TULCEA: Încep lucrările de asfaltare în comuna Ciucurova
Publicat de , 18 aprilie 2019, 18:48
Peste două săptămâni, o parte a comunei tulcene Ciucurova se va transforma în şantier. Satele Atmagea şi Fântâna Mare vor intra în cel mai mare proces de asfaltare de la apariţia acestor aşezări, iar peste doi ani, în comună nu va mai fi nici o uliţă neasfaltată, spune primarul Marin Şerban.
„Unul din proiecte acoperă satele comunei Ciucurova, Atmagea şi Fântâna Mare, care au în cuprinderea lor în jur de 15 kilometri de asfaltare şi care vor cuprinde, de alftel, toate străzile din aceste localităţi şi mai avem un proiect strict pe localitatea Ciucurova, de 10 kilometri de asfaltare care va cuprinde, la fel, în totalitate, toată localitatea. Deci avem aproximativ 25 de kilometri care vor cuprinde întreaga comună“, a declarat Marin Șerban.
Lucrările în cele două sate amintite vor începe în aproximativ două săptămâni, iar autorităţile speră să fie gata într-un an. Pentru satul Ciucurova, proiectul se află la faza de organizare a licitaţiei.
Redactor – Bogdan Comșa