CONSTANȚA: Meniurile pacienților, analizate de comisia Spitalului Judeţean Constanţa – FOTO
Publicat de Doina Sirbu, 7 iunie 2019, 14:09
Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, doctor Catalin Grasa, a prezentat astăzi, concluziile comisiei care a analizat meniurile pacienţilor internaţi în unitatea medicală, după ce în spaţiul public au circulat mai multe fotografii despre mâncarea oferită bolnavilor.
‚‚Meniurile au fost cele aprobate, nu există o suspiciune de a nu fi în termen alimentele sau să nu aibă un caracter bun pentru pacienți. S-a sugerat continua monitorizare de către asistentele dieteticiene și diversificarea meniului, astfel încât să fie un plus pe secție și din punct de vedere, să zicem așa, atrăgător, pentru că noi trebuie să ne încadrăm într-un barem, barem stabilit național pentru spital’’, a declarat doctorul Cătălin Grasa.
Valoare unui meniu este de 10 lei pe zi, 15 lei pentru diabetici şi 7 lei pentru însoţitorii pacienţilor. Sunt şi meniuri speciale pentru anumite boli, a mai declarat Cătălin Grasă care a ţinut să precizeze că dacă această campanie de denigrare va continua în spaţiul virtual, conducerea unităţii medicale va reacţiona în consecinţă, potrivit legii.
redactor online – Doina Sîrbu / foto – Radio Constanța