Populaţia lumii va ajunge la 9,7 milliarde în 2050
Publicat de , 18 iunie 2019, 12:08 / actualizat: 30 iunie 2019, 21:09
Populaţia lumii va creşte cu două miliarde până în 2050, când va ajunge la 9,7 miliarde de locuitori, iar la sfârşitul secolului ar putea atinge 11 miliarde dacă se menţine ritmul actual.
Potrivit France Presse care citează un raport ONU dat publicităţii ieri, populaţia Africii sub-sahariane ar urma să se dubleze până în 2050.
Raportul notează, însă, o creştere a numărului de ţări unde populaţia scade. Astfel, din 2010 numărul de locuitori s-a redus în 27 de state sau teritorii mai ales din cauza naşterilor tot mai puţine. Unele ţări au compensat pierderile de populaţie cu ajutorul imigraţiei.
În 2050, China va avea cu peste 31 de milioane de locuitori mai puţini decât în prezent. Indicele de fecunditate global a scăzut de la 3,2 naşteri pe femeie în 1990, la 2,5 în prezent şi ar urma să se stabilizeze la 2,2 peste 30 de ani, nivel aproape de cel necesar pentru evitarea unui declin al populaţiei pe termen lung.