Să o întâmpinăm cu aplauze pe Simona Halep, astăzi în Piața Ovidiu!
Publicat de Claudiu Dobrescu, 20 iulie 2019, 07:00
Sportiva care a realizat cele mai mari performanțe pentru Românie în tenisul feminin, Simona Halep îşi va prezenta trofeul de la Wimbledon în faţa constănţenilor şi a turiştilor astăzi după-amiază.
De la Sala Sporturilor, Simona va pleca la bordul unui autobuz etajat care va circula pe traseul bulevardul Tomis, Termele Romane – bulevardul Regina Elisabeta – Piaţa Ovidiu.
Tot de la ora 17:00, în Piaţa Ovidiu este programat un concert susţinut de Ştefan Ştiucă & The Mob, iar de la ora 17:30, tenismena constănțeană va urca pe scena amplasată în Piaţa Ovidiu unde va avea parte de multe suprize.
Miercuri, noua campioană de la Wimbledon, a prezentat pe Arena Națională trofeul cucerit pe iarba londoneză. La evenimentul organizat de Primăria Capitalei au fost prezente în tribunele stadionului 30 de mii de persoane.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto- FACEBOOK FRT