Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 21 iulie

Calendarul zilei – 21 iulie

Publicat de Codrin RAITA, 21 iulie 2019, 06:00 / actualizat: 21 iulie 2019, 15:10

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* Concert susţinut de trupa americană de rock, Bon Jovi – în Piaţa Constituţiei. Evenimentul este prezentat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment

* Braşov: Concert al Orchestrei baroce „Musica Ricercata”, în cadrul Festivalului Musica Barcensis, ediția a X-a (6 iulie – 1 septembrie) – ora 18:00, la Biserica Neagră. Organizatori: Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE în parteneriat cu Biserica Evanghelică C.A. România – Parohia Brașov și Bisericile Evanghelice din Hărman, Codlea, Râșnov, Ghimbav, Cristian,  Prejmer și Vulcan. Printre partenerii media: Radio România Muzical

 

– S-a întâmplat într-o zi de 21 iulie

* Acum 158 de ani (1861), la Bucureşti a avut loc, pe scena Teatrului cel Mare (ulterior Teatrul Naţional), prima reprezentaţie a piesei „Hamlet”, de William Shakespeare, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly (1830-1882), primul actor român care l-a interpretat pe Hamlet

* Într-o zi de 21 iulie, acum 158 de ani, avea loc prima mare bătălie a Războiului Civil American, denumită prima bătălie de la Bull Run, care s-a încheiat cu victoria armatei confederate

* În urmă cu 138 de ani (1880) poetul Alexandru Macedonski publica, în revista „Literatorul”, articolul „Despre logica poeziei”, considerat a fi primul manifest al poeziei române moderne

* Se împlinesc 105 ani (1914), de când Consiliul de Coroană, întrunit la Sinaia, proclama poziţia de neutralitate armată a României în Primul Război Mondial (declanşat la 15/28.VII.1914). La 4/17.VII.1916 s-a semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, pe de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei. Peste câteva zile, la 14/27 august, România a declarat război Austro-Ungariei, care a însemnat începutul războiului de eliberare şi întregire naţională (1916-1919) (21.VII/3.VIII)

* Se împlinesc 90 de ani (1929) de la apariţia Legii privind organizarea poliţiei generale a statului pe principiile diviziunii funcţiilor poliţieneşti (administrative, judiciare şi de siguranţă) şi ale descentralizării serviciilor

* Cu 61 de ani în urmă (1958) era publicat Decretul de amendare a Codului penal prin care au fost stabilite categorii de noi cazuri penale, concomitent cu înăsprirea pedepselor. De asemenea, a fost lărgit evantaiul situaţiilor de aplicare a pedepsei cu moartea (pe primul loc situându-se colaborarea cetăţenilor români cu străinii)

* Acum 6 ani (2013) Prințul Filip al Belgiei (n. 1960) a devenit rege, în urma abdicării tatălui său, Albert al II-lea

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche (Calendarul Creştin-Ortodox 2019)

 

– 1808, 21.VII/2.VIII: S-a născut Simion Bărnuţiu, jurist, filosof (a introdus predarea în limba română a filosofiei în Transilvania), estetician (a predat la Iaşi primul curs universitar de estetică) şi om politic (unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; vicepreşedinte al Adunării de pe Câmpia Libertăţii şi preşedinte al Comitetului Naţional Român) (m. 1864)

 

– 1821: S-a născut Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator, din 1866, şi membru de onoare, din 1871, al Societăţii Academice Române, creator al teatrului românesc şi al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea (m. 1890). NOTA 1: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) şi site-urile http://www.basarabia91.net/2011/06/14-iunie-1818-s-nascut-vasile.html şi http://www.ateneu.info/2011/08/cand-e-nascut-de-fapt-vasile-alecsandri dau ca dată a naşterii 14.VI.1818

 

– 1890: S-a născut astronomul Constantin Pârvulescu; cercetări de astronomie stelară şi mecanică cerească; a emis (1943) ideea pulsaţiei galaxiilor; ca un omagiu pentru activitatea sa, Uniunea Astronomică Internaţională a dat numele său unei mici planete; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (m. 1945)

 

– 1904: S-a născut Ion Biberi, prozator, eseist şi critic literar (m. 1990) – 115 ani

 

– 1904: S-a născut geologul Emilia Saulea; studii privind faunele fosile ale Neogenului în România; a realizat (în colaborare) primul atlas litofacial al acestei perioade a erei terţiare din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1998) – 115 ani

 

– 1905: S-a născut Constantin Ionescu, chimist şi farmacist; considerat unul dintre organizatorii industriei farmaceutice din România; a fost director al Institutului de Cercetări Farmaceutice, pe care l-a dezvoltat treptat, transformându-l în cel mai mare centru de cercetări ştiinţifice în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1956)

 

– 1906: S-a născut Traian Chelariu, poet, prozator, eseist şi dramaturg; alături de Mircea Streinul, Iulian Vesper ş.a., a făcut parte din gruparea poeţilor bucovineni constituită la Cernăuţi în deceniul al patrulea al secolului XX; bogată activitate publicistică (a fost redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei” şi a făcut parte din colectivele de conducere ale publicaţiilor „Junimea literară”, „Orientări” şi „Universul literar”) (m. 1966)

 

– 1907: A murit pictorul şi desenatorul Nicolae Grigorescu, considerat unul dintre întemeietorii picturii române moderne şi unul dintre cei mai importanţi impresonişti români; peisagist şi portretist; a realizat şi picturile murale pentru mănăstirile Căldăruşani (1854-1856), Zamfira (1857) şi Agapia (1858-1861); împreună cu Carol Popp de Szathmary, Sava Henţia şi George Demetrescu-Mirea, a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români; membru de onoare al Academiei Române din 1899 (n. 1838)

 

– 1907: S-a născut lingvistul, foneticianul şi profesorul Dimitrie Macrea; a condus lucrările de elaborare a „Dicţionarului limbii române” (1958) şi a „Dicţionarului enciclopedic român” (4 volume, 1962-1964); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (m. 1988)

 

– 1919: A murit generalul Eremia-Teofil Grigorescu, erou în Primul Război Mondial, în luptele de la Oituz şi Mărăşeşti (n. 1863) – 100 de ani

 

– 1920: S-a născut Violeta Zamfirescu, poetă şi prozatoare; redactor la Radioteleviziunea Română, între anii 1956-1959 şi 1968-1969 (m. 2006)

 

– 1921: A murit Leon Cosmovici, zoolog, fiziolog şi profesor; autor al primului tratat românesc de fiziologie animală (1903); considerat fondatorul învăţământului fiziologiei animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (n. 1857)

 

– 1927: S-a născut pictorul Vespasian Lungu (m. 1994)

 

– 1932: S-a născut Corneliu Leu, prozator, dramaturg, scenarist, jurnalist şi realizator radio tv; a înfiinţat, printre altele, postul Radio Vacanţa, Editura Eminescu, Studioul de producţie de filme, seriale şi coproducţii al Televiziunii; între anii 1950 şi 1958 a fost redactor la Radiodifuziunea Română (m. 2015)

 

– 1936: S-a născut Nicolae M. Manolescu, medic veterinar; creator al şcolii româneşti de hematologie şi citologie veterinară, al celei de oncologie comparată şi al celei de microscopie electronică Scaning; în 1996 a pus bazele Institutului Naţional de Biotehnologie; membru corespondent al Academiei Române din 1992

 

– 1939: S-a născut jurnalistul şi scriitorul Valentin Hossu-Longin (m. 2016) – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut Aurel Sasu, critic şi istoric literar, eseist, traducător și profesor

 

– 1947: S-a născut criticul şi istoricul literar Fănuş Băileşteanu (m. 2008)

 

– 1947: S-a născut Ioana Diaconescu, poetă, traducătoare, publicistă, jurnalistă, cercetătoare de istorie recentă

 

– 1955: S-a născut Dan Chişu, producător, scenarist, regizor de film, scriitor, om de televiziune; fondatorul Fundaţiei DaKINO (1991); organizatorul şi producătorul Festivalului Internaţional de Film DaKINO

 

– 1971: S-a născut Paul Anastasiu, artist, pictor şi sculptor francez de origine română

 

– 1972: A murit compozitorul şi dirijorul Ion Croitoru (n. 1884)

 

– 1981: S-a născut tenismanul Victor Hănescu

 

– 1986: A murit (la Lausanne, Elveţia, unde se stabilise din 1981) poetul, eseistul şi traducătorul Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu) (n. 1923)

 

– 2005: A murit operatorul de film documentar Gheorghe Feher, stabilit în Suedia din anii ’80 (n. 1924)

 

– 2011: A murit poetul şi traducătorul Mircea Ivănescu; considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani şi un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est (n. 1931)

 

– 2018: A murit interpretul de muzică uşoară Ilie Micolov, cunoscut publicului prin şlagărul „Dragoste la prima vedere” (n. 1950) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Baku, Azerbaidjan: Ediţia 2019 a Festivalul Olimpic de vară al Tineretului European (FOTE) (21 – 27 iul.)

 

–  Cannes, Franţa: Un set de amintiri, fotografii, ziare, cărţi, CD-uri, dedicaţii date de astronautul american Neil Armstrong sau predecesorii săi în cucerirea spaţiului vor fi scoase la licitaţie pe Riviera franceză astăzi, când se împlinesc 50 de ani de la primul pas pe Lună. Printre obiectele scoase la vânzare la Cannes se numără şi un album din seria Aventurile lui Tintin din 1964 „On a marché sur la Lune”, cu dedicaţie din partea echipajului Apollo 11 – Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi Michael Collins, însoţită de autograful autorului, Belge Hergé, alături de un desen în cerneală albastră a lui Tintin şi Milou, conform casei de licitaţii Cannes Encheres. Preţul albumului este estimat între 8 şi 12.000 de euro. În total, 138 de obiecte vor fi scoase la vânzare, singura de acest gen din Franţa în acest an, numită după cartea lui Jules Verne „De la Pământ la Lună”

Aniversări – Comemorări

 

– Sărbătoarea naţională a Belgiei; se aniversează instaurarea monarhiei – depunerea jurământului de către primul rege, Leopold I (dinastia Saxa-Coburg), în 1831

 

– 1620: S-a născut Jean Picard, preot şi astronom francez; a pus bazele astronomiei moderne în Franţa; a construit instrumente de observaţie necesare studiilor astronomice, realizând prima măsurătoare exactă a gradelor meridianului (m. 1682)

 

– 1694: S-a născut chimistul suedez Georg Brandt, descoperitorul cobaltului (~1735) (m. 1768) – 325 de ani

 

– 1796: A murit poetul scoţian Robert Burns; precursor al romantismului britanic (n. 1759)

 

– 1838: A murit Johann Nepomuk Maelzel, constructor german de instrumente mecanice; inventatorul metronomului (n. 1772)

 

– 1858: S-a născut pictorul german Lovis Corinth; unul dintre cei mai importanţi şi influenţi reprezentanţi ai impresionismului german (m. 1925)

 

– 1893: S-a născut scriitorul german Hans Fallada (m. 1947)

 

– 1899: S-a născut Ernest Hemingway, scriitor şi ziarist (reporter de război) american; Premiul Nobel pentru literatură pe 1954 (m. 1961; s-a sinucis) – 120 de ani

 

– 1903: S-a născut pianistul elveţian Paul Baumgartner (m. 1976)

 

– 1903: S-a născut Roy Neuberger, om de afaceri american şi unul dintre cei mai mari colecţionari de artă modernă (m. 2010)

 

– 1920: S-a născut Isaac Stern, violonist american de origine rusă (m. 2001)

 

– 1923: S-a născut Rudolph Arthur Marcus, chimist canadian, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1992 pentru contribuţii la teoria reacţiilor cu transfer de electroni în sistemele chimice

 

– 1926: S-a născut (în Canada) regizorul şi producătorul american de film Norman (Frederick) Jewison

 

– 1926: S-a născut Karel Reisz, regizor britanic de film, de origine cehă (m. 2002)

 

– 1939: S-a născut Helmut Haller, unul dintre cei mai importanţi fotbalişti germani de după Al Doilea Război Mondial (m. 2012) – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut actorul american Edward Herrmann (m. 2014)

 

– 1951: S-a născut actorul şi comicul american Robin Williams (m. 2014)

 

– 1960: A murit Massimo Bontempelli, poet, dramaturg, critic şi jurnalist italian (n. 1878)

 

– 1990: A murit, la Erevan, regizorul georgian de film Sergei Parajanov (Sarkis Paradjanian) (n. 1924). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 20.VII.1990

 

– 1998: A murit Alan Shepard, primul astronaut american care a călătorit în spaţiul cosmic (la 5.V.1961, la bordul capsulei „Mercury Freedom 7”; zborul a durat 15 minute) (n. 1923)

 

– 2004: A murit Jerry (Jerrald King) Goldsmith, dirijor, muzician, unul dintre cei mai celebri compozitori americani de muzică de film (n. 1929) – 15 ani

 

– 2012: A murit actriţa germană Susanne Lothar (n. 1960)

 

– 2015: A murit actorul şi cântăreţul american de origine austriacă Theodore Bikel (n. 1924)

 

– 2015: A murit E. L. (Edgar Lawrence) Doctorow, scriitor, editor şi profesor american (n. 1931)

 

– 2017: A murit actorul american de film și televiziune John Heard Jr. (n. 1946)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie