de şeful Autorităţii, încă de la începutul verii, când Horia Constantinescu se afla la cârma OPC Constanţa.
‚‚Comisariatul Constanța a propus Autorității Naționale de Protecție a Consumatorului introducerea cazierului contravențional. Așa am numit noi constatarea de abateri repetate la același operator economic. În felul acesta, dacă vedem că în registrul unic de control ne-am înregistrat în trecut, au fost luate măsuri de sancționare, putem considera că vorbim de îndărătnicia acestuia și de faptul că nu își dorește să respecte, nici autoritatea de control, nici consumatorul, în general’’, a declarat, în luna iunie, la Radio Constanța, șeful ANPC, Horia Constantinescu.
Introducerea cazierului contravenţional face parte din politica de toleranţă zero a ANPC faţă de încălcările legislaţiei de către comercianţi, în special în privinţa celor repetate.
ANPC va modifica şi procedura de control, prin luarea de măsuri legale pentru a se asigura că filmarea şi fotografierea devin obligatorii doar cu informarea comerciantului şi fără a fi necesar acordul prealabil al acestuia.
redactor online – Doina Sîrbu / foto – ANPC – CJPC Constanța