SSC Farul Constanţa câștigă la Mioveni
Publicat de Catalin Donose, 9 mai 2019, 19:55
SSC Farul Constanţa a susţinut joi seară, în deplasare, meciul cu CS Mioveni, din etapa a 34-a a Ligii a 2-a la fotbal.
Fotbaliştii pregătiţi de Petre Grigoraş şi Marian Dinu au făcut un meci bun și s-au reabilitat după înfrângerea de pe teren propriu cu Petrolul Ploiești.
Farul a învins cu 2-0 (1-0) prin golurile marcate de Daniel Toma în minutul 43 cu un șut imparabil și de Paul Antoche în minutul 83, după o lovitură plasată cu capul.
SSC Farul Constanța: R. Avram (cpt.) – Joao Diogo, Ispas, Ehmann, Neciu – Celestino, Antoche, Doumbia – D. Toma (70 T. Moldovan), Surdu (80 N. Moise), M. Fotescu (66 G. Păun).
Farul a urcat pe locul al 11-lea cu 42 de puncte, iar etapa viitoare va juca miercuri, 15 mai, de la ora 16, la Constanța cu Daco-Getica București.
Cătălin Donose
Foto – Radio Constanța