Agenții economici care nu respectă regulile privind zonele pentru șezlonguri și pentru cearșafuri pot rămâne fără autorizația turistică pentru plajă
Publicat de , 21 iunie 2019, 22:08
Un ordin al Ministerului Turismului din 2010 prevede că încălcarea acestor dispoziții duce la retragerea autorizației turistice pentru plajă, fără de care nu se pot desfășura operațiuni comerciale.
Întrebat de câte ori a fost utilizată această măsură, ministrul Turismului, Bogdan Trif, ne-a răspuns:
„Pot să vă pun la dispoziție datele pe care le avem la Ministerul Turismului, eu știu că au fost cazuri. Nu foarte multe, dar au fost cazuri! În primă fază, nu li s-a acordat această autorizație, pentru că inspectorii de la Turism, de la Autorizare, vin pe teren și verifică dacă se regăsește în script și se regăsește și în teren și, în momentul în care această distanță nu era respectată, nu se emitea autorizația“, a declarat Bogdan Trif.
Conform legii, operatorii economici care închiriază plajele trebuie să asigure o treime din suprafață pentru cei care vor să folosească cearșafuri, iar zona trebuie să aibă ieșire directă la apă.
Redactor – Bogdan Comșa / Foto – Arhiva Radio Constanţa