Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindeni

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 mai 2019, 12:01

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită în ultima duminică a lunii mai, respectiv la 26 mai 2019.

Până în anul 2014, Ziua Românilor de Pretutindeni era celebrată la 30 noiembrie, odată cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial din 21 noiembrie 2007. Articolul 10 din Legea 299/2007 a fost modificat prin Legea 101/2015, conform căreia se schimbă data la care se sărbătoreşte această zi.

Iniţiatorul acestei modificări legislative, ce prevede ca Ziua Românilor de Pretutindeni să fie sărbătorită în fiecare ultimă duminică a lunii mai, este deputatul PNL de Diaspora, Aurelian Mihai, care a prezentat colegilor parlamentari, în luna mai a anului 2014, iniţiativa de modificare a Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Proiectul a fost susţinut de încă 42 de deputaţi şi senatori şi votat, la 22 aprilie 2015, în Camera Deputaţilor, de către 299 din deputaţii prezenţi, conform unui comunicat de presă al deputatului Aurelian Mihai, remis AGERPRES la 23 aprilie 2015. În expunerea de motive, publicată pe site-ul www.cdep.ro, se precizează că această modificare a fost adusă ca urmare a solicitărilor repetate ale comunităţilor de români din afara graniţelor statului român.

De asemenea, deputatul Aurelian Mihai a explicat opţiunea pentru alegerea acestei noi date, prin faptul că în luna mai au loc mai multe sărbători ale familiei, precum Ziua Mamei (prima duminică din mai), Ziua Tatălui (a doua duminică din mai), dar şi Ziua Europei sau Ziua Independenţei de Stat, ambele celebrate la 9 mai. Astfel, luna mai este o perioadă propice activităţilor culturale specifice acestei zile.

Ziua Românilor de Pretutindeni a fost instituită prin Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care reglementează drepturile persoanelor ce îşi asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, din afara graniţelor României, având ca scop menţinerea, promovarea şi afirmarea identităţii lor culturale, etnice, lingvistice şi religioase. Între anii 2007-2014, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată în fiecare an, la 30 noiembrie, de Ziua Sfântului Andrei, Apostolul românilor, de către Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), printr-o serie de manifestări organizate în zone în care trăiesc mulţi români.

Anul acesta, cu prilejul acestei zile, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, derulează proiecte în şapte comunităţi istorice româneşti, în perioada 24 mai – 2 iunie 2019, potrivit unui comunicat al institutului remis AGERPRES. Astfel, Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită la Comrat – Republica Moldova, la 24 mai 2019, în Voievodina – Sân Mihai, Serbia, la 25 mai 2019, la Ismail – Ucraina, la 26 mai 2019, în Cernăuţi – Ucraina, la 26 mai 2019, la Corcea – Albania, la 26 mai 2019, la Vidin – Bulgaria, la 1 iunie 2019 şi pe Valea Timocului: la Negotin, pe 26 mai 2019, şi la Bor, pe 2 iunie 2019. Proiectele desfăşurate cu această ocazie cuprind conferinţe şi dezbateri şi se încadrează în Programul de Cultură, Civilizaţie şi Spiritualitate „Mihai Eminescu”, din Planul de activităţi al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2019, aprobat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – unsplash

TULCEA: 600 metri de plase cu o captură de cinci STURIONI, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 11:25

TULCEA: 600 metri de plase cu o captură de cinci STURIONI, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Marea Neagră un pescador, la bordul căruia se aflau trei persoane care...

TULCEA: 600 metri de plase cu o captură de cinci STURIONI, descoperite de polițiștii de frontieră
CONSTANȚA: Lucrări pentru o nouă trecere de pietoni
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 11:02

CONSTANȚA: Lucrări pentru o nouă trecere de pietoni

Se lucrează lucrează amenajarea unei noi treceri de pietoni cu scuar. Aceasta va fi amplasată pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în fața...

CONSTANȚA: Lucrări pentru o nouă trecere de pietoni
Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:51

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu

Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat,...

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:47

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole

În ultimii ani, pomii fructiferi pentru plantare au fost foarte solicitați în România, cerințele pieței fiind mult mai mari decât stocul...

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:15

Călin Georgescu, la Parchetul General

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat,...

Călin Georgescu, la Parchetul General
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:07

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona

O amenințare cu bombă printr-un apel telefonic a fost înregistrată, în noaptea de miercuri spre joi, la centrala Aeroportului Internațional...

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 09:16

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București

Cetățenii români cu vârsta de peste 14 ani care au domiciliul în București vor putea solicita, începând de joi, eliberarea unei cărți...

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 08:42

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei

Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al...

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei