MANGALIA: Aleșii locali se întrunesc în ședință extraordinară
Publicat de Doina Sirbu, 30 iunie 2019, 10:34
Aleşii locali din Mangalia se vor întruni, mâine, de la ora 16.00 într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal, având pe ordinea de zi, supuse aprobării, şapte proiecte de hotărâre.
Printre acestea se află şi cel privind aprobarea desfăşurării evenimentului cultural „Promovarea prin istorie a vechiului Callatis”. Prin acesta se urmăreşte punerea în valoare a patrimoniului local, creşterea atractivităţii zonei din punct de vedere turistic, dezvoltarea şi promovarea istoriei antice a locului dar şi creşterea vizibilităţii Mangaliei la nivel naţional şi internaţional.
redactor – Dana Malciu / redactor online – Doina Sîrbu / foto – arhivă