Calendarul zilei – 28 august
Publicat de Codrin RAITA, 28 august 2019, 06:30 / actualizat: 28 august 2019, 9:32
EVENIMENTE INTERNE
– Cultură
* Chişinău: Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, sprijină și anul acesta, în calitate de coorganizator, „Salonul Internațional de Carte Bookfest” Chișinău, ediția a 4-a, ca și în edițiile anterioare – orele 10:00 – 20:00, la Moldoexpo (28 aug. -1 sep.)
– S-a întâmplat într-o zi de 28 august
* Acum 1543 de ani (476 d.H.) avea loc sfârşitul Imperiului Roman de Apus. Romulus Augustulus, ultimul împărat, a fost detronat de căpetenia mercenarilor germani, Odoacru. Acesta a devenit primul rege barbar al Italiei (476-493 d.H.)
* Se împlinesc 215 ani (1804) de când un puternic incendiu a distrus o parte a Bucureștiului. După acest incident s-au luat primele măsuri de aliniere a străzilor oraşului (28.VIII/9.IX)
* Cu 102 ani în urmă (1917), între 28.VIII/10.IX şi 30.VIII/12.IX, s-a desfăşurat Bătălia de la Cireşoaia, ultima confruntare importantă din campania anului 1917 pe frontul românesc (în cadrul primei conflagraţii mondiale)
* În urmă cu 97 de ani (1922), la un post de radio comercial, a apărut prima reclamă contra cost, difuzată pentru firma Queensboro Corporation, care promova un complex rezidențial. Postul de radio se numea WEAF, avea sediul în New York și aparținea Companiei Americane de Telefoane și Telegrame (AT&T). Durata reclamei a fost de zece minute timp în care au fost descrise toate avantajele unei vieți liniștite la țară, departe de aglomerația din centrul orașului New York, în suburbia Jackson Heights. Complexul rezidențial promovat de WEAF se numea Hawthorne Court (Reședința Hawthorne) după numele unui faimos (pe atunci) scriitor american care iubea natura. Pentru difuzarea reclamei inițiale postul de radio a cerut 50 de dolari. După două luni de la difuzarea primei reclame, WEAF reușise să atragă și alte firme doritoare de promovare și a reușit să vândă trei ore de reclame contra 550 de dolari iar după un an strânsese deja în jur de 30 de agenții de publicitate drept clienți
* Se împlinesc 95 de ani (1924), de când, între 28.VIII şi 5.IX, a avut loc Revolta din August, o insurecție nereușită împotriva dominației sovietice din Republica Sovietică Socialistă Georgiană. Scopul ei a fost restaurarea independenței Georgiei față de Uniunea Sovietică și în fruntea ei s-a aflat Comitetul pentru Independența Georgiei, un bloc de organizații antisovietice condus de Partidul Social-Democrat Georgian. Insurecția a fost suprimată de Armata Roșie și de trupele Ceka aflate sub comanda lui Iosif Stalin și Sergo Ordjonikidze, și a fost urmată de un val de represiuni în masă în care mai multe mii de cetățeni georgieni au fost epurați. S-a dovedit a fi una din ultimele rebeliuni împotriva guvernului sovietic, înfrângerea sa marcând instaurarea definitivă a regimului comunist în Georgia
* Cu 49 de ani în urmă (1970), între 28.VIII şi 2.IX, la Bucureşti, s-a desfăşurat primul Congres internaţional pentru promovarea limbii şi literaturii latine, organizat de un comitet român sub auspiciile Academiei Latine Internaţionale
* Acum 8 ani (2011), la Nisporeni, în Republica Moldova, pe cea mai înaltă culme de pe malul drept al Prutului, a fost sfinţită Crucea Mântuirii Neamului Românesc. Cu o înălţime de 35 de metri, realizată după modelul crucilor de la Putna, lucrarea reprezintă primul monument din Basarabia dedicat unităţii românilor de pe cele două maluri ale Prutului
Aniversări – Comemorări
– Sf. Augustin, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2019)
– 1859: S-a născut actriţa Agatha Bârsescu (m. 1939) – 160 de ani
– 1875: S-a născut Paul Richter, compozitor, dirijor, pianist şi organist și pedagog (m. 1950)
– 1903: S-a născut (la Viena) inginerul chimist Cornel Bodea; considerat unul dintre fondatorii biochimiei vegetale pe plan naţional şi internaţional; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1985)
– 1905: A murit inginerul Emanoil Davidescu, membru fondator al „Gazetei matematice” (revistă lunară de specialitate în limba română; seria I a apărut între anii 1895 şi 1949; după acest an s-au succedat alte două serii) (n. 1871)
– 1909: S-a născut Asztalos István, prozator, dramaturg şi reporter de limbă maghiară din România (m. 1960) – 110 ani
– 1917: S-a născut dramaturgul Horia Lovinescu; nepotul criticului literar Eugen Lovinescu (m. 1983)
– 1917: A murit scriitorul şi profesorul Calistrat Hogaş (n. 1847). NOTĂ: „Dicţionarul scriitorilor români D-L” – 1998, dă ca an al naşterii 1848
– 1927: S-a născut baritonul Nicolae Herlea, una din cele mai importante personalităţi ale muzicii clasice mondiale (m. 2014)
– 1939: S-a născut Rodica Ojog-Braşoveanu, scriitoare de romane poliţiste (m. 2002) – 80 de ani
– 1944: S-a născut Marin Mincu, poet, prozator, critic şi teoretician literar (m. 2009) – 75 de ani
– 1947: S-a născut Vasile (Vivi) Drăgan, director de imagine, producător şi operator de film
– 1963: S-a născut Maria Gheorghiu, cantautoare de muzică folk
– 1993: A murit Gheorghe Mocanu, pictor şi profesor; iniţiatorul şi mentorul cercului de desen „Ion Diaconescu” din Oneşti (n. 1938)
– 2017: A murit artistul vizual Gheorghe Ioniţă (n. 1940)
EVENIMENTE EXTERNE
– Varşovia: Prim-ministrul ceh Andrej Babis va avea întrevederi cu premierul polonez Mateusz Morawiecki pentru consultări interguvernamentale
– Helsinki, Finlanda: Ședința informală a miniștrilor apărării ai UE (28 – 29 aug.)
– Yokohama, Japonia: Liderii națiunilor africane și reprezentanți ai organizațiilor internaționale se întâlnesc pentru cea de-a șaptea Conferință internațională de la Tokyo privind dezvoltarea societăţii africane în Japonia
– Veneţia, Italia: Festivalul Internațional de Film de la Veneția 2019 (28 aug. – 7 sep.)
– Mont-Sainte-Anne, Canada: Campionatele Mondiale de mountain bike (28 aug. – 1 sep.)
Aniversări – Comemorări
– 430: A murit Sf. Augustin (Aurelius Augustinus), filosof şi scriitor roman, unul dintre teologii vestiţi ai bisericii creştine timpurii occidentale (n. 354 d.H.). NOTĂ: Biserica Romano-Catolică îl prăznuieşte la 28 august, data morţii sale, iar Biserica Ortodoxă la 15 iunie
– 1749: S-a născut Johann Wolfgang von Goethe, scriitor (creatorul poeziei naţionale germane), gânditor şi om de ştiinţă german (studii de botanică, zoologie, mineralogie şi meteorologie; contribuţii la teoria culorilor) (m. 1832) – 270 de ani
– 1828, 28.VIII/9.IX: S-a născut scriitorul rus Lev Tolstoi (m. 1910)
– 1839: A murit geologul englez William Smith (n. 1769) – 180 de ani
– 1862: S-a născut episcopul ceh Metodiu Zavoral (Jan Nepomicky); ca abate al mănăstirii Strahov din Praga, a organizat, în anii primului război mondial, un spital pentru răniţi în care au fost îngrijiţi şi soldaţi români; de la scriitorul Horia Petra-Petrescu, aflat printre răniţi, a învăţat limba română, reuşind ulterior să traducă din cehă în română câteva lucrări literare; membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (m. 1942)
– 1867: S-a născut compozitorul italian Umberto Giordano (m. 1948)
– 1878: S-a născut medicul american George Hoyt Whipple; studii în domeniul bolilor hematologice şi ale ficatului; a introdus tratamentul cu extract hepatic în anemii; Premiul Nobel pentru medicină pe 1934, împreună cu conaţionalii săi George Minot şi William Murpy (m. 1976)
– 1894: S-a născut dirijorul austriac Karl Böhm (m. 1981) – 125 de ani
– 1899: S-a născut actorul american de origine franceză Charles Boyer (m. 1978) – 120 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1897
– 1913: S-a născut Robertson Davies, romancier şi dramaturg canadian de limbă engleză (m. 1995)
– 1914: A murit compozitorul rus Anatoli Liadov (n. 1855) – 105 ani
– 1916: A murit Leon de Rosny, orientalist şi etnograf francez; studii despre popoarele din Extremul Orient şi America Latină; cu prilejul unei vizite în România (1881) a donat Academiei o impresionantă colecţie de cărţi şi hărţi japoneze şi chineze; a scris şi câteva studii despre ţara noastră; membru corespondent străin al Academiei Române din 1877 (n. 1837)
– 1916: S-a născut Jack Vance, scriitor american de literatură fantasy şi SF; este autorul a peste 60 de cărţi, printre care şi 11 romane poliţiste semnate sub pseudonimul John Holbrook Vance, trei sub pseudonimul Ellery Queen şi al altor câteva romane sub alte pseudonime (m. 2013)
– 1925: S-a născut Donald O’Connor (nume complet: Donald David Dixon Ronald O’Connor), cântăreţ, dansator şi actor american de film (m. 2003)
– 1925: S-a născut scriitorul rus Arkadi Strugaţki, autor de literatură S.F. (m. 1991)
– 1930: S-a născut PF Irineu, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, Arhiepiscop de Peć și Mitropolit de Belgrad și Karloviț
– 1930: S-a născut Ben (Biagio Anthony) Gazzara, actor american de film, regizor şi scenarist (m. 2012)
– 1938: S-a născut australianul Robert Hughes, critic de artă, scriitor şi realizator de documentare tv. (m. 2012)
– 1959: A murit compozitorul ceh Bohuslav Martinù (n. 1890) – 60 de ani
– 1965: S-a născut Shania Twain (numele real: Eileen Regina Edwards), cântăreaţă country şi textieră canadiană
– 1969: S-a născut actorul american de origine canadiană Jason Priestley, cunoscut mai ales pentru rolul lui Brandon din serialul „Beverly Hills 90210” – 50 de ani
– 1987: A murit John Huston, regizor, scenarist şi actor american de film (n. 1906)
– 1995: A murit scriitorul german Michael Ende; cunoscut mai ales datorită romanelor sale așa-zise „pentru copii”, care au făcut de mult înconjurul lumii, find traduse în principalele limbi de circulație europeană (n. 1928)
– 2006: A murit Melvin Schwartz, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1988, împreună cu Leon Max Lederman şi Jack Steinberger, pentru metoda razei de neutrini şi demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinului miuonic (n. 1932)
– 2017: A murit actriţa franceză Mireille Darc (nume la naștere: Mireille Aigroz); simbol al cinematografiei franceze din anii ’70 ai secolului XX (n. 1938)