La eveniment au participat toți actorii de la nivel local implicați în găsirea de soluții pentru asigurarea unei mobilități urbane durabile în municipiul Constanța și în Zona Metropolitană Constanța: Universitatea „Ovidius“ Constanța, Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța, Portul Constanța.
Prezenta reuniune de lucru organizată în cadrul Forumului de Mobilitate Urbană Durabilă a survenit atât în contextul activității specifice desfășurate în cadrul proiectului PORTIS (PORT-Cities: Innovation for Sustainability) – Dezvoltare durabilă prin inovare, cât și în perspectiva identificării și implementării unor soluții moderne și eficiente privind îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța.