Cantinele din porturile Constanța și Agigea, verificate de Protecția Consumatorului. Două unități, închise temporar
Publicat de , 21 mai 2019, 12:41
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Constanța a decis oprirea temporară a activității a două cantine din Portul Constanța, din cauza neconformităților depistate.
„Acțiunea a vizat toate cantinele din Portul Constanța și Portul Agigea. Pentru două dintre acestea a fost oprită temporar prestarea de servicii. Am descoperit proceduri nesigure și periculoase pentru sănătate, depozitări neconforme, ustensile și recipiente nepotrivite pentru alimentație publică, materii prime cu data limită de consum depășită, nerespectarea ingredientelor declarate. Trei au fost găsite în regulă, doar cu abateri de informare“, a transmis șeful CJPC, Horia Constantinescu.
Comisarii de la Protecția Consumatorului au dat 12 amenzi în valoare totală de 62.000 de lei și 10 avertismente și au oprit de la comercializare 90 de kilograme de alimente.
Foto – CJPC Constanța