Județul TULCEA, sub Cod Portocaliu
Publicat de Doina Sirbu, 25 iunie 2019, 15:17
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Portocaliu valabilă astăzi, până la ora 17.00, pentru mai multe localități din județul Tulcea, fiind vorba despre: Jijila, Grindu, Smârdan și I.C. Brătianu.
Potrivit meteorologilor, se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 70 km/h, vijelie, averse torențiale ce vor cumula peste 35…40 l/mp și frecvente descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni.
Populația a fost înștiințată prin intermediul sistemului RO-ALERT.
redactor online – Doina Sîrbu / foto – unsplash.com