Peste 300 de pachete cu droguri au fost descoperite în ultimele zile pe plajele litoralului românesc
Publicat de Doina Sirbu, 10 aprilie 2019, 17:45
Autorităţile din Bulgaria au anunţat că şi în zona lor de litoral au fost găsite alte 150 de pachete susceptibile că ar conţine droguri de mare risc. Poliţiştii români vor continua şi în zilele următoare operaţiunea de căutare a narcoticelor. Oamenii legii îi avertizează pe cei care găsesc pachete suspecte pe plajă, să nu le deschidă şi să anunţe imediat autorităţile.
‚‚Traficul acestor substanțe, în special cocaina care este drog de mare risc, este aspru pedepsit de Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Aceste infracțiuni sunt pedepsite cu ani foarte grei de detenție. După cum ați văzut, lumea a fost cooperantă și toate pachetele au fost predate autorităților. Nu se pune problema să păstreze vreun pachet’’, a declarat Marius Oprişan, şeful Centrului Regional de Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa
Procurorii DIICOT apreciază că valoarea de piaţă a drogurilor ar putea depăşi 300 de milioane de euro.
redactor online – Doina Sîrbu
foto – IPJ Constanța