Ascultă Radio România Constanța Live

Duminica Floriilor, celebrată astăzi de credincioșii ortodocși

Duminica Floriilor, celebrată astăzi de credincioșii ortodocși

Publicat de Adrian Băncilă, 21 aprilie 2019, 09:48

Lecţia intrării lui Hristos în Ierusalim, pe care o sărbătorim în fiecare an în Duminica Floriilor, este aceea că la Înviere nu ajungi decât prin Cruce, lecţia apropierii de Dumnezeu pe calea strâmtă a renunţării la egoism, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

„Lecţia aceasta a intrării lui Hristos în Ierusalim, pe care o sărbătorim în fiecare an în Duminica Floriilor, este o lecţie anticipatoare a unor lucruri precum acesta: La Înviere nu ajungi decât prin Cruce, prin jertfă. Hristos intră în Ierusalim, urmează să fie trădat, judecat, condamnat, răstignit, dar termenul final va fi Învierea”, a declarat Bănescu pentru AGERPRES.

Potrivit acestuia, lecţia lui Hristos este aceea a „apropierii de Dumnezeu pe calea strâmtă a renunţării la egoism”.

„El ne oferă, permanent această uriaşă lecţie de apropiere de Dumnezeu, care nu e posibilă însă pe calea comodităţii, pe calea largă, pe calea inerţiilor noastre morale, ci e posibilă pe calea aceea strâmtă, cum spune el, pe calea renunţării la egoism. Când el a spus ‘Iată, îndrăzniţi, – ne spune tuturor – eu am biruit Lumea’, ne spune că a biruit ceea ce, de fapt, ne împiedică să ajungem la Dumnezeu. E suficient să citim şi să recitim Evanghelia, începând cu Predica de pe munte, unde asistăm la răsturnarea logicii lumii în favoarea unei logici unice, logica aceasta a lui Dumnezeu, care presupune, de exemplu, ca cel mai puternic, cel mai bine situat dintre noi să îl slujească pe cel mai neputincios. Aceasta e logica creştină, a slujirii şi a smereniei. Cu cât te smereşti, cu atât te înalţi”, a mai spus Vasile Bănescu.

Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) este sărbătorită în Duminica dinaintea Învierii Domnului. Intrarea lui Iisus în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta, îşi pregăteşte singur intrarea, conform profeţiilor din Vechiul Testament, ca să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii. Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: ‘Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului’. Prin aceste cuvinte, oamenii simţeau că însuşi Dumnezeu a venit în lume, pentru a aduce mântuirea ei. Intrând ca Împărat în Ierusalim, Isus anticipează biruinţa Sa apropiată asupra morţii, ca şi biruinţa întregii omeniri pe care o purta în Sine.

Primele menţiuni despre această sărbătoare provin din secolul al IV-lea. Cei dintâi care o pomenesc sunt Sfântul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, şi pelerina apuseană Egeria, care, în însemnările ei de călătorie, descrie modul în care se celebra această duminică în Ierusalim, spre sfârşitul secolului al IV-lea. De la unii dintre marii părinţi ai Bisericii, între care se află Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie şi Sfântul Chiril al Alexandriei, există predici celebre ţinute în cinstea ei.

În vechime, Duminica Floriilor, începutul săptămânii Paştilor, mai era numită Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii (cei care urmau să se boteze) mergeau cu mare solemnitate la episcop spre a-i cere să fie admişi la botez, iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei (Crezul). Se mai numea şi duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credinţa spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai robuşti. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute.

Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Isus.

Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Sursa: Agerpres

Foto: Radio Constanța

 

 

TULCEA: Bărbat REȚINUT pentru participarea la ”liniuțe”
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 18:32

TULCEA: Bărbat REȚINUT pentru participarea la ”liniuțe”

La data de 9 aprilie 2025, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în cursul zilei de 06.04.2025,...

TULCEA: Bărbat REȚINUT pentru participarea la ”liniuțe”
AUDIO: Competențe și locuri de muncă verzi
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 17:52

AUDIO: Competențe și locuri de muncă verzi

„Nu suntem pregătiți pentru a acționa în viitor la locul de muncă pentru a fi prietenoși cu mediul și viitorul e aproape. Job-urile...

AUDIO: Competențe și locuri de muncă verzi
MURFATLAR: Proiectul european “Zone curate, străzi verzi și deschise”. Finanțare de peste 400.000 de euro
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 16:54

MURFATLAR: Proiectul european “Zone curate, străzi verzi și deschise”. Finanțare de peste 400.000 de euro

La Casa de Cultură din orașul Murfatlar s-a desfășurat astăzi, începând cu ora 12.00, o conferință de presă, pe tema proiectului european...

MURFATLAR: Proiectul european “Zone curate, străzi verzi și deschise”. Finanțare de peste 400.000 de euro
Farul Constanța merge cu gânduri mari la Sf. Gheorghe
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 15:48

Farul Constanța merge cu gânduri mari la Sf. Gheorghe

Etapa a 4-a din play-out în Superliga de fotbal programează sâmbătă, de la ora 17, meciul dintre Sepsi Sf. Gheorghe și Farul Constanța. Este o...

Farul Constanța merge cu gânduri mari la Sf. Gheorghe
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 15:38

CONSTANȚA: Cadru didactic reținut după ce ar fi încasat bani pentru tabere fictive

La data de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Cadru didactic reținut după ce ar fi încasat bani pentru tabere fictive
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 15:08

MEDGIDIA: Fetiță de 12 ani, violată de mai multe ori de un individ

La data de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Investigații Criminale, cu sprijinul...

MEDGIDIA: Fetiță de 12 ani, violată de mai multe ori de un individ
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 15:03

Constanța, Limanu și Năvodari, printre localitățile afectate de întreruperile de curent

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Constanța, Limanu și Năvodari, printre localitățile afectate de întreruperile de curent
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 14:51

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 14-20 aprilie

În perioada 14-20 aprilie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 15.04.2025, ORA 10.00 –...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 14-20 aprilie