Culturi afectate de secetă în Dobrogea
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 iunie 2019, 12:56
Se estimează producții agricole mai mici la unele culturi, chiar și cu 50-60%, față de anii precedenți. Potrivit prognozei agrometeorologice și în perioada 8-14 iunie, în Dobrogea, se va înregistra deficit de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică și izolat extremă).
Invitat, în direct, prin telefon, președintele Asociației Producătorilor Agricoli (APA) din Constanța, fermierul Gheorghe Albu.
Adelina Tocitu – Este chiar atât de gravă situația aceasta?
Gheorghe Albu – Așa este! Pentru anumite zone din județul Constanța, pot să spun că e atât de gravă, încât semnalele pe care le avem, dar nu numai, îi îngrijorează foarte mult pe lucrătorii agricoli. La nivelul județului Constanța, dintr-o suprafață de 480 și ceva de mii de hectare, cu grâu au fost însămânțate în toamnă aproximativ 200 și ceva de mii de hectare iar orz circa 40 de mii de hectare. Ploile care au fost în ultima perioadă, au fost pe anumite zone dar nici acolo în cantitate suficientă. Nu știu de ce dar, totdeauna când s-au dat prognoze, că ploile se opresc undeva la Dunăre. Datorită fenomenului de secetă extremă, atât pedologică cât și atmosferică, producțiile de grâu și de orz, pe areale destul de întinse, de la hotarul cu județul Tulcea, traversează localitățile Nicolae Bălcescu, Siliștea, Tortomanu, Valea Dacilor, mai departe se duce până spre Negru Vodă.
Adelina Tocitu – Acestea sunt zonele afectate din județul Constanța…
Gheorghe Albu: Mai toate sunt, dar vreau să spun că e un culoar care e completat mai departe cu zona de Nord, Istria, Fântânele, Cogealac ș.a.m.d. Ca atare, noi ca asociație, am făcut un demers scris către prefectură, astăzi practic o să-l înregistrăm, în care rugăm prefectura să se implice în a da și a lua, prin ordin de prefect, să se înființeze acele comisii, prin care să facă această evaluare a pierderilor pe care le vor înregistra producătorii agricoli datorită fenomenului de secetă extremă, pentru că, producătorul agricol pierde o dată că nu obține producția dar mai pierde o dată în fața fiscului, pentru că atunci când se deduce TVA-ul pentru culturile a căror cantitate obținută la hectar nu este în media declarată pe județ, se diminuează și sumele care trebuiesc rambursate ca TVA. Marea majoritate a producătorilor agricoli au polițe de asigurare, dar prin polița de asigurare care, într-adevăr statul ne-a încurajat și a subvenționat o parte din poliță, din costurile poliței, dar, acolo este fără secetă. Sunt alte fenomene precum grindina, înghețul târziu, furtuni, inundații, ș.a.m.d. motiv pentru care fenomenul secetă nu este prins în polița de asigurare. Au încercat unele firme de asigurări să ne convingă că, dacă mai plătim o sumă în plus, ei ne vor asigura și pentru secetă, lucru care până acum, eu nu l-am auzit, ca vreun producător agricol să fi fost despăgubit de o firmă de asigurări, datorită fenomenului de secetă.
Adelina Tocitu – Potrivit prognozei agrometeorologice, până pe 14 iunie, în Dobrogea se va înregistra un deficit de umiditate în sol. Cu cât vor fi producțiile mai mici, anul acesta?
Gheorghe Albu – În zona Ciocârlia, Tortomanu, unde am văzut suprafețele de grâu și unde am făcut și evaluări, pierderile sunt mai mult de 60%, adică, dacă erau estimate producții de 5, 6 tone la hectar pentru că numai atunci poți fi eficient. Nu știu dacă se obțin 2 tone, 2 tone și jumătate de grâu pe acele suprafețe, de secetă, dar sunt suprafețe unde această cantitate este cu mult mai mică în prognoză de a fi obținute de producătorii agricoli. Vă mulțumesc că abordați un subiect, care pentru producătorii agricoli din județul Constanța, este o problemă și de suflet, o problemă pe viață și pe moarte pentru că, în momentul în care nu se obțin, măcar cheltuielile, costurile cu înființarea culturilor, asta ar însemna un faliment al producătorilor agricoli. De altfel, acest memoriu, pe care noi îl depunem astăzi la Prefectură, la Consiliul Județean Constanța, la Direcția Agricolă, el prin telefon a fost comunicat și Ministerului Agriculturii. E o chestiune care ne frământă și mai ales îi frământă pe acei producători agricoli care, în zonele în care au avut neșansa să nu aibă precipitații, au mari probleme cu producția pe care o vor obține la hectarul de grâu și de orz. Și culturile de floarea soarelui au început să sufere datorită secetei.
Adelina Tocitu – Ce estimați pentru producțiile de porumb și de floarea soarelui?
Gheorghe Albu – E o vorbă din popor, plouă în mai, mănânci mălai, motiv pentru care, pe anumite areale nu a plouat de aproape 85 de zile sau dacă a dat 2, 3 stropi, nu putem spune că au fost precipitații. Și pe suprafețele însămânțate cu floarea soarelui și cu porumb, dar nu numai, și ele vor avea de suferit dacă în perioada imediat următoare nu vor veni precipitații, pentru că, pentru suprafețele de grâu și de orz, acolo unde au căzut în cordonul ăsta al secetei din Dobrogea poate să dea și lapte de cuc și nu știu dacă le mai salvează, dar, să dea Dumnezeu ca în perioada următoare, să vină precipitații, măcar să poată fi salvate suprafețele de floarea soarelui și de porumb.
Adelina Tocitu – Scăderea producției va duce la creșterea prețurilor?
Gheorghe Albu – Ăsta-i un alt capitol pentru că sunt niște prețuri mult prea mici pentru cheltuielile care le fac producătorii agricoli. Sunt mult mai mici și față de prețurile care se practică pe piață la produsele finite. Dintotdeauna producătorul agricol a trebuit să suporte aceste consecințe, fie a prețului, fie al condițiilor de climă. Prețurile la ora actuală sunt mici, cereale nu există, în zona noastră este secetă extremă iar în țară este dezastru cu excedentul de precipitații, care va duce la diminuarea cantitativă și calitativă a producțiilor în celelate zone. Ca atare, să nu ne îmbătăm cu apă rece, că vor fi producții mari de cereale și traderii sau cei care cumpără cereale să profite de această situație, se vor păcăli. Cereale nu sunt.
Realizator interviu – Adelina Tocitu / Redactor online – Liviu Predescu / Foto – unsplash