Surorile Ioana-Lucya și Andreea Mara Berechet – tinere talente la Interviul dimineții
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 mai 2019, 10:30
Surorile Ioana-Lucya (17 ani) și Andreea Mara Berechet (13 ani), sunt două tinere care și-au dezvoltat pasiunea pentru muzică și au ajuns să facă performanță, muzica devenind un stil de viață. Au câștigat numeroase premii naționale și internaționale. Împreună, au reușit să aducă Trofeul Sanremo Junior în România.
După cum ne-au declarat la Interviul dimineții, se bucură să reprezinte orașul Constanța și să le poată oferi oamenilor un pic din talentul lor.
Larisa Calistru: De unde vine pasiunea aceasta a voastră pentru muzică?
Ioana-Lucya Berechet: Am început să cânt de la 9 ani, dar totul a început de la sora mea mai mică, nu de la mine…
Andreea Mara Berechet: Când eram la grădiniță, doamna educatoare m-a auzit cântând și a vrut să mă trimită la primul meu concurs de canto, iar eu nu aveam nicio pregătire. Țin minte că nu-mi plăcea nicio melodie, am ales ceva târziu, pe la 11 noaptea, până înainte de concurs. Am ales piesa „Nu mi-e frică de bau-bau”. Și când am ajuns acolo, băiatul de la sunet a încurcat negativul cu pozitivul. Și am cântat, dintr-o greșeală, pe pozitiv. Bine, eu eram mică, nu mi-am dat seama și nici jurații nu s-au prins până când… am încurcat versurile și am început să inventez. Membrii juriului s-au minunat că nu s-au prins și că am reușit foarte bine să fac playback. Aveam 3 ani, și dacă mi-au oferit premiul al treilea înseamnă că am reușit să-i impresionez.Și de atunci, părinții m-au trimis la lecții de canto și așa a început totul.
Ioana-Lucya Berechet: Am vrut și eu să cânt, să fiu pe scenă și mi-aduc aminte că mereu când ascultam muzică la radio, în mașină, mereu îmi spuneam că vreau și eu într-o zi să ajung să cânt la radio.Pentru că eu cântam peste tot și mă gândeam că vreau mai mult decât să cânt în baie.Și atunci i-am zis mamei că trebuie să mă duc la profesor. Aveam 8 ani când m-am apucat serios de muzică. Și țin minte că prima dată am fost la Palatul Copiilor și cântam pe drum „Podul de piatră…”
Larisa Calistru: Vă ajută să cântați în familie?
Ioana-Lucya Berechet: Să știți că da, este o bucurie, și mai ales în public sau când avem o reuniune de familie. Mai ales că și tata cântă.Și el ne-a inspirat. Cântă la saxofon și la pian. A fost și în fanfara militară, iar acum muzica pentru el este un fel de hobby.
Larisa Calistru: Din calculele mele rapide reiese că aveți 9-10 ani de când tot cântați. Asta înseamnă că aveți și premii și amintiri frumoase de pe scenă…
Ioana-Lucya Berechet: Cel mai aproape de sufletul nostru sunt cumva cele recente. Noi tot mergem la festivaluri naționale și internaționale de când suntem mici. Ceea ce s-a întâmplat anul trecut este o realizare foarte mare pentru amândouă. Am fost la San Remo și am câștigat marele trofeu al Festivalului San Remo Junior, împreună cu grupul de canto „Vivox”. Am reprezentat România acolo, am avut un moment și de muzică și de actorie și de dans și ne-am ocupat și de costume și coregrafie, totul a fost gândit împreună cu acest grup, cu care ne-am antrenat la București și am reușit să aducem marele premiu în România. Am interpretat o creație compusă de compozitorul Viorel Gavrilă pentru noi. Este cel care mi-a pus bazele în muzică, m-a ajutat să depășesc teama de a cânta și mi-a format o tehnică vocală fără de care eu nu aș fi ajuns aici.
Larisa Calistru: Cum a fost experiența de a cânta pe scenă la meciul de baseball dintre România și SUA, disputat pe stadionul din Strada Primăverii din Constanța, în urmă cu 2 săptămâni?
Andreea Mara Berechet: Eu am cântat imnul SUA, a fost pentru mine o experiență unică. M-am bucurat în primul rând că am avut ocazia să învăț acest imn. Am avut emoții să cânt pe un stadion plin cu oameni și mi-a plăcut să constat că prestația mea a fost apreciată.
Ioana-Lucya Berechet: Și pentru mine a fost emoționant, a fost prima oară când am cântat pe un stadion. La sfârșit chiar și pe mine m-au trecut fiorii când lumea ne-a aplaudat.
Larisa Calistru: Ioana, anul trecut ai obținut marele premiu și la Festivalul Mamaia Copiilor…
Ioana-Lucya Berechet: Este o amintire foarte frumoasă din iulie 2018, am fost răsplătită cu premiul I, am participat la secțiunea de interpretare 16-17 ani. Am cântat piesa „Eu cred” din repertoriul Mălinei Olinescu, o piesă de suflet. Știți ce m-a ajutat pe scenă? Faptul că am închis ochii și m-am simțit ca și cum aș fi acasă la mine.Am cântat anul acesta și la Zilele Orașului Constanța, în deschiderea trupei 3SE. Am făcut cunoștință cu băieții, ne-am împrietenit și ne-au felicitat pentru prestațiile noastre artistice. A fost o onoare să cântăm în deschiderea acestei trupe, mulțumim Primăriei Constanța pentru invitație…
Larisa Calistru: Mai aveți timp și de altceva în afară de muzică?
Andreea Mara Berechet: Muzică și școală, cam asta facem. Timp liber nu avem și nu-mi amintesc să fi avut. Sunt la Școala Gimnazială nr. 7 Remus Opreanu. Materiile preferate sunt muzica(evident), germana, matematica și civica.
Ioana-Lucya Berechet: Eu sunt clasa a XI-a bilingv franceză la Colegiul Național Mircea cel Bătrân.Cu atâtea ore de matematică, fizică și franceză la școală să știți că aceste materii au ajuns aproape de sufletul meu. Îmi plac și limbile străine, franceza mai ale. Chiar peste câteva zile am prima probă de BAC la franceză.Dau BAC-ul francez, o probă se dă în clasa a XI-a, a doua la anul.
Larisa Calistru: Ce modele aveți din muzică?
Ioana-Lucya Berechet: Nu am un idol anume, dar îi apreciez și respect pe toți artiștii care sunt acum cunoscuți :Delia, Andra, Vama Veche. Apreciez vocile lor, faptul că știu să se afirme și să se mențină în tendințele actuale, iar din străinătate o ador pe Beyonce, îmi plac Lara Fabian, Ariana Grande, Hhitney Houston…
Andreea Mara Berechet: Ascult și apreciez mai mult artiștii din străinătate. Îmi place foarte mult trupa Little Mix. Le trec la favorite și pe Ariana Grande, Beyonce, Jessie J. Să știți că noi cântăm și muzica populară la evenimente, pentru că îi place românului. Și atunci… dă-i românului ce-i place… și cum să nu ne simțim și noi bine pe muzica populară? Cântăm ce se cere. De fapt, topate stilurile. Eu am cântat în Rusia când aveam 8 ani, la un festival la care am obținut premiul întâi. Am fost în Bulgaria, unde am obținut locul al II-lea amândouă și apoi a venit momentul san Remo, despre care am vorbit.
Larisa Calistru Eu vă mulțumesc pentru interviu și vă doresc succes la viitoarele evenimente artistice!
Reafizator – Larisa Calistru / Redactor online – Daniel Țăndăreanu