Mihai Fifor, desemnat ministru interimar al Afacerilor Interne
Publicat de , 30 iulie 2019, 17:11
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul prin care vicepremierul Mihai Fifor este desemnat ministru interimar al Afacerilor Interne.
Şeful statului a semnat şi decretul prin care se ia act de demisia lui Nicolae Moga şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
Nicolae Moga a anunţat, marţi, că a demisionat din funcţia de ministru al Afacerilor Interne.
„În urma discuţiei pe care am avut-o în această dimineaţă cu primul ministru al României, Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat în urma unei activităţii deficitare a unor angajaţi ai săi care au fost destituiţi sau urmează să fie sancţionaţi“, a declarat Nicolae Moga la Palatul Victoria.
Sursa – Agerpres / Foto – Arhivă