Ascultă Radio România Constanța Live

Liderii UE oferă o amânare a Brexitului până la 31 octombrie

Liderii UE oferă o amânare a Brexitului până la 31 octombrie

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 aprilie 2019, 09:01

Liderii europeni au propus Londrei o amânare a datei Brexitului pentru 31 octombrie, cu un punct de etapă ‘în iunie’, au făcut cunoscut surse europene în cursul nopţii de miercuri spre joi, relatează AFP.

Această ofertă, asupra căreia Cei 27 au căzut de acord după mai multe ore de negocieri dificile, trebuie să fie acceptată de premierul britanic, Theresa May, care dorea o amânare doar până la 30 iunie.

Data de 31 octombrie se află chiar înainte de intrarea în funcţie, în noiembrie, a noii Comisii Europene. Punctul de etapă din iunie ar interveni în cursul summitului european deja programat la 20 şi 21 iunie, a afirmat o sursă europeană.

O sursă franceză a salutat acest ‘consens’ care permite ca ‘instituţiile europene să poată avansa şi ca Brexitul să aibă cel mai redus efect asupra funcţionării lor’.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a confirmat, într-un mesaj pe Twitter, că s-a ajuns la un acord, fără să precizeze însă durata amânării pe care UE doreşte să o acorde Regatului Unit. În februarie, el se pronunţase pentru o amânare mai lungă, de până la un an.

Cu două zile înainte de termenul limită pentru retragerea britanică decis cu ocazia unui summit precedent, Regatul Unit şi cei 27 de parteneri ai săi doresc să evite pagubele unui divorţ brutal, fără acord, după peste 40 de ani de uniune agitată.

În pofida exasperării lor în faţa tergiversărilor Londrei, unde deputaţii au respins de trei ori tratatul de retragere negociat de Theresa May cu Bruxellesul, responsabilii europeni s-au arătat dispuşi să le ofere mai mult timp britanicilor.

Theresa May a continuat să afişeze speranţa că va putea părăsi UE la 22 mai şi evita astfel participarea la alegerile europene, prevăzute între 23 şi 26 mai.

Următoarele luni se anunţă delicate, cu instalarea unei noi Comisii Europene la începutul lui noiembrie şi discuţii dificile asupra viitorului buget pe termen lung al UE.

‘Pot exista aranjamente legate de modul în care se va comporta Regatul Unit’, a afirmat un diplomat european, sugerând mai ales ca Londra să renunţe la dreptul său de veto sau la posibilitatea de a avea un membru în cadrul viitoarei Comisii.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – unsplash.com

Prezidenţiale 2025 | Crin Antonescu, la Constanţa: România poate deveni un jucător energetic semnificativ în UE
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 16:28

Prezidenţiale 2025 | Crin Antonescu, la Constanţa: România poate deveni un jucător energetic semnificativ în UE

Candidatul Alianţei „România Înainte” la prezidenţiale, Crin Antonescu, a subliniat marţi, la Constanţa, importanţa faptului că în...

Prezidenţiale 2025 | Crin Antonescu, la Constanţa: România poate deveni un jucător energetic semnificativ în UE
Ziua Porților Deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanța
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 15:43

Ziua Porților Deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanța

În cadrul activităților dedicate împlinirii a 175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, joi, 03 aprilie, între orele 10.00 și 13.00,...

Ziua Porților Deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanța
AUDIO | Alegerile prezidențiale, moment crucial pentru direcția României
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 15:06

AUDIO | Alegerile prezidențiale, moment crucial pentru direcția României

Alegerile prezidențiale vor fi organizate în luna mai. Un moment crucial, care va influența direcția în care va merge România cel puțin în...

AUDIO | Alegerile prezidențiale, moment crucial pentru direcția României
TULCEA: Județul are un nou operator pentru colectarea deșeurilor
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 14:44

TULCEA: Județul are un nou operator pentru colectarea deșeurilor

Ieri, 31 martie 2025, activitatea de colectare, sortare, transfer, transport al deșeurilor municipale în aria SMID (Sistem de Management Integrat...

TULCEA: Județul are un nou operator pentru colectarea deșeurilor
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 14:33

VALU LUI TRAIAN: Tânărul care fusese dispărut de familie a fost găsit decedat

Ștefan, tânărul de doar 24 de ani care fusese dispărut de familie după ce a plecat de acasă și a lăsat un bilet de adio, a fost găsit mort,...

VALU LUI TRAIAN: Tânărul care fusese dispărut de familie a fost găsit decedat
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 14:10

Cât de greu este să mai întreții culturile în solarii și cum se intră pe piețe

Este sezonul legumelor de primăvară. Vremea capricioasă din Martie a mai întors din drum unele culturi, dar legumicultorii au ieșit din nou la...

Cât de greu este să mai întreții culturile în solarii și cum se intră pe piețe
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 12:29

O nouă ședință a Consiliului Local Mangalia

La fix o săptămână de la întrunirea în cadrul căreia bugetul municipiului a fost adoptat cu scandal, aleșii locali au fost convocați, joi, 3...

O nouă ședință a Consiliului Local Mangalia
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 12:12

Înscrierile în Start-Up Nation, de pe 15 aprilie; solicitanții vor putea beneficia de cursuri de formare antreprenorială

Guvernul a aprobat procedura de implementare a Programului Start-Up Nation, care va beneficia în 2025 de o alocare de 450 de milioane de euro. În...

Înscrierile în Start-Up Nation, de pe 15 aprilie; solicitanții vor putea beneficia de cursuri de formare antreprenorială