CONSTANȚA: Locuitorii orașului nu vor rămâne fără apă caldă
Publicat de Doina Sirbu, 7 mai 2019, 17:13
Constănţenii nu vor rămâne fără apă caldă în zilele următoare, consideră reprezentanţii CET Palas. Furnizorul de agent termic primar va plăti către Regia de Apă o parte din datorii, astfel încât RAJA să nu oprească furnizarea serviciilor, aşa cum ameninţase ieri.
Banii de care are nevoie CET Palas pentru deblocarea situaţiei vor fi obţinuţi din plăţile care vor fi făcute, în zilele următoare, de către RADET. Conducerile CET şi RADET au avut, astăzi, o şedinţă comună pe acest subiect.
‚‚Am avut o discuție referitoare la plățile pe care le vor face în perioada următoare și joi vom transmite către RAJA și spre știință Prefecturii județului Constanța, că ne vom angaja să plătim o sumă până pe 25 mai, o parte din datorii, soluția care a fost înaintată de către RAJA’’, a declarat Monica Neacşu, directorul tehnic al CET Palas.
redactor – Bogdan Comșa / redactor online – Doina Sîrbu