CONSTANȚA: Proiectul fabricii de amidon de la Medgidia, cu un pas mai aproape de realizare
Publicat de , 19 aprilie 2019, 11:36
Investiția în fabrica de amidon de la Medgidia este cu încă un pas mai aproape de realizare. Ieri, în ședinta Consiliului Local Municipal Medgidia, a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal – P.U.Z. Fabrică de amidon, instalații aferente, clădiri de birouri administrative și împrejmuire”.
Investiția se va realiza în perioada 2019 – 2022. Terenul analizat în P.U.Z. este situat în partea de Est a Municipiului Medgidia, la sud de Canalul Dunare Marea Neagră, într-o zonă industrială parțial funcțională, în suprafață de 103.039,00 mp identificat cadastral sub numărul 106771.
Tot în ședința de ieri, consilierii locali au aprobat și „acordul de parteneriat între UAT Medgidia și CRH Ciment (Romania) S.A.“ privind lansarea programului „Medgidia, un oraș European“, program de regenerare și estetică urbană, sprijinire a activităților sportive, caritabile și de protecție a mediului în spiritul conceptului dezvoltării durabile.
Redactor – Monica Comșa / Foto – machetă proiect