FC Farul și Victoria Cumpăna sunt adversare în Cupa României
Publicat de Claudiu Dobrescu, 22 august 2019, 07:28
În urma tragerii la sorți a meciurilor din turul al treilea al fazei naţionale a Cupei României la fotbal, ediţia 2019-2020 au fost stabilite adversarele din partidele respective.
Echipa din Liga a IV-a a judeţului Constanţa, Victoria Cumpăna va juca pe teren propriu cu FC Farul Constanţa (Liga a 2-a) pe stadionul din Complexul Sportiv „Centenar 2018” din Cumpăna. Meciurile se vor disputa la 27 și la 28 August, dar ziua și ora disputării partidei Victoria Cumpăna-FC Farul vor fi anunțate în curând.
FC Farul va juca acest meci după cel de Luni 26 August din campionat, când formația constănțeană va înfrunta acasă echipa Petrolul Ploiești, în etapa a-IV-a din eșalonul secund.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK FRF