După 1.100 kilometri parcurși pe jos, Raluca Ciulei ajunge în Constanța
Publicat de Doina Sirbu, 8 iunie 2019, 09:52
După ce în urmă cu un an a străbătut peste 600 km într-o inedită caravană pentru promovarea educației, anul acesta, Raluca Ciulei merge din nou la pas, de data aceasta având o țintă și mai ambițioasă: 1 200 de kilometri pentru educație, străbătuți între Cluj-Napoca și Vama Veche.
În perioada 11 mai – 9 iunie 2019 fosta sportivă de performanță parcurge 1.200 de kilometri pentru educație, între Cluj-Napoca și Vama Veche, pentru educație. În drumul său, Raluca adună impresii de la copii și profesori despre ce și-ar dori aceștia să se schimbe în învățământul românesc, cât și despre exemple de bune practici, pe care mai apoi, împreună cu sugestii de posibile soluții să le prezinte Ministerului Educației și Guvernului.
Raluca a trăit 21 de ani în SUA, Elveția și Germania. A fost în clasamentul mondial la tenis de câmp. A studiat informatică, logică și știinte cognitive la facultatea lui Benjamin Franklin, University of Pennsylvania în Philadelphia, SUA. A studiat matematică la una dintre cele mai prestigioase universități din Elveția, ETH Zürich care a dat peste 20 de laureați ai Premiului Nobel, cel mai cunoscut fiind Albert Einstein. În vara lui 2017 s-a întors în România, unde desfășoară proiecte educaționale cu Asociația sa, Love for Life în România rurală. Misiunea proiectelor este “Niciun copil lăsat pe dinafară. Nicio comunitate rămasă în urmă.”
redactor online – Doina Sîrbu / foto – Raluca Ciulei