Cod galben de ploi torențiale și vijelii în Dobrogea
Publicat de , 23 iulie 2019, 09:52
Dobrogea intră sub atenționare cod galben de ploi torențiale și vijelii, astăzi, la ora 12:00. Avertizarea meteorologilor este valabilă până la ora 23:00.
Potrivit atenționării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea, jumătatea de vest a Moldovei, Carpații Orientali și local în Carpații Meridionali vor fi perioade cu „instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și pe arii restrânse grindină“.
Cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 de litri pe metrul pătrat, iar izolat – 40 – 50 de litri pe metrul pătrat.