Noii miniştri de la Justiţie, Fonduri Europene şi pentru Românii de Pretutindeni au depus jurământul
Publicat de , 10 iunie 2019, 18:01
Ana Birchall – ministrul Justiţiei, Roxana Mînzatu – ministrul Fondurilor Europene şi Natalia Intotero – ministrul pentru Românii de Pretutindeni au depus, astăzi, jurământul de învestitură, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.
La ceremonie au mai fost prezenţi premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Camerei, Marcel Ciolacu, membri ai Guvernului, secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, şi consilieri de stat şi prezidenţiali.
Vinerea trecută, şeful statului a semnat decretele prin care Ana Birchall a fost numită ministru al Justiţiei, Roxana Mînzatu – ministru al Fondurilor Europene şi Natalia Intotero – ministru pentru Românii de Pretutindeni.
Klaus Iohannis a respins propunerea ca Titus Corlăţean să preia portofoliul de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice şi i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să înainteze o nouă nominalizare de vicepremier.
Premierul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis aceste propuneri pe 29 mai.
Sursa – Agerpres / Foto – presidency.ro