Ascultă Radio România Constanța Live

FC Farul vrea să o învingă pe Petrolul Ploiești

FC Farul vrea să o învingă pe Petrolul Ploiești
Foto: ?

Publicat de Claudiu Dobrescu, 24 august 2019, 15:44

Farul Constanța joacă Luni 26 August,  cu Petrolul Ploiești, de la ora 18.00 pe Stadionul din Str.Primăverii nr.1.

Echipa constănțeană este pe locul 13 în clasament, cu 4 puncte, iar formația oaspete se află pe locul 8 cu 6 puncte.După înfrângerea din etapa trecută, scor 1-2 cu Concordia Chiajna în deplasare, elevii lui Ianis Zicu vor să obțină o victorie de moral, dar importantă și pentru cele trei puncte în clasamentul Ligii a-II-a.

Antrenorul principal al formației constănțene a încercat să explice situația creată la Chiajna când Farul era la egalitate, 1-1, iar Concordia juca în inferioritate numerică:”Jucătorii noștri au fost siguri de victorie și pe fondul unei relaxări, echipa adversă a mai înscris un gol.Nu am vrut să comentez atunci, dar am remarcat problemele pe care le-a pus acel teren sintetic, tare ca betonul, care nu mai are fire artificiale.Mă mir cum pot cei de la Concordia să joace în asemenea condiții și cum obțin acordul FRF pentru un teren care nu îndeplinește criteriile impuse de regulament! „, a menționat Ianis Zicu, antrenorul de la FC Farul.

Jucătorul Paul Antoche a declarat că își dorește ca echipa sa să învingă și de aceea, toți coechipierii au trecut peste înfrângerea de la Chiajna pentru a aborda cu încredere meciul cu Petrolul:

„Sperăm să facem un joc bun și să spălăm puțin rușinea.Este început de campionat și toate echipele au fluctuații, după transferurile de jucători.Sperăm să vină și suporterii în număr mare la meci pentru că avem nevoie de ei!” , a afirmat jucătorul Paul Antoche de la FC Farul Constanța.

În lotul constănțenilor sunt câteva absențe notabile: Moldovan (care va lipsi până în Martie 2020), Zamfir, Ursu și Toma care de asemenea sunt accidentați.

Text și foto: Claudiu Dobrescu

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România