CONSTANȚA: Înălțarea Domnului. Concert caritabil. Donare de sânge – FOTO
Publicat de Doina Sirbu, 4 iunie 2019, 12:33
La Palatul Arhiepiscopal al Tomisului din Constanța va avea loc, miercuri, de la ora 12.00, conferința „Necesitatea valorilor creștine în contextul secularizării”, eveniment organizat de către Asociația pentru Civilizația Ortodoxă (ASCIOR), pentru a marca începerea activității Ariei ASCIOR Dobrogea.
Asociația are deschise filiale în toată țara, fiind structurată pe arii geografice. „Deschiderea Ariilor ASCIOR este o acțiune de mare importanță, desfășurată pentru integrarea românilor atât de-o parte și de alta a granițelor vremelnice care-i despart, cât și de-o parte și de alta a granițelor religioase, etnice, culturale, politice, administrative. ASCIOR nu vine cu aroganță să dea repere societății românești, ASCIOR vine cu smerenie și bucurie să redescopere în societate, pe toate direcțiile fundamentale ale vieții sociale, necesitatea păstrării acelor repere de dragoste și credință prin care poporul român a supraviețuit milenii de-a rândul tuturor vicisitudinilor păstrându-și tradiția, limba, portul, ființarea personală și obștească, în armonia vieții rostuite”, apreciază scriitorul Nicolae Mușat, președintele ASCIOR.
Printre invitați se vor număra: membrii delegației ASCIOR, director Profesional, prof. dr. Eugen Marius Constantinescu, director pentru femei și vârstnici, Floarea Dimian, director tineret ec. Sebastian Butu, Secretar general scriitor Paulina Georgescu, președinte ASCIOR Mizil ec. Marius Vlasceanu, ing. Dumitru Sandu, prof. Laurențiu Popescu, poeta Olga Grigorov, președinte ASCIOR Tulcea și poeta Popa Nastasica.
În cadrul conferinței vor susține prelegeri: IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, scriitoarea Vasilica Mitrea și lect. univ. dr. Carmen Ciornea din Aria ASCIOR Dobrogea și președintele ASCIOR, scriitor Nicolae Mușat.
Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” din Constanța va susține câteva momente artistice. Intrarea va fi liberă!
Biserica Ortodoxă prăznuiește, pe 6 iunie, Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor.
Praznicul Înălțării Domnului ne aminteşte de momentul biblic al finalizării activităţii pământeşti a Mântuitorului, la 40 de zile după Paşti. Conform relatărilor din Noul Testament, pe drumul spre Betania, Iisus Hristos S-a înălţat la cer în prezenţa apostolilor, garanţie a propriei noastre înălţări.
Sărbătoarea se regăseşte printre praznicele împărăteşti vechi, astfel că prima menţiune documentară a fost consemnată în anul 332, de unde aflăm că la Ierusalim, Înălţarea era prăznuită în aceeaşi zi cu Rusaliile, când se marca finalul perioadei pascale. Delimitarea dintre cele două mari praznice s-a făcut la sfârşitul secolului al IV-lea.
Tot în secolul al IV-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o frumoasă predică la această sărbătoare, pe care el o numeşte „cinstită şi mare”, iar alte cuvântări găsim la Sfinţii Atanasie al Alexandriei şi Grigorie de Nyssa.
În secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul a compus Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare au compus canoanele din slujba Înălţării. În unele părţi ale ţării, din această zi şi până la Rusalii, creştinii se salută cu formula „Hristos S-a înălţat!”.
Ziua Eroilor. Pe data de 10 martie 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca în Ziua Înălţării Domnului să se oficieze slujba parastasului şi pomenirea eroilor în toată ţara. Pomenirea eroilor a fost interzisă din 1948 şi reluată prin hotărârile Sfântului Sinod din anii 1999 și 2001, când sărbătoarea Înălţării a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească. Totodată, în anul 1995 autorităţile de stat au decis ca Ziua Eroilor să se cinstească în ziua Înălţării Domnului, iar din anul 2003 a devenit zi de sărbătoare naţională.
Totodată, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase, în această zi, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, are următorul program:
– de la ora 6.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Înălțarea Domnului” de la mănăstirea Stejaru, așezământ monahal aflat în apropierea localității constănțene Saraiu;
– de la ora 10.00, va oficia slujba de pomenire a eroilor la Cimitirul Internațional de Onoare de la Mircea-Vodă (Gară);
– de la ora 13.30 va participa la ceremoniile religioase și militare dedicate Zilei Eroilor, de la Cimitirul Central din Constanța;
– de la ora 16.00, va sfinți monumentul închinat eroilor de la biserica „Sfântul Gheorghe” din localitatea Dobromir Deal.
Concert caritabil
La bisericuța de lemn „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța va avea loc, pe 9 iunie, de la ora 19.00, cea de-a doua ediție a Concertului caritabil de folclor românesc și armânesc. Evenimentul cultural-filantropic se va desfășura în curtea bisericii. În deschidere, Florentina Gârțu va susține un program de muzică armânească, urmat de un concertul de folclor românesc al Coralei „Armonia”, a Arhiepiscopiei Tomisului, acompaniată de către orchestra „Muzica Divertis”.
Banii donați vor fi folosiți la finalizarea Așezământului de prunci abandonați „Sfântul Cuvios Arsenie” din Techirghiol, „cel mai important proiect social al bisericii noastre, proiect aflat în ultima etapă de edificare”, după cum ne mărturisește părintele Claudiu Banu, preot paroh.
Donare de sânge la biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, împreună cu parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța, organizează duminică, 9 iunie 2019, o nouă acțiune de donare de sânge. Aceasta va avea loc la așezământul parohiei, între orele 8.30 și 13.30.
Sunt așteptați toți cei care vor să-și ajute semenii și îndeplinesc următoarele condiții: vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani, greutate peste 50 kg, stare de sănătate bună, să nu consume grăsimi în exces sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, să aibă la ei cartea/buletinul de identitate. Este indicat să nu fumeze înainte și după donare, să servească un mic dejun ușor și să bea minim 500 ml apă. Persoanele de peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice, care ar contraindica donarea de sânge.
Acțiunile anterioare desfășurate la parohia „Sf. Vasile cel Mare” au avut loc pe 22 iulie 2018, respectiv 21 octombrie 2018 și 10 februarie 2019.
Biserica „Sf. Vasile cel Mare” este situată în Constanța, pe strada Ion Neculce nr. 2 G, zona Inel 2.
redactor online – Doina Sîrbu / foto – Arhiepiscopia Tomisului