Ascultă Radio România Constanța Live

FC Viitorul Constanța își dorește Supercupa României

FC Viitorul Constanța își dorește Supercupa României

Publicat de Catalin Donose, 6 iulie 2019, 05:44

Vineri, 5 iulie, au fost programate conferințele de presă ale celor două formații care se vor întâlni astăzi, de la ora 20, pentru Supercupa României.
Campioană și deținătoare a Supercupei, CFR Cluj a susținut conferința de presă premergătoare meciului la Cluj, după care a plecat la Ploiești.

”Jucăm cu trofeul pe masă, deci e un meci foarte important. Firesc, ne prinde bine pentru că jucăm împotriva unui adversar bun, înainte de meciurile din Liga Campionilor. Cred că ne va ajuta acest duel, pentru că Viitorul este o formaţie foarte bună”, a spus în cadrul conferinței de presă de la Cluj, Dan Petrescu.

Gheorghe Hagi: ”Nu există o favorită, și noi și ei suntem campioni”
Jucătorii Viitorului s-au antrenat timp de 45 de minute pe stadionul ”Ilie Oană”, însă înainte, antrenorul formației, Gheorghe Hagi și fundașul Bogdan Țîru au participat la o conferință de presă.

”Suntem în fața primului meci oficial al acestui sezon. Supercupa este un trofeu care ne lipsește, am fost aproape să-l câștigăm acum doi ani, iar acum nu vrem să mai ratăm această oportunitate. Ne dorim să câștigăm fiecare meci în acest sezon, începând de mâine”, a declarat Bogdan Țîru.

”Este un meci cu trofeul pe masă și este normal să ne dorim să-l câștigăm. Întâlnim un adversar puternic din toate punctele de vedere, pragmatic. Încercăm să dăm tot ce avem mai bun, să facem față minutelor din acest meci, deoarece încă suntem în perioada de pregătire. Totuși, băieții au arătat foarte bine în ultimul amical, cel disputat la Constanța împotriva echipei Varna. Nu există o echipă favorită, ei sunt campioni, dar și noi am câștigat Cupa”, a adăugat în cadrul conferinței antrenorul Viitorului, Gheorghe Hagi.

Magazinul mobil al FRF va fi amplasat la stadion
Suporterii își pot achiziționa bilete sâmbătă, începând cu ora 12, de la stadionul ”Ilie Oană”. Lângă casele de bilete va fi amplasat și magazinul mobil al FRF, de unde cei care vor veni la meci își vor putea procura tricouri cu tricolorii U21, dar și alte produse cu inscripțiile echipei naționale.

Meciul care dă startul noului sezon competițional, Supercupa României dintre CFR Cluj, campioana Ligii 1 și FC Viitorul, câștigătoarea Cupei României, va fi arbitrat de Sebastian Colțescu.

Arbitrul craiovean îi va avea alături ca asistenți pe Ovidiu Artene (Vaslui) și Daniel Mitruți (Craiova). Cel de-al patrulea oficial al partidei a fost desemnat George Găman (Craiova), iar observator Aron Huzu.

Cătălin Donose

Foto – Radio Constanța

Fotbal: Oțelul Galați – Unirea Slobozia 2-0, în play-out
Sport vineri, 18 aprilie 2025, 20:23

Fotbal: Oțelul Galați – Unirea Slobozia 2-0, în play-out

Oțelul Galați a învins-o pe Unirea Slobozia cu scorul de 2-0 (1-0), vineri, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-out a...

Fotbal: Oțelul Galați – Unirea Slobozia 2-0, în play-out
Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart
Sport vineri, 18 aprilie 2025, 12:16

Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart

Arina Sabalenka, Jessica Pegula, Coco Gauff și Jasmine Paolini s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart...

Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart
Echipa națională masculină de polo a României este calificată la Campionatul Mondial
Sport vineri, 18 aprilie 2025, 11:01

Echipa națională masculină de polo a României este calificată la Campionatul Mondial

Echipa națională masculină de polo pe apă a României a obținut calificarea la Campionatul Mondial care va avea loc la Singapore în perioada...

Echipa națională masculină de polo a României este calificată la Campionatul Mondial
Gimnasta Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele la bârnă și la sol la Cupa Mondială de la Doha
Sport joi, 17 aprilie 2025, 20:39

Gimnasta Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele la bârnă și la sol la Cupa Mondială de la Doha

Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele la bârnă și la sol la Cupa Mondială de la Doha. În calificări la bârnă ea a fost notată cu...

Gimnasta Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele la bârnă și la sol la Cupa Mondială de la Doha
Sport joi, 17 aprilie 2025, 16:40

Baschetbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri pe teren propriu

Sala Sporturilor “Simona Amânar” va găzdui vineri seară, o interesantă partidă contând pentru etapa a 28-a din Liga Națională de baschet...

Baschetbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri pe teren propriu
Sport joi, 17 aprilie 2025, 14:25

Maratonul Nisipului este alături de copiii bolnavi de cancer

Aleargă în familie, oferă speranță – Family Run susținut Rompetrol, în cadrul Maratonului Nisipului, pe 17 mai la Constanța. Constanța...

Maratonul Nisipului este alături de copiii bolnavi de cancer
Sport joi, 17 aprilie 2025, 14:08

Evoluții remarcabile pentru înotătorii de la CSM Constanța

În cadrul Campionatului Național de înot în bazin de 50 m pentru seniori, tineret și juniori I-II, care s-a desfășurat la Otopeni, tinerii dar...

Evoluții remarcabile pentru înotătorii de la CSM Constanța
Sport joi, 17 aprilie 2025, 11:49

Juniorii de la ACS Tomitanii luptă pentru calificarea la Turneul Final U16

Echipa de rugby ACS Tomitanii Constanţa luptă pentru calificarea la Turneul Final sub 16 an, care va avea loc pe Litoral, la Eforie Nord şi...

Juniorii de la ACS Tomitanii luptă pentru calificarea la Turneul Final U16