Ascultă Radio România Constanța Live

Tulcea:Festivalul„Natalia Șerbănescu”, la a IX-a ediție

Tulcea:Festivalul„Natalia Șerbănescu”, la a IX-a ediție

Publicat de Liliana Fustanela, 7 iunie 2019, 11:48 / actualizat: 10 iunie 2019, 11:52

Festivalul-Concurs Internațional de Interpretare a Muzicii Populare „Natalia Șerbănescu” a ajuns la a IX-a ediție și se va desfășura în zilele de 13 și  14 iunie 2019, la Tulcea, în Piața Civică.

Manifestarea se dorește a fi un omagiu adus primei interprete de folclor dobrogean, Natalia Șerbănescu, care s-a născut pe plaiuri tulcene. Natalia Șerbănescu s-a născut în 1931, în satul Plopu, comuna Murighiol, județul Tulcea, fiind prima interpretă care a adus cântecul și costumul dobrogean pe scenă devenind și cea mai cunoscută interpretă de folclor dobrogean. Vocea sa deosebită, cu o vibrație caldă, a fost remarcată de colegii de școală, încă din clasa a III-a. Înzestrată cu calități muzicale aparte, Natalia Șerbănescu s-a afirmat cu ușurință în acest domeniu. Pasiunea pentru muzică moștenit-o, de la tatăl său, care a fost solist de operă. A urmat cursurile Liceului de Muzică din București și a avut norocul să-i cunoască pe Sabin Drăgoi, Constantin Zamfir, Elisabeta Moldoveanu, buni cunoscători ai tradițiilor poporului român. A fost colegă cu Benone Sinulescu, Ileana Constantinescu și Victoria Darvai. Deși i se prezicea o carieră frumoasă de canto, Natalia Șerbănescu a ales muzica populară, de care s-a simțit legată spiritual. Alegerea s-a dovedit foarte inspirată, pentru că în scurt timp a devenit o apreciată interpretă a muzicii dobrogene. În 1967, a fost angajată prin concurs la radio, la redacția de muzică populară. Ani de-a rândul a umblat prin satele dobrogene, în căutarea de surse de inspirație , apoi a dăruit românilor folclor reprezentativ de pe meleaguri dobrogene, devenind una dintre cele mai bune voci ale Dobrogei, alături de Ștefania Stere și Marica Pitu, având un repertoriu valoros ce cuprinde toate trăirile sufletești ale omului dintre Dunăre și mare. A activat ca solistă vocală în Ansamblul „Brâulețul” din Constanța, dirijat de Gheorghe Parnica, Orchestra „Delta Dunării” din Tulcea, colaborând cu alte multe ansambluri din țară. S-a stins din viață la 21 martie 2007 și, în semn de prețuire a zbaterilor sale de-a lungul anilor pe drumului folclorului dobrogean, oficialitățile municipiului Tulcea organizează an de an  Festivalul de folclor „Natalia Șerbănescu” (folclor-romanesc.ro). Prin întreaga activitate și prin întregul ei repertoriu răzbate o dragoste adâncă pentru ținutul cuprins între Dunăre și Mare, ținut pe care l-a cântat cu dragoste, dor și dăruire.

„În semn de prețuire a zbaterilor sale de-a lungul anilor pe drumul artei folclorice, considerăm că este o datorie de onoare a județului Tulcea, pe meleagurile căruia s-a născut, pe care l-a iubit și în care s-a întors și reîntors mereu, să o aducă în neuitare, să arate generațiilor de azi că ceea ce are valoare dăinuie peste timp”, precizează maestrul coregraf Ștefan Coman.

Pentru ediția din acest an s-au înscris 18 soliști vocali la categoria de vârstă 9 – 16 ani, 17 soliști vocali pentru categoria de vârstă 16 – 40 de ani și 3 instrumentiști, concurenți din țară și din străinătate.

 Juriul va fi compus din: Elize Stan, doctor etnomuzicolog și realizator emisiuni la TVR , Maria Tănase Marin, doctor, interpret, dirijor, pedagog, producător și realizator de emisiuni TV, cercetător în muzica de folclor, Eugenia Florea, doctor etnomuzicolog și realizator emisiuni la TV, Daniela Roxana Gibescu, doctor muzicolog la Casa de Discuri „Electrecord” București, Gabriela Rusu Păsărin, conf. univ. doctor, redactor și realizator de emisiuni folclorice la Radio România Oltenia Craiova, Aurelian Croitoru, dirijor în cadrul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele  Deltei”,  Ștefan Coman, managerul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele  Deltei”.

În cele două seri, pe scena din Piața Civică a municipiului vor susține recitaluri Viorica Macovei, Robert Târnăveanu și Cristina Turcu Preda, precum și Ionuț Cocoș, câștigătorul Marelui Premiu și al Trofeului Festivalului, ediția a VIII-a, 2018.

Conducerea muzicală: Aurelian Croitoru. Regia artistică și coregrafia: Ștefan Coman. Prezentatori: Andreea Chisăliță și Ionuț Dulgheriu. Festivalul va fi filmat de Televiziunea FAVORIT.

Spectacolele vor avea loc în Piața Civică după următorul program: joi, 13 iunie, cu începere de la ora 19.00, respectiv vineri, 14 iunie, de la ora 19.00.

Sursa și foto: comunicat Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele deltei”

Redactor: Liliana Fustanela

 

 

 

Tulcea: Premianții festivalului „Florile Dobrogei”
Folclor marți, 30 iunie 2020, 12:46

Tulcea: Premianții festivalului „Florile Dobrogei”

    Marele Premiu și Trofeul festivalului Florile Dobrogei, ediția din iunie 2020, au fost obținute de iau Bianca Ștefania Luzinschi, din...

Tulcea: Premianții festivalului „Florile Dobrogei”
Tulcea: Cum marchează astăzi, Baladele Deltei, Ziua Internaţională a Dansului
Folclor miercuri, 29 aprilie 2020, 11:06

Tulcea: Cum marchează astăzi, Baladele Deltei, Ziua Internaţională a Dansului

Încă din 1982, ziua de 29 aprilie a fost instituită drept ZIUA INTERNAŢIONALĂ A DANSULUI,  la inițiativa Consiliului Internațional al...

Tulcea: Cum marchează astăzi, Baladele Deltei, Ziua Internaţională a Dansului
Tulcea:„Uniți în cuget și-n simțiri.Dobrogea cântă România!”
Folclor marți, 21 ianuarie 2020, 10:24

Tulcea:„Uniți în cuget și-n simțiri.Dobrogea cântă România!”

Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” Tulcea vă așteaptă vineri, 24...

Tulcea:„Uniți în cuget și-n simțiri.Dobrogea cântă România!”
Măcin: Spiritul Crăciunului „Pe luceaua Dunării”
Folclor duminică, 8 decembrie 2019, 13:52

Măcin: Spiritul Crăciunului „Pe luceaua Dunării”

Festivalul de colinde și cântece de Crăciun, „Pe luceaua Dunării”, a deschis ieri, ușa spiritului Crăciunului și bucuria nașterii lui...

Măcin: Spiritul Crăciunului „Pe luceaua Dunării”
Folclor joi, 5 decembrie 2019, 09:53

Pietreni -„Aducem bucuria în suflete”

„Aducem bucuria în suflete” este genericul sub care se desfășoară, târgul de sărbători destinat celor două sute de familii care locuiesc...

Pietreni -„Aducem bucuria în suflete”
Folclor joi, 28 noiembrie 2019, 13:24

ATELIER URBAN: Rușii lipoveni din Dobrogea

     Rușii lipoveni din România sunt urmașii staroverilor, adică ai adepților credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia. Și-au părăsit...

ATELIER URBAN: Rușii lipoveni din Dobrogea
Folclor sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 14:37

ATELIER URBAN: „Pandelașul” din Medgidia, un simbol de păstrare a identității naționale

141 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, România au fost marcați la Medgidia, la Casa de Cultură I.N.Roman, joi 14 noiembrie 2019,...

ATELIER URBAN: „Pandelașul” din Medgidia, un simbol de păstrare a identității naționale
Folclor luni, 11 noiembrie 2019, 22:23

Constanța – „Dobroge, vatră străbună”

      „Dobroge, vatră străbună” este spectacolul oferit cadou constănțenilor de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent, Casa de...

Constanța – „Dobroge, vatră străbună”