Cele trei fete decedate în urma incendiului de la restaurantul Beirut, comemorate de familii
Publicat de , 5 aprilie 2019, 08:28
În fața fostului restaurant Beirut din Constanța a avut loc, astăzi, o slujbă de pomenire a celor trei fete care au decedat în urma incendiului care a mistuit localul acum 5 ani.
Familiile îndurerate au declarat că speră să li se facă dreptate. Reamintim că, săptămâna aceasta, Curtea de Apel Constanța a amânat propunțarea în dosarul Beirut, pentru data de 17 aprilie.
Dosarul a ajuns la Curtea de Apel după ce decizia primei instanțe a fost contestată. Proprietarul restaurantului, George Karam, a fost condamnat atunci la 10 ani de închisoare și plata de despăgubiri în valoare de milioane de euro pentru rudele celor trei tinere care au ars de vii în incendiul din 5 aprilie 2014.
Foto: Cecilia Pătrăhău