Simona Halep a trecut lejer de Iga Swiatek și este în sferturi la Roland Garros
Publicat de Catalin Donose, 3 iunie 2019, 18:28
Campioana en titre de la Roland Garros, românca Simona Halep, s-a calificat ”en fanfare” în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Paris, luni, după ce a învins-o pe poloneza Iga Swiatek cu un sec 6-1, 6-0.
Constănțeanca, numărul trei mondial, a obţinut o victorie foarte rapidă, în doar 45 de minute, în faţa tinerei poloneze (18 ani), care ocupă locul 104 în lume. În turul anterior, Halep câştigase în doar 55 de minute meciul cu Lesia Ţurenko, 6-2, 6-1.
Swiatek a obţinut doar 21 de puncte în acest meci, în timp ce Halep a totalizat 52.
Meciul practic nu a avut istoric, românca adunând punct după punct, singurul ghem al polonezei venind în primul set, la 5-0.
Halep a fost superioară la capitolul winners (mingi direct câştigătoare), cu 17-13, în timp ce Swiatek a avut multe erori neforţate, 19-5.
Simona Halep şi-a asigurat un cec de 415.000 euro şi 430 de puncte WTA, iar în turul următor va înfrunta o altă reprezentantă a noului val, învingătoarea dintre spaniola Aliona Bolsova (21 ani, 137 WTA) şi americanca Amanda Anisimova (17 ani, 51 WTA).
Cătălin Donose
Foto – unsplash.com