Premierul l-a demis pe şeful CNAS
Publicat de Doina Sirbu, 23 iulie 2019, 13:34 / actualizat: 23 iulie 2019, 16:43
Premierul Viorica Dăncilă l-a demis marţi pe şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu.
Totodată, Dăncilă a dispus şi trimiterea la CNAS a Corpului de control pentru verificări.
Ministrul Sănătăţii l-a propus pe Vasile Ciurchea pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, au declarat pentru AGERPRES surse avizate.
Astfel, Vasile Ciurchea l-ar înlocui pe Răzvan Vulcănescu la şefia instituţiei.
Ciurchea a mai ocupat în trecut funcţia de preşedinte al CNAS.
redactor online – Doina Sîrbu / sursă – AGERPRES / foto – siglă CNAS