TULCEA: Aproape 50 de femei din satul Letea, consultate gratuit de specialiştii Caravana cu medici
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 august 2019, 12:36
Aproape 50 de femei din satul Letea, Delta Dunării, au beneficiat în ultimele zile de consultaţii ginecologice gratuite acordate de specialiştii organizaţiei neguvernamentale Caravana cu medici, aflată pentru a patra oară în Delta Dunării în ultimii doi ani.
‘Caravana din Letea a reprezentat cea de-a 66-a acţiune realizată de Caravana cu medici. Avem undeva la 7-8.000 de beneficiari direcţi şi suntem la a patra caravană organizată în Letea după cele din ultimii doi ani din Partizani, Ceatalchioi şi Sfântu Gheorghe’, a declarat cofondatorul asociaţiei Caravana cu medici, Mihai Ranete.
În urma acţiunii din Letea, ca o concluzie preliminară, el a menţionat că nu există o diferenţă foarte mare în ceea ce priveşte sănătatea pacientelor.
‘Nu pot spune că există o diferenţă foarte mare apropo de ce înseamnă sănătatea pacientelor. Diferenţa este legată în principal de barierele logistice în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale, la serviciile de medicină primară. Ca să vă dau un exemplu, în Letea majoritatea pacientelor nu au fost niciodată la un consult, o dată pentru că nu au o mentalitate de acest gen şi, în altă ordine de idei, pentru că nu există un medic care să meargă în localitatea respectivă’, a precizat Ranete.
Potrivit sursei, majoritatea pacientelor şi-au exprimat dorinţa de a avea la dispoziţie un mijloc de transport constant spre Tulcea.
Acţiunea din Letea, ‘Caravana Sănătăţii Femeii din Delta Dunării’, a fost iniţiată de Asociaţia Letea în UNESCO, iar coordonatoarea proiectului, Loredana Pană, a menţionat că ideea acestui proiect a venit în urma unor discuţii cu femeile din satul Letea.
‘Anul trecut, într-o discuţie cu o doamnă din localitate, am aflat că a avut o dublă mastectomie. Era foarte supărată, pentru că a ajuns foarte târziu la doctor. Mi-a povestit cât de greu i-a fost, fiindcă nu a avut asigurare medicală şi nici bani. Este o problemă reală. Prevenţia România este la un nivel foarte scăzut, iar educaţia pentru sănătate, este la un nivel şi mai scăzut’, a afirmat coordonatorul de proiect, Loredana Pană.
Letea în UNESCO este o asociaţie înfiinţată în anul 2012 de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta şi de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, cu scopul de a obţine statutul de sit cultural UNESCO pentru satul Letea, din comuna CA Rosetti.
Asociaţia Caravana cu Medici a fost fondată în 2014 de cinci medici rezidenţi şi îşi propune acordarea de îngrijiri medicale de bază, popularizarea testelor de screening şi informarea persoanelor din mediul rural pentru a obţine o populaţie mai responsabilă şi mai dedicată propriei sănătăţi şi a celor din jur.
Proiectul este finanţat prin Start ONG, un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere şi instituţiilor non-administrative.
CA Rosetti este una dintre cele mai izolate comune din Deltă. Persoanele care locuiesc în satele acesteia şi care au nevoie de medici specialişti trebuie să se deplaseze la Tulcea pentru investigaţii, fapt care presupune cheltuieli greu de suportat de către o familie care depinde exclusiv de capturile de peşte.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu