Plutonierul major Iancu Nicușor, de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța, desemnat Jandarmul anului 2018 – FOTO
Publicat de Doina Sirbu, 3 aprilie 2019, 09:43
“A fost CURSA VIEȚII mele, am alergat cu fetița 3 kilometri pe jos până la ambulanță” – plutonier major Iancu Nicușor desemnat Jandarmul anului 2018
Este expresia pe care o folosesc atleții după ce au câștigat aurul olimpic, dar în cazul plutonierului major Iancu Nicușor, cursa vieții nu este doar o metaforă, ci expresia unei realități ce se putea sfârși tragic pentru micuța Miruna de numai 3 anișori. Atunci când își aduce aminte de ziua de 29 iulie 2018, Nicușor, jandarm cu state vechi în Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța, își stâpânește cu greu emoțiile. În peste 20 de ani de cătănie, jandarmul Iancu Nicușor a trecut prin multe, însă nu va uita curând expresia încremenită a tatălui ei.
“Înainte de a fi jandarm, sunt părinte și în permanență m-am gândit la fata mea. Aș fi făcut orice pentru ca micuța înțepată de albine să nu-mi moară în brațe” a declarat imediat după dificila intervenție plutonier major Iancu Nicușor, desemnat Jandarmul Anului 2018.
În 29 iulie 2018, acesta se afla în misiune de supraveghere a frontierei de stat, alături de un coleg de la Garda de Coastă. În jurul orei 20.00, au fost alertați cu privire la faptul că într-o zonă izolată de pe raza localității Dumbrăveni, județul Constanța, un copil de trei ani ani a fost înțepat de albine și a intrat în șoc anafilactic.
Cum drumul de acces era impracticabil din cauza ploilor abundente, iar ambulanța nu putea ajunge până la fetiță, fără să stea pe gânduri, cei doi subofițeri au luat decizia de a o transporta pe brațe 3 kilometri, până la mașină. Copila a ajuns astfel, în timp util, la spital unde a primit îngrijirile de specialitate necesare.
foto – Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța