Ce recomandări au cei de la ISU Dobrogea privind prevenirea incendiilor pe timpul activităţilor specifice sărbătoririi zilei de 1 mai
Publicat de Doina Sirbu, 30 aprilie 2019, 09:25
Pentru a preîntâmpina evenimentele care se pot solda cu consecinţe grave, reprezentanţii I.S.U. Dobrogea recomandă cetăţenilor care doresc să sărbătorească ziua de „1 Mai” în mijlocul naturii, să respecte următoarele reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor:
- Nu aprindeţi focul în spaţii deschise, pe timp de vânt;
- Atunci când aprindeţi focuri deschise, supravegheaţi arderea acestora până la stingerea definitivă, stingeţi jarul cu apa şi acoperiţi cenuşa cu pământ;
- Evitaţi aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigari sau chibrituri aprinse;
- Nu aprindeţi focuri la o distanţă mai mică de 10 metri de orice material combustibil sau construcţie (casă anexă, şură, gard etc) sau în apropierea pădurii, la o distanţă mai mică de 100 metri de liziera pădurii (cu excepţia locurilor amenajate);
- Supravegheaţi copii şi nu le lăsaţi la îndemână chibrituri, brichete etc;
- Anunţaţi în cel mai scurt timp orice început de incendiu pe care îl observaţi, la telefonul 112 şi participaţi la stingerea acestora, dacă se produc.
redactor online – Doina Sîrbu