Calendarul zilei – 21 mai
Publicat de Codrin RAITA, 21 mai 2019, 06:00 / actualizat: 21 mai 2019, 7:13
EVENIMENTE INTERNE
– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)
* A 6-a reuniune a Consiliului de administrație al Agenției Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL) – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr.2-4, sector 5 (21 – 22 mai)
* Conferința regională „Experiența României și a altor state membre în procesul de adoptare a acquis-ului comunitar în domeniul achizițiilor publice – lecții învățate” (Balcanii de Vest) – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4, sector 5. Scopul conferinţei este de a sprijini statele din Balcanii de Vest (Serbia, Macedonia, Albania, Muntenegru și Bosnia și Herțegovina) în procesul adoptării reformelor legislative și instituționale din domeniul achizițiilor publice în vederea aderării la Uniunea Europeană. Evenimentul constituie o oportunitate pentru împărtășirea experienței României și a altor state membre ale Uniunii Europene către instituțiile omoloage din Balcanii de Vest în ceea ce privește adoptarea acquis-ului comunitar în materia achizițiilor publice și a dezvoltării capacității instituționale pentru implementarea acestuia. Organizator: Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională pentru Achiziții Publice
* Conferința ministerială în domeniul apelor cu tema „Stadiul implementării directivelor în domeniul apelor: dificultăți și bune practici” – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr.2-4, sector 5 (21 – 22 mai). În prima parte a Conferinței va fi prezentat documentul referitor la politica din domeniul apelor și a mediului marin, urmat de prezentări detaliate axate pe evaluările rezultate în urma implementării Directivei Cadru Apă și a Directivei privind tratarea apelor uzate urbane, astfel se vor obține câteva rezultate preliminare ale acestui proces, precum și ale discuțiilor cu factorii implicați. Organizator: Ministerul Apelor și Pădurilor
* Conferință ministerială privind adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră, conferinţă co-organizată de Ministerul Afacerilor Externe şi Comisia Europeană – ora 16:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr.2-4, sector 5. Scopul conferinței este de a reuni reprezentanții statelor litorale (Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Turcia, Ucraina) și ai Republicii Moldova în vederea adoptării unei Agende maritime comune pentru Marea Neagră, la nivel de miniștri cu atribuţii în domeniul afacerilor maritime, în prezenţa unui reprezentant la nivel înalt al Comisiei Europene. Documentul, care a fost negociat cu sprijinul Comisiei Europene, se axează pe sectoare de activitate subsumate „economiei albastre”, care pot contribui la o dezvoltare economică sustenabilă a regiunii și, mai ales, a zonelor costiere (afaceri maritime, pescuit și acvacultură, cercetare și inovare, conectivitate, protecția mediului, turism, educație, formarea și dezvoltarea de competențe specifice unei economii maritime)
- Declaraţii de presă susţinute de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi de Comisarul European pentru Mediu, Afaceri Maritime şi Pescuit, Karmenu Vella, în marja Conferinţei ministeriale privind adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră, organizată de Ministerul Afacerilor Externe, în contextul mandatului Preşedinţiei României a Consiliului UE – ora 18:00, la Palatul Parlamentului, Sala „Nicolae Iorga”
* Bruxelles: Consiliul Afaceri Generale – în Clădirea Justus Lipsius
– Ministere
* Conferinţa România durabilă: Piaţa gazelor naturale – Predictibilitate, Concurenţă şi Liberalizare, organizată de România Durabilă şi ASPES – Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economice în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, sub patronajul Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze – ora 9:00, la Academia de Studii Economice. Participă: Florin Ciocănelea, consilier al prim- ministrului, Bogdan Andronic, secretar de Stat, Ministerul Economiei, Alina Popa, Membru al Consiliului Director Petrom
– Juridic
* Universul Juridic și Camera de Comerț și Industrie București organizează Gala Legal Magazin, ediția a III-a, eveniment prin intermediul căruia vor fi premiate valorile și succesele profesiilor liberale, precum și ale instituțiilor publice românești – 18:45, în Aula Carol I a Palatului Camerei de Comerț și Industrie București, Str. Ion Ghica, Nr. 4, Sector 3
– Economic
* Conferinţa Circular 4R Economy, al doilea eveniment din seria de Conferinţe Green Report din 2019, organizate în parteneriat cu Ministerul Mediului
* Conferinţa ZF Cybersecurity Trends 2019 – Cum protejăm informaţiile şi sistemele de IT de oameni – ora 9:00, la Hotel JW Marriott
* Eveniment organizat de Bayer România, având tema „Peste 20 de ani de producție și procesare a semințelor în România” – ora 9:00, în cadrul Stației de Procesare a Semințelor de Porumb din Sinești (E85 DN2 – București -Urziceni). Vor face prezentări: prof. dr. Valeriu Tabără – președinte ASAS, Alina Crețu – director executiv APPR, Pascal Cassecuelle – director general Bayer România, Wouter de Vos – Site Lead Sinești
– Învăţământ, Cercetare
* Între 21 şi 24 mai, la Radisson Blu Hotel, sunt aşteptaţi peste 30 de speakeri internaţionali şi locali, de la companii precum: Agenţia Spaţială Europeană (ESA), Google, Microsoft, Spotify, sau LinkedIn. În 21 și 22 mai, la Bucharest Tech Week, Furhat va interacționa cu participanții de la primele două conferințe de business din cadrul Bucharest Technology Week (20-26 mai):
- La Innovation Summit, în 21 mai, se va dezbate viitorul roboților sociali și cum platforma Furhat Robotics redefinește raportarea oamenilor la tehnologie
- La HR Masters Summit, în 22 mai, subiectul de discuție este recrutarea obiectivă (Unbiased Recruitment), Furhat Robotics dezvoltând un robot care reușește să rămână imparțial în situațiile de interviu cu persoane din culturi diferite decât cea a angajatorului
* În perioada 21-22 mai, Centrul de Studii Israeliene “Theodor Herzl” din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) organizează cea de a VII-a conferință internațională “Education in Israel: Zionist Traditions, Challenges, and Identities”. Ediția din acest an are ca invitați profesori și specialiști din țară și din străinătate. Evenimentul se va desfășura la sediul SNSPA, Bd. Expoziției, nr. 30A, etajul 8, sala 804
– Academie
* Academia Română, Institutul de istoria Artei “G. Oprescu” E. O. Hoppé Collection Curatorial Assistance organizează vernisajul expoziției „Portretul unei Țări: România Mare în fotografiile lui Hoppe, 1923” – ora 12:00, la Sala Th. Pallady, Bibilioteca Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125. În deschiderea vernisajului, la orele 11:00, în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române, dr. Graham Howe, director la Curatorial Assistance/ E. O. Hoppe Estate Collection din Pasadena, California, va susține conferința „A Londoner Wandering in Romania. E. O. Hoppe’s Portrait of a Country”. Expoziția va fi deschisă în perioada21 mai -20 iunie. Program de vizitare 9:00-16:00
– Cultură
* Lucrarea „Cathedrale” semnată de Marcel Iancu va fi scoasă la vânzare la preţul estimativ de 80.000-120.000 de euro la licitaţia de avangardă organizată de Artmark, astăzi, la Palatul Cesianu-Racoviţă. Opera provine din colecţia artistului şi este însoţită de certificat de autenticitate semnat de Dadi Janco, Comite Marcel Janco, Tel Aviv, 23 iunie 2011
* Iaşi: Concert de Vioară, Harpă și Dans Contemporan în cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2019 “Vive La Musique!” (17 mai – 2 iunie) – pentru prima dată în Romania în această formă de exprimare creativă și muzicală: Soliști: Vioară – Alexandru Tomescu. Harpă – Delphine Benhamou – Franța. Coregrafie și dans: Lari Giorgescu- Actor al TNB – ora 19:00, la Palatul Culturii, Sala Voievozilor
* Cracovia: În perioada 7 martie – 9 iunie, în galeria Centrului Internațional pentru Cultură de la Cracovia este deschisă o amplă expoziție, intitulată „Ani de derută. Avangarda în Europa Centrală, 1908-1928”, autori: dr. Karel Srp, dr. Lenka Bydžovská, curatoare dr. Monika Rydiger. Manifestarea de la Cracovia va fi susținută de un program conex de evenimente, la care ICR Varșovia este partener. Din programul zilei:
- În Sala mare a Centrului Internațional pentru Cultură, va avea loc o prelegere dedicată artei de avangardă din România, susținută de istoricul de artă și curatorul român Erwin Kessler și intitulată „Romanian Art under the Spell of the Avant-garde”
– S-a întâmplat într-o zi de 21 mai
* Acum 661 de ani (1358), în Franţa a început marea răscoală ţărănească antifeudală cunoscută sub numele de „La Jacquerie”. Răscoala (condusă de Guillaume Charles şi care s-a desfăşurat în nordul şi nord-vestul ţării) a fost înfrântă de armata regelui Carol al II-lea cel Rău de Navarra şi a fost urmată de o represiune sângeroasă
* Cu 166 de ani în urmă (1853) era inaugurat primul acvariu public din lume, în incinta Regent’s Park din Londra. A fost deschis la grădina zoologică din Londra şi era denumit “Fish House” (“Casa Peştilor”). Prima utilizare a cuvântului acvariu aparţine lui Philip Henry Gosse care a optat pentru acest termen în schimbul lui “vivarium acvatic”. În 1858, Edward Edwards a patentat acvariul cu toate laturile din sticlă şi cu un rezervor dedesubtul acestuia pentru crearea unui curent uşor de circulare a apei în bazin
* Acum 127 de ani (1892), la „Teatro dal Verme” din Milano, a avut loc premiera operei în 2 acte „Paiaţe”, de Ruggiero Leoncavallo, titlul original „Pagliacci”; autorul libretului este chiar compozitorul
* Se împlinesc 115 ani (1904) de la fondarea, la Paris, a Federaţiei Internaţionale de Fotbal Asociaţie – FIFA (peste două zile, la 23 mai, a fost ales primul preşedinte al FIFA, francezul Robert Guérin). Actualul preşedinte este elveţianul de origine italiană Gianni Infantino, ales la 26 februarie 2016, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Congresului FIFA, care i-a urmat în funcţie lui Joseph Blatter, acesta prezentându-şi demisia pe 2 iunie 2015 în urma unui scandal de corupţie
* În urmă cu 109 ani (1910) a luat fiinţă „Muzeul Simu”, care conţinea opere de o inestimabilă valoare aparţinând unor mari artişti români sau străini adunate de colecţionarul de artă Anastase Simu (1854-1935). În 1927 acesta a dăruit casa şi întreaga colecţie statului. Odată cu demolarea clădirii în 1960, colecţia de artă a fost dispersată în mai multe muzee (21.V/3.VI)
* Se împlinesc 65 de ani (1954) de la apariţia Decretului privind ratificarea de către România a Convenţiilor internaţionale pentru protecţia victimelor de război (încheiate la Geneva la 12.VIII.1949)
* Cu 58 de ani în urmă (1961) avea loc premiera spectacolului „Cum vă place”, de William Shakespeare, în montarea lui Liviu Ciulei, la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, cu Clody Bertola în rolul Rosalindei, moment de referinţă pentru dezvoltarea teatrului românesc
* În urmă cu 37 de ani (1982) trupele britanice au atacat Insulele Malvine (Falkland), fiind lansată acţiunea de recucerire a arhipelagului de către Marea Britanie. La 2 aprilie trupele argentiniene debarcaseră în Insule, declanşând „Războiul Malvinelor”, fapt ce a dus la ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. Războiul s-a încheiat la 15 iunie acelaşi an cu victoria Marii Britanii
* Cu 21 de ani în urmă (1998) Lisabona a găzduit, între 21.V şi 30.IX, ultima expoziţie mondială a secolului XX – EXPO ’98, cu tema „Oceanele: o moştenire pentru viitor”. Tema pavilionului României a reprezentat-o un colţ din Delta Dunării
* Se împlinesc 15 ani (2004) de când a avut loc, la Moscova, prima reuniune la nivel înalt între Federația Rusă și reprezentanții celor 25 de state membre ale Uniunii Europene, la acea vreme. A fost semnat un protocol prin care se afirma susţinerea Rusiei de către UE pentru aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului
* Într-o zi de 21 mai, acum 14 ani (2005), melodia „Let me try”, interpretată de Luminiţa Anghel şi trupa „Sistem”, a câştigat locul al treilea la Concursul Eurovision de la Kiev (Ucraina), după Grecia şi Malta, melodie românească cel mai bine plasată, până acum, în clasamentul concursului
Aniversări – Comemorări
– Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena (Calendarul Creştin-Ortodox 2019)
– Sfinţii împărați Constantin (+337) și Elena (+329) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2019)
– Sfânta Elena, împărăteasă (Calendarul Romano-Catolic 2019)
– 1826: S-a născut (la Hanau, Germania) Karl Storck, sculptor român de origine germană; s-a stabilit în România în 1849; a fost primul profesor de sculptură al Şcolii de Belle-Arte (fondată de pictorul Theodor Aman în 1864); este autorul primelor sculpturi monumentale din Bucureşti; fiii săi , Carl (1854-1926) şi Frederic (1872-1942), au fost şi ei sculptori (m. 1887)
– 1836: A murit poetul Barbu Paris Mumuleanu (n. 1794)
– 1855: S-a născut (în Ucraina) Constantin Dobrogeanu-Gherea (numele real: Solomon Katz), critic literar, sociolog şi om politic socialist; s-a refugiat în România în anul 1875, unde s-a stabilit definitiv în 1879; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1920)
– 1880: S-a născut Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion N. Theodorescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1967). NOTĂ: Unele surse (Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995) dau naşterea la 23 mai 1880
– 1881: S-a născut pictorul şi graficianul Iosif Iser; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1958)
– 1886: S-a născut Mihail David, geograf şi geolog; profesor la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, a organizat Secţia de Geografie a Universităţii, al cărei rector a fost între anii 1941 şi 1944; membru corespondent al Academiei Române din 1935 (m. 1954)
– 1887: S-a născut naturalistul şi preotul greco-catolic Alexandru Borza; întemeietorul geobotanicii în România; fondatorul Grădinii botanice a Universităţii din Cluj; a participat activ la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1971)
– 1887: S-a născut Florica Musicescu, pianistă şi profesoară; considerată una dintre întemeietoarele şcolii pianistice româneşti (m. 1969)
– 1892: A murit Grigore Cobălcescu, geolog şi paleontolog; autorul primei lucrări româneşti cu subiect din geologia României, „Calcarul de la Răpidea” (1862); membru titular al Academiei Române din 1886 (n. 1831)
– 1897: S-a născut Smaranda Brăescu, pilot şi paraşutist; pionieră a aviaţiei sportive româneşti; prima femeie din România care a obţinut brevet internaţional de paraşutism (Berlin, 1928) şi brevet de pilot de aviaţie (Clevlend, SUA, 1933); campioană mondială la paraşutism cu record mondial feminin (6.000 de metri, în 1931) şi record mondial absolut (7.233 de metri, în 1932) (m. 1948)
– 1897: A murit Carol Miculi, compozitor, pedagog şi pianist; elev al lui Chopin (n. 1821). NOTĂ: Unele surse (Sadie, Stanley – The new Grove dictionary of music and musicians London: Macmillan, 1980; musicsack.com) dau ca an al naşterii 1819
– 1899: S-a născut Constantin Bobescu, compozitor, violonist, muzicolog, publicist şi profesor; a fost vreme de aproape 40 de ani dirijorul orchestrelor Radioteleviziunii Române (m. 1992) – 120 de ani
– 1906: S-a născut scriitoarea Profira Sadoveanu (m. 2003)
– 1914: S-a născut Dumitru Florea-Rarişte poet, publicist şi traducător (m. 1989) – 105 ani
– 1915: S-a născut Mircea Petrescu-Dâmboviţa, arheolog, istoric şi profesor; a participat la numeroase recunoaşteri arheologice în Muntenia şi Moldova, ultimele valorificate în amplul volum „Aşezări din Moldova de la Paleolitic până în secolul XVIII” (în colaborare), prima publicaţie de acest gen din România; membru al Academiei Române din 1996 (m. 2013). NOTĂ: Unele surse (https://mazarini.wordpress.com/2013/04/17/in-memoriam-academicianul-mircea-petrescu-dambovita-a-murit/) dau naşterea la 15 mai 1915
– 1923: S-a născut Egon Marc Löwith, sculptor, pictor şi grafician (m. 2009)
– 1925: S-a născut istoricul Lucia Dalia Aramă (m. 2003)
– 1926: S-a născut compozitorul, dirijorul şi folcloristul Constantin Arvinte
– 1927: S-a născut medicul Iulian Mincu, profesor doctor, om politic, fost ministru al sănătăţii între anii 1992 şi 1996; a fondat, în 1993, Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. C. Paulescu” (m. 2015)
– 1927: S-a născut dirijorul Constantin Petrovici (m. 2007)
– 1932: S-a născut Ileana Vulpescu, filologă, lexicografă, prozatoare şi traducătoare; cel mai cunoscut roman al său, „Arta conversației”, a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989
– 1932: S-a născut Henri Zalis, istoric şi critic literar, prozator şi traducător (m. 2016). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 25 mai 1932
– 1933: S-a născut poetul şi filologul Horia Zilieru (pseudonimul lui Gheorghe Iancu)
– 1937: S-a născut (la Cetatea Albă, azi în Ucraina) Constantin Eretescu, prozator, eseist, semiotician, etnograf, jurnalist şi profesor; stabilit, din 1980, în SUA
– 1953: S-a născut poetul, eseistul, publicistul şi editorul Călin Vlasie
– 1964: A murit Tudor Vianu, estetician, filosof al culturii, istoric literar şi stilistician; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1897/1898) – 55 de ani
– 1973: A murit (la Ottawa, Canada) matematicianul Grigore C. Moisil; lucrări în domeniile analizei funcţionale, algebrei, geometriei diferenţiale, logicii matematice (pe care a aplicat-o şi la tehnica automatizărilor); activitate de pionierat în domeniul lingvisticii matematice; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1906)
– 1981: A murit Ioan Cuşă, poet şi editor stabilit în Franţa (n. 1925)
– 1991: A murit (împuşcat de un necunoscut, în incinta Universităţii din Chicago) Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor, prozator şi eseist; în 1972 a reuşit să plece la cursurile de vară de la Perugia/Italia, unde a solicitat azil politic; s-a stabilit apoi în Olanda şi, ulterior, în SUA (la începutul anilor ’80 ai secolului XX); elev preferat al lui Mircea Eliade şi urmaş al acestuia la Catedra de istorie a religiilor de la Universitatea din Chicago (n. 1950)
– 1994: A murit actorul Ştefan Tapalagă (n. 1933) – 25 de ani
– 1995: A murit general-locotenent medic Gheorghe Niculescu; a introdus pentru prima dată în România tratamentul cu laser de slabă putere în ortopedie şi traumatologie; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1923)
– 1997: A murit bioterapeutul Valeriu Popa; a fixat diagnostice cu o precizie uluitoare şi a vindecat mii de oameni, unii de boli declarate incurabile de medicii alopaţi; el susţinea că boala este o consecinţă a întreruperii legăturii subtile, energetice dintre om şi Divinitate; printre metodele sale de terapie se numără: postul numai cu apă distilată, ca metodă obligatorie de a elimina toxinele din organism, un regim alimentar sever bazat pe crudităţi (n. 1924)
– 2012, 21/22: A murit Irina Mavrodin, poetă, eseistă, traducătoare şi profesor universitar; a publicat o suită de cărţi devenite repere bibliografice de prim rang; a avut o contribuţie importantă în domeniul teoriei şi istoriei literare, precum şi în domeniul traducerii literare; a tradus ciclul de romane „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust; mediator cultural între spaţiul românesc şi cel francofon (n. 1929)
– 1994: A murit actorul Ştefan Tapalagă (n. 1933) – 25 de ani
– 2014: A murit compozitorul şi muzicologul Theodor Grigoriu (n. 1926) – 5 ani
– 2015: A murit inginerul Panaite C. Mazilu, specialist în rezistenţa materialelor, teoria elasticităţii şi statica construcţiilor; de numele său se leagă câteva construcţii importante din Capitală: Casa Scânteii (Casa Presei Libere de astăzi), Teatrul Naţional, Sala Palatului, Palatul Parlamentului, hotelul Athenee Palace etc.; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1915)
– 2017: A murit sculptorul Petre Grăjdeanu (n. 1937)
– 2018: A murit Mircea Maliţa, scriitor, eseist, matematician, diplomat și profesor; autor de studii de prognoză socială, de istoria civilizaţiilor şi a diplomaţiei; a fost preşedintele fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre, patronul spiritual al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”, membru fondator al Centrului European de Cultură din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1927) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE
– Bishkek, Kârgâzstan: Ministrul afacerilor externe indian, Sushma Swaraj, va reprezenta țara sa la reuniunea Consiliului Miniștrilor de Externe al Organizației de Cooperare din Shanghai (SCO) (21 – 22 mai)
– Malawi: Alegeri prezidenţiale şi parlamentare
– Madrid: Sesiunea inaugurală a Parlamentului, la care vor fi prezenţi parlamentari catalani incarcerați
– Berlin: Poliția germană preda către Israel arhivele personale ale scriitorului Max Brod care au fost furate – ora 15:30
– New York: Consiliul de Securitate al ONU se reunește cu privire la situaţia tensionată din Libia
– Londra: Este anunţat câștigătorul Premiului Internațional pentru Literatură Man Booker – ora 20:45
– Londra: Brandul global de smartphone-uri HONOR dezvăluie primul design holografic din lume, în viitoarea serie tip flagship HONOR 20. Această lansare reprezintă o altă etapă majoră în evoluția HONOR, fiind prima serie de smartphone-uri compusă din HONOR 20, HONOR 20 PRO și HONOR 20 Lite. Seria HONOR 20 va fi prezentată la evenimentul de lansare globală care va avea loc, astăzi, în metropola britanică. Lansarea îi va invita pe utilizatori să „surprindă extraordinarul” (Capture Wonder) prin camera foto profesională și efectul vizual excepțional al designului holografic – o capodoperă realizată prin îmbinarea perfectă a laturii artistice cu tehnologia Triple 3D Mesh de ultimă generație
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială pentru Diversitate Culturală, pentru dialog şi dezvoltare”, declarată de Adunarea Generală a ONU la 20.XII.2002 (Rezoluţia 57/249), marchează nevoia de a întări potenţialul cultural ca metodă de a atinge prosperitatea, dezvoltarea şi pacea globală şi recunoaşte legătura strânsă dintre protejarea diversităţii culturale şi cadrul larg de dialog între civilizaţii
– „Ziua Mondială a Migraţiei Peştilor”; marcată din 2014, la iniţiativa World Fish Migration Foundation, ziua urmăreşte promovarea, la nivel global, a unei mai mari conştientizări a importanţei peştilor migratori de apă dulce şi din râurile cu curgere liberă
– 1265, 21.V (? sau ~ până la 20.VI): S-a născut poetul italian Dante Alighieri (m. 1321). NOTĂ: Site-ul http://answers.encyclopedia.com/question/dante-alighieri-born-162810.html dă ca dată a naşterii 27 mai 1265, http://reformationanglicanism.ro/2014/05/15-may-1265-ad-dante-alighieri-born.html menţionează 15 mai 1265, iar http://www.divinecomedy.org/notes/chronology.htm şi http://www.lifeinitaly.com/heroes-villains/dante-alighieri.asp data de 29 mai 1265
– 1471: S-a născut Albrecht Dürer, pictor şi gravor german (m. 1528)
– 1639: A murit Tommaso Campanella, teolog şi filosof italian (n. 1568) – 380 de ani
– 1688: S-a născut Alexander Pope, poet şi gânditor englez; cel mai de seamă reprezentant şi teoretician al clasicismului englez; influenţă considerabilă asupra poeziei din secolul XVIII (m. 1744)
– 1792: S-a născut Gaspard-Gustave Coriolis (Gaspard Gustave de Coriolis), matematician, fizician, inginer francez, celebru mai ales pentru descoperirea şi cercetarea a ceea ce mai târziu va fi denumit “efectul Coriolis”; de numele lui se leagă introducerea noţiunii de lucru mecanic (m. 1843)
– 1844: S-a născut pictorul post-impresionist francez Henri Rousseau (m. 1910) – 175 de ani
– 1849: S-a născut Édouard-Henri Avril, cunoscut şi ca Paul Avril, artist comercial, desenator, ilustrator şi pictor francez (m. 1928) – 170 de ani
– 1855: S-a născut poetul belgian de limbă franceză Émile Verhaeren (m. 1916)
– 1858: A murit Charles-Louis Havas, bancher, traducător şi jurnalist francez; creatorul Agenţiei Havas (Paris,1835), prima agenţie de presă din lume (n. 1783)
– 1860: S-a născut medicul olandez Willem Einthoven; contribuţii în domeniul electrofiziologiei; promotor al electrocardiografiei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1924, pentru cercetările sale în domeniul electrocardiografiei și pentru realizarea primei electrocardiograme (m. 1927)
– 1873: S-a născut Hans Berger, medic neuropsihiatru german, inventatorul electroencefalografului (1902) (m. 1941)
– 1878: S-a născut Glenn Curtiss, pilot şi constructor american de avioane, pionier al aviaţiei mondiale; a realizat primul hidroavion (încercat în zbor în 1911) (m. 1930)
– 1894: A murit fizicianul german August Kundt (n. 1839) – 125 de ani
– 1895: A murit Franz von Suppé, compozitor austriac de origine belgiană (n. 1819, la Split, în Croația)
– 1904: S-a născut Robert Montgomery, actor de film, regizor şi producător american (m. 1981) – 115 ani
– 1911: S-a născut editorul şi scriitorul francez Maurice Nadeau; a fondat revista „Quinzaine littéraire”, în 1966 (m. 2013)
– 1916: S-a născut scriitorul american Harold Robbins (m. 1997)
– 1921: S-a născut fizicianul rus Andrei Saharov; contribuţii în domeniul fizicii particulelor elementare şi al armelor termonucleare; conducător al grupului care a fabricat bomba cu hidrogen sovietică; s-a opus experienţelor nucleare, raliindu-se, în 1966, disidenţei intelectuale; unul dintre fondatorii (1970) Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului; exilat în localitatea Gorki, în perioada 1980-1986; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1975 (m. 1989)
– 1923: S-a născut Dorothy Hewett, romancieră, poetă, libretistă, dramaturg şi feministă de origine australiană (m. 2002)
– 1928: A murit Hideyo Noguchi, cunoscut şi sub numele de Seisaku Noguchi, medic bacteriolog japonez, care a descoperit agentul etiologic al sifilisului în 1911 (n. 1876)
– 1929: A murit arheologul italian Rodolfo Amadeo Lanciani; importante descoperiri la Roma, Tivoli şi Ostia; lui i se datorează harta detaliată a Romei; membru de onoare străin al Academiei Române (1920) (n. 1847) – 90 de ani
– 1933: S-a născut trompetistul francez de muzică clasică Maurice André (m. 2012)
– 1940: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul britanic Tony Sheridan (numele la naştere: Anthony Esmond Sheridan McGinnity), cunoscut pentru colaborarea lui cu trupa „The Beatles”, în anii de început ai acesteia (m. 2013)
– 1948: S-a născut interpretul şi compozitorul britanic de rock şi pop Leo Sayer (numele real: Gerard Sayer)
– 1949: A murit Klaus Mann, scriitor american de origine germană, fiul scriitorului Thomas Mann (n. 1906) – 70 de ani. NOTĂ: Siteul www.imdb.com/name/nm0542843/ menţionează ca dată a morţii 22 mai 1949
– 1964: A murit James Franck, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1925, pentru descoperirea legilor care guvernează impactul dintre un electron şi un atom (n. 1882) – 55 de ani
– 1991: A murit (asasinat) Rajiv Gandhi, om politic indian, prim-ministru al Indiei în perioada 1984-1989 şi preşedinte al partidului aflat la putere, Congresul Naţional Indian; accede la conducerea ţării la 31.X.1984, după uciderea mamei sale, fostul premier Indira Gandhi (n. 1944)
– 2000: A murit scriitoarea britanică Barbara Cartland; în cei 75 de ani de carieră a scris 723 de romane; în cursul celor 18 ani de apogeu ai carierei, „doamna în roz” (cum era numită din cauza slăbiciunii pentru toaletele roz) a semnat în medie 23 de romane pe an, motiv pentru care figurează în „Cartea recordurilor” ca scriitoarea cea mai prolifică din lume (n. 1901)
– 2000: A murit Sir John Gielgud, personalitate de primă mărime a teatrului englez, remarcabil interpret al repertoriului shakespearian (n. 1904)
– 2002: A murit Niki de Saint Phalle, pictoriţă şi sculptoriţă franceză (n. 1930)
– 2013: A murit Trevor Bolder, compozitor şi producător britanic, basistul formaţiei rock „Uriah Heep” (n. 1950)