Un procuror de la Parchetul General a decedat după ce s-a aruncat de la mare înălţime
Publicat de Doina Sirbu, 26 aprilie 2019, 13:17
Fostul procuror şef al Biroului de Informare şi Relaţii publice din cadrul Parchetului General, Ramona Bulcu, a decedat după ce s-a aruncat de la aproximativ 20 de metri din sediul instituţiei, afirmă surse judiciare.
Poliţia a anunţat că prin apel 112 a fost anunţat că o femeie s-a precipitat de la mare înălţime din clădirea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La faţa locului s-a deplasat Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei şi un procuror criminalist pentru a declanşa cercetările în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă informează că în acest caz a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă, una de descarcerare, salvatorii, o ambulanţă SMURD şi unitatea de terapie intensivă mobilă.
redactor online – Doina Sîrbu / sursă – AGERPRES