CONSTANȚA: Opt gospodării din Cumpăna, aflate în pericol din cauza surpărilor de teren, vor fi evacuate de urgență!
Publicat de , 5 august 2019, 14:27
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis evacuarea de urgenţă a opt gospodării din localitatea Cumpăna, puse în pericol de alunecările de teren de pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, informează un comunicat de presă transmis de Prefectura Constanţa.
Conform sursei citate, luni, prefectul judeţului Constanţa, Dumitru Jeacă, a convocat CJSU în şedinţă extraordinară, în contextul procesului evolutiv de prăbuşire a taluzului Canalului Dunăre – Marea Neagră, în zona comunei Cumpăna, şi a obţinut aprobarea de evacuare a celor opt familii din zona de risc.
„Hotărârea a fost votată în unanimitate, pe considerentul de a fi eliminat orice risc ce ţine de siguranţa oamenilor şi pentru ca experţii proiectanţi şi constructorii să poată începe, în regim de urgenţă, lucrărilor tehnice identificate ca fiind necesare pentru stabilizarea şi consolidarea malului aflat în proces de alunecare continuă“, se arată în comunicat.
În context, în cadrul şedinţei CJSU, specialiştii au reiterat faptul că prăbuşirea malului este evolutivă şi se impune evacuarea a opt case din prima linie, astfel încât viaţa localnicilor să nu fie pusă în pericol, iar experţii şi tehnicienii să poată începe lucrările de consolidare a taluzului iar, în eventualitate agravării situaţiei, continuarea evacuării va fi etapizată.
Soluţiile tehnice, contractate prin coordonarea Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CNACN) SA, se vor realiza în paralel cu măsurile de urgenţă pentru punerea în siguranţă a populaţiei, proiectantul urmând să delimiteze zona de risc, estimată acum la 250 metri liniari, şi, în colaborare cu Primăria Cumpăna şi Jandarmeria, vor fi adoptate măsuri de pază şi evaluare a gospodăriilor evacuate, în vederea acordării de despăgubiri.
„Ca măsuri imediate, CJSU Constanţa a solicitat sprijinului Administraţiei Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale pentru asigurarea de locuinţe modulare, dotate pentru racordarea la utilităţi, pentru familiile ce vor fi evacuate, în completare la soluţiile temporare puse la dispoziţie de Primăria Cumpăna“, precizează comunicatul Prefecturii.
Sursa – Agerpres / Foto – Arhivă