Tânăr reţinut după ce a furat un sac cu peste 12.000 lei dintr-o librărie din Constanța
Publicat de , 12 iunie 2019, 14:33 / actualizat: 13 iunie 2019, 11:51
Un tânăr de 28 de ani a fost reţinut astăzi de poliţişti, după ce a furat un sac ce conţinea 12.300 de lei de sub tejgheaua unei societăţi din incinta unui centru comercial din municipiul Constanţa, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Suspectul a fost reţinut în urma a două percheziţii domiciliare efectuate de poliţişti, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, în municipiul Constanţa. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, la data de 23 mai a.c., în jurul orei 21.55, bărbatul ar fi sustras, din incinta unei societăţi comerciale cu sediul într-un centru comercial din municipiu, un sac textil, care conţinea suma de 12.300 de lei, reprezentând încasările din ziua respectivă“, potrivit IPJ.
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre librăria Cărtureşti, din incinta City Park Mall.
Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanţa. Mâine, suspectul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Redactor online – A. Enache / Foto – Arhiva Radio Constanţa