Simona Halep va primi Ordinul Național STEAUA ROMÂNIEI
Publicat de Claudiu Dobrescu, 15 iulie 2019, 16:19
Simona Halep s-a întors în România în această după-amiază, după ce a încheiat victorioasă turneul de Grand Slam de la Wimbledon, cucerind al doilea trofeu de această categorie în cariera sa.
Sâmbătă în finala competiției organizate la Londra, Simona a învins-o pe americanca Serena Williams (6-2,6-2) și a devenit campioană la Wimbledon 2019.Zeci de admiratori, ziariști și oficialități s-au aflat pe Aeroportul Otopeni pentru a o întâmpina pe Simona, în aceste momente deosebite.
Pentru această mare performanță, unică în tenisul românesc, Halep va primi Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, distincție oferită de președintele României, Klaus Iohannis.
Tenismena constănțeană va avea parte și de o ceremonie pe Arena Națională din București. Evenimentul este programat miercuri, de la ora 19:00.
FELICITĂRI, SIMONA HALEP!
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK TVR.RO